ICCJ. Decizia nr. 5692/2005. Contencios. Refuz emitere hotărâre pentru acordarea de despăgubiri pentru un imobil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5692/2005
Dosar nr. 1473/2005
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 66 din 11 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. SA Sebeş împotriva Guvernului României, ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie în interesul acestuia, formulată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
În motivare, instanţa a reţinut că cererea reclamantei, de obligare a Guvernului României de a emite un act administrativ (hotărâre), privind acordarea unei juste despăgubiri în temeiul art. 166 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, modificată, pentru preluarea imobilului situat în municipiul Sebeş, înscris în C.F. nr. 23822 Sebeş, nr. top 1818/3/2 şi nr. 1818/33 din patrimoniul său şi trecerea lui fără plată, în proprietatea Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, este nefondată, întrucât lăsarea gratuită a imobilului menţionat cu destinaţie de creşă, în deplină proprietate şi posesie a acestui inspectorat, a fost decisă prin hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 2265 din 5 iunie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă), iar pe de altă parte, că reclamanta a cuprins în capitalul social, imobilul în discuţie, cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, fiindcă nu-l deţinuse niciodată cu titlu de proprietate şi nici nu avea în obiectul său de activitate, desfăşurarea de activităţi de învăţământ.
Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că predarea fără plată a imobilului s-ar fi decis prin hotărâri irevocabile ale Curţii Supreme de Justiţie, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârile evocate neconţinând precizări cu privire la modalitatea transferului de proprietate. Că, dimpotrivă, în considerentele deciziei nr. 432/2003, a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, completul de 9 judecători, s-a reţinut că Guvernul acordă despăgubiri, după caz, pentru imobilele reintegrate în patrimoniul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
De asemenea, se mai susţine că este nereală şi constatarea instanţei potrivit căreia societatea reclamantă nu ar fi deţinut imobilul cu titlu de proprietate, actele aflate la dosar dovedind că imobilul în discuţie, construit în anul 1976, ca o extindere a creşei existente pe acel loc, a fost recepţionat de către Fabrica de ciorapi Şebeşul, ca beneficiar de investiţie, construcţia fiind inclusă în patrimoniul şi inventarul acesteia. Iar prin aplicarea Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991, Fabrica de ciorapi Sebeşul s-a transformat în SC C. SA, statul fiind acţionarul majoritar.
Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, recurenta arată că i-a fost atestat prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 0418 din 20 august 1993, emis de Ministerul Industriilor, intabulat în C.F. a municipiului Sebeş, nr. 12204, la nr. top 1818/3.
Sentinţa instanţei de fond mai este criticată şi pentru încălcarea art. 44 alin. (3) din Constituţie şi aplicarea greşită a dispoziţiilor cuprinse în art. 166 alin. (3) din Legea nr. 166, alin. (3) din Legea nr. 84/1995, în sensul că refuzând acordarea despăgubirilor de către Guvern, instanţa a ignorat principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă despăgubire.
Examinând sentinţa, în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este temeinică şi legală, iar recursul, nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Nu se contestă că acţiunea promovată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei, are ca obiect constatarea refuzului nejustificat al Guvernului României de rezolvare favorabilă a cererii de emitere a unei hotărâri (sau a unui alt act administrativ), prin care să i se recunoască şi să i se acorde drepturile pentru predarea în proprietatea Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, a imobilului - construcţia cu terenul aferent, în care îşi desfăşoară activitatea grădiniţa cu program normal nr. 3 Sebeş.
Imobilul menţionat a fost predat de reclamantă, Inspectoratului Şcolar Teritorial, prin Protocolul nr. 1 din 28 ianuarie 2004, în temeiul „art. 166 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare", având în vedere şi deciziile nr. 2265 din 5 iunie 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă şi nr. 432 din 3 noiembrie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, în temeiul art. II din Legea nr. 151/1999, „baza materială aferentă procesului de instruire şi educaţie, menţionată la alin. (2) şi realizată din fondurile statului sau din fondurile instituţiilor şi întreprinderilor de stat în perioada anterioară datei de 22 decembrie 1989, se reintegrează, fără plată, în patrimoniul Ministerului Educaţiei Naţionale, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din sistemul învăţământului de stat".
Prin acelaşi alineat se mai prevede că predarea-primirea se face pe bază de protocol, iar „justa despăgubire se acordă, după caz, de către Guvern", precum şi că „în aceleaşi condiţii se reintegrează, fără plată, şi imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul societăţilor comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora".
Or, în cauză, imobilul în discuţie a fost construit din fondurile unei interpretări de stat - Fabrica de ciorapi Sebeşul, anterior datei de 22 decembrie 1989 şi a fost trecut în patrimoniul societăţii reclamante, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, cum s-a constatat în mod irevocabil prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, nr. 2265 din 5 iunie 2002 şi Decizia nr. 432 din 3 noiembrie 2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Prin urmare, fiind întrunite cerinţele art. 166 alin. (3) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, refuzul Guvernului de a recunoaşte dreptul reclamantei la despăgubiri şi de a emite în acest sens o hotărâre (sau alt act administrativ), este justificat, cum corect a constatat şi instanţa de fond.
Critica formulată prin motivele de recurs, potrivit căreia hotărârile irevocabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în litigiul civil, au fost greşit interpretate, este nu numai nefondată, dar şi irelevantă, soluţia din sentinţa recurată fiind motivată pe dispoziţiile art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările ulterioare, referirea la procesul civil purtat între reclamantă şi Inspectoratul Şcolar Judeţean fiind făcută pentru a marca interpretare dată acestui text de lege, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cât priveşte celelalte critici referitoare la calitatea în care reclamanta a deţinut imobilul, anterior anului 1990 şi valoarea probantă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.03 nr. 0418 din 20 august 1993, emis de fostul Minister al Industriilor, acestea au fost examinate şi rezolvate irevocabil în procesul civil evocat şi exced obiectului cauzei cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ.
În raport cu cele anterior prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat şi, ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. SA Sebeş împotriva sentinţei civile nr. 66 din 11 martie 2005, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5678/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5695/2005. Contencios → |
|---|
