ICCJ. Decizia nr. 5695/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5695/2005
Dosar nr. 2367/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 decembrie 2004, reclamanta SC Y. SRL Târgu Jiu a solicitat anularea deciziei nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta, prin Decizia contestată, a fost obligată nelegal la plata tarifului de monitorizare aferentă anului 2004, în funcţie de întreaga cifră de afaceri pe anul 2003, în loc de cifra de afaceri rezultată în anul 2003, din serviciile de telecomunicaţii.
Prin sentinţa civilă nr. 760 din 20 aprilie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă, ca nefondată, reţinându-se că Decizia atacată este conformă dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din OUG nr. 79/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, SC H. SA Petroşani, cu care a fuzionat, prin absorbţie, SC Y. SRL Târgu Jiu.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantei nu i-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece pentru data la care s-a soluţionat cauza, a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare; că sentinţa nu este motivată; că reclamanta nu a beneficiat de serviciile din sfera serviciului universal; că pârâta, la data de 8 iulie 2004, emisese Decizia nr. 962/EI, în baza art. 38 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 47 alin. (3) din OUG nr. 79/2002, decizie ulterior desfiinţată, iar apoi a emis Decizia nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, având ca temei legal art. 38 alin. (1), (3) şi (5) din OUG nr. 79/2002, şi nu dispoziţiile art. 47 din OUG nr. 79/2002.
La data de 29 noiembrie 2005, recurenta a depus precizări la motivele de recurs, arătând că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 304/2003, pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice. S-a precizat, în esenţă, că furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului care pot fi obligaţi la plata contribuţiei, trebuie să facă parte din categoria furnizorilor de servicii din sfera serviciului universal. Or, recurenta nu a fost desemnată de către A.N.R.C., furnizor de serviciu universal şi nu a beneficiat sau prestat serviciile incluse în sfera serviciului universal.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., cu referire şi la dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Prin acţiune, reclamanta a precizat că formulează contestaţie împotriva deciziei nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C., întrucât tariful de monitorizare pentru anul 2004 a fost greşit calculat în funcţie de cifra totală de afaceri pe anul 2003.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că se contestă Decizia precizată privind plata contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 304/2003; că reclamanta nefiind desemnată de către A.N.R.C., furnizor de serviciu universal, nu trebuie să plătească suma la care a fost obligată prin Decizia atacată.
Verificând conţinutul deciziei atacate, nr. 1298/EI din 17 noiembrie 2004, emisă de A.N.R.C., se constată că reclamanta a fost obligată la plata contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, pct. 4.3.3. din Ordinul nr. 184/2004 al M.C.T.I., art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (2) şi art. 39 din Decizia nr. 1074/2004, a Preşedintelui A.N.R.C., modificată.
Aceste acte normative reglementează serviciul universal în domeniul comunicaţiilor electronice.
Conform dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, A.N.R.C. determină mecanismul de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal; de asemenea, A.N.R.C. stabileşte furnizorii de reţele de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care au obligaţia să contribuie la compensare, cuantumul contribuţiilor, modalitatea şi termenul de plată.
Prin dispoziţiile pct. 4.3.3 din Documentul de politică şi strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicaţiilor electronice, aprobat prin Ordinul nr. 184/2004 al M.C.T.I., se prevede că A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de la furnizorii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, o sumă egală cu 0,8% din cifra lor de afaceri, din care s-au scăzut în prealabil veniturile provenite din interconectare şi serviciile de roaming, urmând ca pentru perioada 2005 - 2010, procentul să fie de 0,5%, dar nu mai mult de 2.000.000 Euro pentru fiecare furnizor.
În art. 33 al deciziei nr. 1074/2004, a Preşedintelui A.N.R.C., s-a prevăzut că pentru necesităţile anuale de finanţare a serviciului universal, A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de la furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, contribuţia pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.
Din cuprinsul acestor norme rezultă că pentru anul 2004, titularii obligaţiei de plată a contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal sunt furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de telefonie destinate publicului cu o cifră de afaceri mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro în anul 2003.
Reclamanta-recurentă a fost autorizată să furnizeze reţele publice de comunicaţii electronice, astfel cum rezultă din „Certificatul - tip" depus la dosar, iar în anul 2003 a înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 Euro.
În conformitate cu dispoziţiile legale mai sus precizate, se pot impune obligaţii la plata contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal şi furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice, fără ca aceştia să furnizeze servicii de tipul celor incluse în sfera serviciului universal. Ca atare, Decizia contestată este legală, iar soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii, urmează a fi menţinută, chiar dacă în considerente s-au avut în vedere alte aspecte. Prezenta motivare a deciziei substituie motivarea sentinţei recurate.
Referitor la motivul de recurs prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
La termenul din data de 20 aprilie 2005, când a fost soluţionată cauza de către curtea de apel, nu a existat formulată o cerere de amânare pentru lipsă de apărare din partea reclamantei. O astfel de cerere a fost depusă ulterior, după soluţionarea pricinii, la data de 21 aprilie 2005, astfel încât instanţa nu a putut să o aibă în vedere.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC H. SA Petroşani împotriva sentinţei civile nr. 760 din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5692/2005. Contencios. Refuz emitere... | ICCJ. Decizia nr. 5698/2005. Contencios → |
|---|
