ICCJ. Decizia nr. 610/2005. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 610/2005
Dosar nr. 6700/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 aprilie 2004, sub nr. 6387, la Curtea de Apel Cluj, reclamanta T.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13303 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege, pentru perioada 27 martie 1944 - 5 noiembrie 1944.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 564 din 26 aprilie 2004, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T.D., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă, a dispus anularea hotărârii nr. 13303 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 27 martie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2003.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că reclamanta are calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între data naşterii sale şi data încetării refugiului părinţilor săi, întrucât s-a născut în timpul în care părinţii săi se aflau în refugiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, întrucât reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, la data de 27 martie 1944, în localitatea Hăşdata, judeţul Cluj, nu a suferit persecuţii etnice şi nu poate să beneficieze de drepturile acordate prin lege, persoanelor refugiate.
Recursul este fondat, pentru motivul care va fi prezentat în continuare.
Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 27 martie 1944, în localitatea Hăşdata, judeţul Cluj, unde părinţii se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.
Dar, instanţa de fond, stabilind statutul de refugiat al reclamantei, pentru perioada 27 martie 1944 - 6 martie 1945, a acordat mai mult decât s-a cerut, nesocotind probele aflate în dosarul cauzei, respectiv certificatul nr. C/494 din 10 mai 2002, emis de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, care atestă că la data de 5 noiembrie 1944, învăţătorul T.D. (tatăl reclamantei, căsătorit, având trei copii) a părăsit Şcoala din Hăşdata, plecând în Ardealul de Nord - Floreşti, judeţul Cluj, respectiv în comuna din care familia s-a refugiat.
De asemenea, declaraţiile martorilor T.D.M. şi G.F.E. confirmă reîntoarcerea din refugiu, în comuna Floreşti, judeţul Cluj, la 5 noiembrie 1944.
Aşa fiind, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, în sensul că se va reduce perioada refugiului, până la data de 5 noiembrie 1944, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 564 din 26 aprilie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că reduce perioada refugiului, până la data de 5 noiembrie 1944. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 609/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 612/2005. Contencios → |
---|