ICCJ. Decizia nr. 596/2005. Contencios. Anulare acte de control vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 596/2005
Dosar nr. 2191/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 mai 2003, reclamanta B.A.T. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 102 din 18 aprilie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a procesului-verbal nr. 13156/C din 10 martie 2003, întocmit de reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor, precum şi suspendarea executării obligaţiei stabilită prin actele contestate.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a efectuat mai multe importuri de mărfuri în cursul anului 1998, menţionate în declaraţiile vamale depuse la Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii şi că prin procesul-verbal pe care îl contestă, s-a reţinut că nu a evidenţiat şi nu a plătit T.V.A. pentru aceste importuri, în sumă de 289.766.585 lei, la care s-au calculat dobânzi în valoare de 1.021.659.025 lei şi penalităţi, în valoare de 26.078.993 lei.
Mai arată că organul vamal avea datoria să verifice corectitudinea completării declaraţiilor vamale, originea mărfurilor şi cuantumul datoriei vamale, în mod automat, prin programul ASICUDA, ceea ce a şi făcut la momentul importurilor, fără să-i stabilească obligaţia plăţii T.V.A., astfel că neplata T.V.A. nu poate să fie imputată reclamantei şi cu atât mai mult, nu poate fi obligată la penalităţi.
Menţionează că susţinerea Ministerului Finanţelor Publice, în sensul că nu se putea exercita dreptul de deducere şi nici compensarea din oficiu de către organele de control vamal, pentru că nu a făcut dovada achitării T.V.A. în vamă, nu este întemeiată, deoarece potrivit legislaţiei privind T.V.A., de la data depunerii decontului se putea face o astfel de compensare, având de recuperat T.V.A. în sumă de 1.858.583.428 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2131 din 16 decembrie 2003, a admis acţiunea, anulând Decizia şi procesul-verbal contestate.
Instanţa reţine că reclamanta a completat în mod corect declaraţia vamală, înscriind în aceasta codul 107, însă sistemul informatizat al Autorităţii Naţionale a Vămilor era eronat, iar reclamanta nu avea obligaţia să rectifice declaraţia vamală, care era completată corect.
Mai reţine că numai autoritatea vamală este în culpă şi numai aceasta sau lucrătorii săi pot fi obligaţi să achite penalităţile şi dobânzile, dar reclamanta nu poate fi exonerată de plata T.V.A., pentru că această obligaţie există şi a fost constatată în termenul de prescripţie de 5 ani.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor (fostă Direcţia Generală a Vămilor), precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Ministerul Finanţelor Publice critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa a reţinut greşit că, deşi datoria vamală a fost stabilită în mod eronat, acest lucru nu-i poate fi imputat reclamantei, dar aceasta nu se poate apăra, invocând necunoaşterea legii, deoarece art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din OG nr. 3/1993, reformulat prin pct. 1 din OG nr. 34/1997, a fost publicat în Monitorul Oficial, text care prevedea că bunurile importate de reclamantă erau scutite de plata taxelor vamale, nu însă şi de plata T.V.A.
Susţine şi că reclamanta este cea care a completat pe proprie răspundere declaraţiile vamale de import şi indiferent de eventualele probleme ale sistemului informatizat al organelor vamale, ea avea obligaţia să cunoască legea şi să vireze T.V.A. datorată pentru importurile efectuate.
Menţionează că dreptul de deducere a T.V.A. de achitat, ia naştere la data plăţii acesteia şi cum n-a achitat nici impozitul datorat bugetului de stat, nu poate beneficia de dreptul de deducere a acestei taxe şi nici nu poate opera compensarea.
Autoritatea Naţională a Vămilor consideră că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece reclamanta trebuia să cunoască dispoziţiile legale care nu o exceptau de la plata T.V.A., ci numai de la plata taxelor vamale pentru autoturismele importate, aduse ca aport în numerar la capitalul social al investiţiei străine.
Consideră că reclamanta este în culpă şi pentru că este cea care a completat declaraţia vamală de import şi răspunde pentru exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, pentru autenticitatea documentelor anexate acesteia şi pentru plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat.
Arată că reclamanta avea posibilitatea să rectifice declaraţia vamală, până la controlul ulterior efectuat de organele vamale, ceea ce nu a făcut şi că, chiar dacă sistemul informatic nu permitea introducerea unui alt cod adiţional decât 107, aceasta putea solicita calcularea T.V.A. la momentul importului sau ulterior acordării liberului de vamă.
Mai arată că dobânzile şi penalităţile de întârziere s-au stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 61/2002 şi că nu se putea face compensarea odată cu depunerea decontului de T.V.A. aferent lunii mai 1998, cum greşit reţine instanţa, deoarece procesul-verbal nu exista la data când se pretinde că trebuia luat în considerare, iar sumele de plată sau de recuperat înscrise în decontul de T.V.A. al unei luni calendaristice, sunt preluate succesiv în deconturile perioadelor de gestiune următoare.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti critică sentinţa pentru nelegalitate, considerând că reclamanta avea obligaţia de a evidenţia şi a plăti T.V.A., chiar dacă era scutită de plata taxelor vamale, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că a completat declaraţiile vamale pe formular electronic şi că organul vamal i-a acordat liberul de vamă, fără să-i pună în vedere obligaţia de plată a T.V.A., din cauza faptului că sistemul informatizat al său nu era actualizat.
Menţionează că reclamanta este în culpă, pentru că a profitat de neglijenţa organului vamal şi nu a solicitat calcularea T.V.A., deşi trebuia să cunoască dispoziţiile legale în materie, iar faptul că autoritatea vamală a calculat eronat datoria vamală, nu prezintă relevanţă în cauză.
Consideră că organul vamal a calculat legal dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata T.V.A. şi că nu era posibilă compensarea, pentru că societatea nu a solicitat calcularea T.V.A. aferentă importurilor, obligaţie ce s-a stabilit abia la data de 10 martie 2003, prin procesul-verbal de control contestat în prezenta cauză.
Intimata-reclamantă a depus la dosar, întâmpinare, prin care solicită ca recursurile să fie respinse, deoarece a completat corect declaraţia vamală pe formularul electronic, cu utilizarea programului ASICUDA, prin completarea codului aferent operaţiunii de import, declaraţia vamală a fost verificată de organul vamal, care a acordat liberul de vamă, documentele anexate erau autentice, iar mărfurile au fost plasate sub regimul vamal solicitat, astfel că numai organul vamal este în culpă şi nu este legal să suporte plata T.V.A. şi a dobânzilor şi penalităţilor stabilite în sarcina sa.
Susţine că motivele care au stat la baza pronunţării hotărârii, nu sunt centrate pe necunoaşterea de către aceasta, a dispoziţiilor legale, ci pe culpa organelor vamale şi că obligaţia de plată a T.V.A. aferentă importului, se putea compensa în luna mai 1998, când societatea avea de recuperat suma de 1.858.583.428 lei.
Motivele de recurs invocate de recurenţi se vor analiza împreună, deoarece în general sunt aceleaşi.
Din analiza materialului probator aflat la dosar, în funcţie de motivele de recurs invocate şi de apărările intimatei-reclamante se reţin următoarele:
În luna martie 1998, intimata a efectuat importuri de autoturisme ca aport în numerar la capitalul social al investiţiei străine, importuri ce erau scutite de plata taxelor vamale, în temeiul art. 6 din Legea nr. 57/1993, nu însă şi de plata T.V.A., care se datora conform prevederilor art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din OG nr. 3/1992, text reformulat prin pct. 1 din OG nr. 34/1997.
Ca atare, la data efectuării importurilor în discuţie dispoziţiile legale prevedeau obligativitatea plăţii T.V.A. pentru acestea.
Faptul că organul vamal nu a pretins atunci plata T.V.A., din cauza unor deficienţe în funcţionarea sistemului său informatizat, nu este de natură să exonereze pe intimată, de plata T.V.A.
De altfel, între timp intimata a achitat suma de 298.766.585 lei, reprezentând T.V.A. aferentă acestor importuri, dar susţine că nu o datora şi, mai ales, că nu poate fi obligată la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere stabilite de organul vamal, prin procesul-verbal de control nr. 13156/C din 10 martie 2003 (contestat în prezenta cauză).
Conform prevederilor art. 61 din Legea nr. 141/1997, autoritatea vamală are dreptul ca, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operaţiunilor de import, ceea ce a şi făcut în cauza de faţă.
Şi instanţa de fond a reţinut corect că intimata-reclamantă nu poate fi exonerată de plata T.V.A., pentru că există o astfel de obligaţie legală, care a fost constatată în termenul de prescripţie de 5 ani, dar consideră că aceasta are dreptul la stingerea obligaţiei, odată cu depunerea decontului de T.V.A. aferent lunii mai 1998, deoarece organele de control vamal puteau efectua compensarea.
Această susţinere nu poate fi reţinută, pentru că în mai 1998 nu există vreun act în care să se menţioneze obligaţia pentru intimată, de a plăti suma de 289.766.585 lei cu titlu de T.V.A., pentru mărfurile importate, pentru ca în acest fel să se poată efectua compensarea cu T.V.A. ce urma să i se restituie.
Ca atare, nu se poate considera stinsă obligaţia de plată a T.V.A., în sumă de 289.766.585 lei, astfel că sentinţa atacată este nelegală din acest motiv.
Dar, corect a reţinut instanţa de fond, că intimata nu poate fi obligată la plata dobânzilor în sumă de 1.021.659.025 lei şi a penalităţilor de întârziere, în sumă de 26.078.993 lei, stabilite de către autorităţile abilitate, pentru întârzierea la plata T.V.A.
Intimata a completat corect declaraţia vamală, cu date reale şi prin indicarea codului 107, a depus anexat la aceasta, documente autentice, iar mărfurile importate au fost plasate sub regimul vamal solicitat, respectând întocmai prevederile art. 40 din HG nr. 626/1997.
Faptul că sistemul informatizat al autorităţii vamale a stabilit incorect datoria vamală, duce la concluzia că numai organul vamal este în culpă pentru neplata T.V.A., de către intimată şi din acest motiv ea nu poate fi obligată la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere stabilite în sarcina sa, pentru plata cu întârziere a sumei de 289.766.585 lei reprezentând T.V.A.
Organul vamal era cel care trebuie să calculeze datoria vamală a intimatei şi cum aceasta a completat corect declaraţia vamală şi a depus acte justificative reale, nu poate fi obligată să suporte şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, nefiind în culpă.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312 şi 314 C. proc. civ., se vor admite recursurile şi va fi modificată sentinţa recurată, în sensul de a se menţine actele contestate în ce priveşte obligaţia pentru reclamanta-intimată, la plata sumei de 289.766.585 lei, cu titlu de T.V.A., urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 2131 din 16 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că menţine procesul verbal de control, cu privire la constatarea obligaţiei de plată a sumei de 289.766.585 lei, cu titlu de T.V.A.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2005. Contencios. Anulare decizii si... | ICCJ. Decizia nr. 597/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
