ICCJ. Decizia nr. 5515/2005. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5515/2005

Dosar nr. 2686/2005

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, reclamanta C.R. a chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru ca instanţa să dispună anularea ordinului emis de pârâtă şi obligarea acesteia să o reîncadreze în funcţia arătată.

În motivarea cererii a arătat faptul că ordinul contestat a fost aplicat retroactiv şi nu-i sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de OUG nr. 92/2004, întrucât acestea se aplică numai în privinţa funcţionarilor publici care nu au fost reîncadraţi potrivit Legii nr. 161/2003.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 226/CA din 6 iunie 2005, a respins acţiunea formulată, motivat de faptul că ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, criticând soluţia pronunţată, întrucât în cadrul autorităţii vamale s-a făcut reîncadrarea la 15 iulie 2003, în temeiul Legii nr. 161/2003, iar reîncadrarea, conform OUG nr. 92/2004, trebuia efectuată numai în cadrul instituţiilor/autorităţilor publice ce nu au efectuat această reîncadrare, potrivit Legii nr. 161/2003.

Totodată, a arătat faptul că în mod greşit, pârâta a procedat la reîncadrarea sa, conform OUG nr. 92/2004, retrogradând-o din gradul profesional principal, în cel de asistent.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele invocate, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat, recursul formulat şi urmează să-l respingă, pentru considerentele ce urmează.

Prin OUG nr. 92/2004 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, pentru anul 2005, urmărindu-se crearea premiselor pentru aplicarea din anul 2006, a sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici, crearea unei ierarhizări pe categorii, clase şi grade profesionale şi salarizarea în raport cu activitatea depusă, importanţa şi complexitatea atribuţiilor din fişa postului.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin (1) - (9) din OUG nr. 92/2004, s-a dispus reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie, în grade profesionale şi trepte de salarizare, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit OUG nr. 82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice.

De asemenea, prin art. 7 alin (1) - (9) din acelaşi act normativ, s-a prevăzut salarizarea funcţionarilor publici de conducere, în raport cu salarizarea pe care o aveau, potrivit OUG nr. 82/2004 şi cu gradele profesionale şi treptele de salarizare corespunzătoare funcţiilor de conducere, la care se adaugă indemnizaţiile de conducere.

Prin Ordinul nr. 74 din 26 ianuarie 2005, emis de şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, s-a dispus, începând cu 1 ianuarie 2005, reîncadrarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Vamale Constanţa şi birourile vamale subordonate, în funcţiile publice redate în dreptul fiecăruia, beneficiind de salariile de bază corespunzătoare, potrivit anexei care face parte din ordinul respectiv.

Astfel, reclamanta care, potrivit OUG nr. 82/2004, era salarizată pentru funcţia publică de execuţie consilier juridic, categoria A, clasa III, gradul 1, a fost reîncadrată, potrivit OUG nr. 92/2004, în funcţia publică de execuţie consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare.

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 6 alin. (3) din OUG nr. 92/2004, funcţionarii publici de execuţie salarizaţi potrivit OUG nr. 82/2004, la categoria A, B sau C, clasa III, gradul 1, se reîncadrează în gradul profesional „asistent" şi beneficiază de salariul de bază prevăzut în Anexele nr. I - IV, pentru funcţia publică de execuţie deţinută, gradul profesional „asistent", treapta 1 de salarizare.

Din actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat faptul că prin Ordinul nr. 74/2005, reîncadrarea şi salarizarea reclamantei s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 6 alin. (3) din OUG nr. 92/2004, actul administrativ fiind, deci, emis pe baza şi în executarea în concret a legii.

De altfel, Curtea Constituţională, soluţionând mai multe excepţii de neconstituţionalitate care au vizat prevederile art. 6 din OUG nr. 92/2004, a statuat că atât încadrarea prin lege, a diferiţilor funcţionari publici, în anumite categorii, clase şi grade profesionale, cât şi salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege, cum s-a întâmplat în cazul OUG nr. 92/2004.

Curtea Constituţională a mai precizat faptul că ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, încadrarea în categorii, clase şi grade profesionale, a funcţionarilor publici, fără ca aceasta să reprezinte o retrogradare.

Pentru aceste considerente, recursul formulat va fi respins, sentinţa atacată va fi menţinută, întrucât ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.R. împotriva sentinţei civile nr. 226/CA din 6 iunie 2005, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5515/2005. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs