ICCJ. Decizia nr. 668/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 668/2005
Dosar nr. 7681/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 15 octombrie 2003, reclamantul I.N. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, anularea hotărârii nr. 2326 din 19 februarie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea drepturilor instituite prin Legea nr. 309/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, căreia i s-a adresat iniţial, reclamantul, prin sentinţa civilă nr. 1790 din 30 octombrie 2003, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
La data de 24 noiembrie 2003 a survenit decesul reclamantului, procesul fiind continuat de soţia supravieţuitoare, I.M., care a formulat în nume propriu, cerere pentru recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, care prevăd acordarea unei indemnizaţii lunare egală cu 50% din indemnizaţia ce s-ar cuveni soţului decedat.
Prin sentinţa civilă nr. 323 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei I.M., a anulat hotărârea nr. 2326 din 19 februarie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de lege, pentru perioada aprilie 1953 - aprilie 1956, începând cu decembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din copia livretului militar, fişa de evidenţă militară şi adresa Centrului Militar Caraş Severin a rezultat că pe toată durata serviciului militar, de la încorporarea în aprilie 1953, până la lăsarea la vatră, în aprilie 1956, soţul reclamantei a fost folosit ca „mână de lucru", încadrându-se în cerinţele Legii nr. 309/2002.
Instanţa de fond a mai reţinut că I.M., în calitate de soţie supravieţuitoare, urmează să primească 50% din indemnizaţia cuvenită soţului, cu condiţia să nu se fi recăsătorit după decesul soţului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că soţul reclamantei întrunea condiţiile cerute de Legea nr. 309/2002, pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.
Recurenta susţine că, potrivit Legii nr. 309/2002, beneficiarii acestui act normativ trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. titularul dreptului să fie cetăţean român;
2. să fi efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă;
3. detaşamentul să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii;
4. stagiul militar să fi fost efectuat în perioada 1950 - 1961.
Recurenta a susţinut că soţul reclamantei nu a îndeplinit condiţia să fi satisfăcut stagiul militar într-un detaşament de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi, pe cale de consecinţă, nici soţia supravieţuitoare nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 309/2002.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă, în perioada menţionată.
În speţă, din documentele de evidenţă militară ale soţului reclamantei rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar, fiind folosit ca „mână de lucru", în perioada aprilie 1953 - aprilie 1956.
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că persoana în cauză a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoaşterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenenţa detaşamentelor de muncă la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, invocându-se tutela altor ministere, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, şi anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care soţul reclamantei trebuia să efectueze stagiul militar.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 309/2002, reclamanta beneficiază de 50% din indemnizaţia care i s-ar fi cuvenit soţului decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 323 din 9 iunie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 667/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 697/2005. Contencios. Contestatie decizie... → |
|---|
