ICCJ. Decizia nr. 5510/2005. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5510/2005
Dosar nr. 885/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 8 din 17 ianuarie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia privind tardivitatea acţiunii şi pe fond, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.G., în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa, în sensul anulării actelor administrative contestate.
În motivare, instanţa a reţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de soluţia dată plângerii administrative, la data de 13 septembrie 2004 şi a promovat acţiunea, la 12 decembrie 2004, respectând termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În ce priveşte pretenţia dedusă judecăţii, aceeaşi instanţă a reţinut că actele contestate au fost emise de autorităţile publice pârâte, în temeiul unui act normativ (HG nr. 749/1998) care nu se aplică funcţionarilor publici, ci angajaţilor cu contract de muncă, fiind, deci, nule de drept.
Capetele de cerere referitoare la plata de despăgubiri materiale şi daune morale, au fost respinse, cu motivarea că în perioada incapacităţii temporare de muncă, raportul de muncă a fost suspendat, aşa încât reclamanta nu beneficiază de diferenţa dintre salariu şi indemnizaţia medicală încasată, iar daunele morale nu sunt justificate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, toate părţile litigante.
Prin motivele formulate de reclamantă se susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), arătând în acest sens că abuzurile conducerii inspectoratului şcolar teritorial şi purtarea prin mai multe procese civile şi penale i-au afectat sănătatea şi demnitatea, încât cererea de acordare a diferenţei dintre indemnizaţia de concediu medical şi salariul pe care l-ar fi primit în cazul în care ar fi fost prezentă la serviciu şi de plată a daunelor morale, în sumă de 50.000.000 lei, se impunea a fi admisă.
Prin recursul promovat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, hotărârea instanţei de fond este criticată, sub aspectul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinându-se că evaluarea profesională a reclamantei nu s-a făcut în baza HG nr. 749/1996, întrucât la data evaluării, 31 mai 2004, nu exista o hotărâre judecătorească definitivă şi revocabilă, din care să rezulte calitatea de funcţionar public a acesteia şi că respingerea excepţiei de tardivitate a acţiunii a fost greşit soluţionată, instanţa ignorând faptul că rezultatul la plângerea administrativă a fost comunicat reclamantei, la domiciliu, iar nu la locul de muncă.
Prin cel de al treilea recurs, declarat şi motivat de Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa, se arată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond nu corespunde realităţii, reclamanta nefiind cuprinsă în baza de date a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în calitate de funcţionar public, iar cu privire la Decizia prin care i se atestă această calitate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nu a finalizat încă urmărirea penală.
Acest recurs este netimbrat şi, în consecinţă, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, urmează să fie anulat.
Recurentul Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa nu a depus taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar anticipat şi nu a satisfăcut această cerinţă legală, nici după ce a fost citat cu menţiunea timbrării la termenele din 25 iunie 2005 şi 17 noiembrie 2005.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate prin recursurile reclamantei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Curtea constată că este legală şi temeinică, iar recursurile, nefondate.
Pretenţiile reclamantei-recurente privind plata diferenţei dintre indemnizaţia de concediu medical şi salariul pe care l-ar fi primit în cazul în care ar fi lucrat, precum şi plata de daune morale, au fost corect respinse de către instanţa de judecată.
Într-adevăr, pe perioada incapacităţii temporare de muncă, reclamanta a încasat indemnizaţia medicală cuvenită, raportul de funcţie fiind suspendat, iar în cauză nu s-a dovedit că există un raport de cauzalitate între fapta conducătorului autorităţii pârâte (care nici nu a fost parte în proces) şi pretinsa pagubă.
Cât priveşte soluţia de respingere a cererii de plată a daunelor morale şi aceasta este corectă, fiindcă satisfacţia dată de instanţa de judecată, prin anularea actelor administrative atacate emise de autorităţile publice pârâte, constituie o reparaţie care acoperă pretenţia referitoare la daunele morale.
Nici recursul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nu este întemeiat.
Calitatea de funcţionar public în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa a fost recunoscută reclamantei, prin Decizia nr. 32/A din 18 februarie 2002 şi confirmată prin Decizia nr. 782/2004, a Curţii de Apel Ploieşti.
Pe de altă parte, sesizarea penală făcută de Inspectoratul Şcolar Teritorial, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a fost soluţionată la 17 iunie 2005, prin rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, procurorul constatând inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, în legătură cu emiterea deciziei nr. 32/A/2003.
Prin urmare, neexistând dovezi care să infirme calitatea de funcţionar public a reclamantei începând cu data de 18 februarie 2003, în mod justificat instanţa de fond a reţinut că nota şi raportul de constatare din 31 mai 2004, precum şi fişa de evaluare profesională sunt nelegale, întrucât nu au fost întocmite pe baza Legii nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, privind Statutul funcţionarilor publici, HG nr. 1209/2003, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi HG nr. 1084/2001, privind Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici şi de contestare a calificativelor acordate.
Excepţia tardivităţii acţiunii invocată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost legal soluţionată prin sentinţa recurată, recurentul-pârât nefăcând dovada că a comunicat reclamantei, răspunsul la contestaţia formulată anterior datei de 13 septembrie 2004. Iar în raport cu această dată, înregistrarea acţiunii la instanţa judecătorească, la 12 octombrie 2004, atestă că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, a fost respectat.
Faţă de considerentele prezentate, Curtea constată că recursurile formulate de reclamanta I.G. şi de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sunt nefondate şi, ca atare, urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de Inspectoratul Şcolar al judeţului Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 8 din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursurile declarate de I.G. şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5509/2005. Contencios. Anulare ordin al... | ICCJ. Decizia nr. 5511/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
