ICCJ. Decizia nr. 603/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 603/2005

Dosar nr. 6664/2004

Şedinţa publică din 3 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 92/CA din 22 martie 2004, la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 16295 din 24 februarie 2004, emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii sale de refugiat, cu acordarea drepturilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 94/CA din 29 aprilie 2004, a admis cererea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa şi în consecinţă, a anulat hotărârea nr. 16295 din 24 februarie 2004, emisă de pârâtă şi a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, conform art. 1 lit. c) (schimb de populaţie), pentru perioada 29 octombrie 1941 - 6 martie 1945, drepturile urmând să fie acordate, începând cu 1 iulie 2003.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că cererea reclamantului, de a beneficia de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, este întemeiată, întrucât reclamantul s-a născut în perioada în care familia sa avea calitatea de persoană strămutată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că la data constituirii dreptului, 15 septembrie 1940, reclamantul nu era conceput, iar faptul că este născut din părinţi strămutaţi, nu este de natură să-i confere aceleaşi drepturi, ca şi părinţilor săi.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamantul s-a născut la data de 29 octombrie 1941, în municipiul Alexandria, judeţul Teleorman, părinţii săi făcând obiectul unui schimb de populaţie, urmare a încheierii Tratatului de la Craiova în 1940, între România şi Bulgaria. Din probele administrate în cauză rezultă că familia reclamantului a fost strămutată din comuna Aliciu-Mare, satul Velifaca, judeţul Caliacra, în municipiul Alexandria.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia, sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile. Pe cale de consecinţă, recursul declarat de pârâtă este nefondat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 94/CA din 29 aprilie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 603/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs