ICCJ. Decizia nr. 601/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 601/2005

Dosar nr. 6662/2004

Şedinţa publică din 3 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 15 decembrie 2003, la Curtea de Apel Constanţa, sub nr. 62/CA/2004, reclamanta P.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 13654 din 16 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiară a drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 63/CA din 26 martie 2004, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că art. 1 din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999, pentru modificarea şi completarea Decretului - lege nr. 118/1990, nu se referă la copiii ce se vor naşte din părinţi strămutaţi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta P.E., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că întrucât s-a născut în perioada de refugiu, din părinţi refugiaţi, a dobândit, la fel ca şi părinţii săi, statutul de refugiată.

Recursul este fondat.

Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 1 mai 1943, în municipiul Tulcea, părinţii săi făcând obiectul unui schimb de populaţie, urmare a Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la 6 septembrie 1940, la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi în fond, va fi admisă acţiunea. Actul administrativ atacat va fi anulat, fiind obligată pârâta să recunoască reclamantei, drepturile pentru perioada 1 mai 1943 - 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P.E., împotriva deciziei civile nr. 63/CA din 26 martie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.

Casează Decizia atacată şi în fond, admite acţiunea.

Anulează hotărârea nr. 13654 din 16 octombrie 2003, a Casei Judeţene de Pensii Constanţa, pe care o obligă să-i recunoască reclamantei, drepturile pentru perioada 1 mai 1943 - 6 martie 1945.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 601/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs