ICCJ. Decizia nr. 654/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 654/2005
Dosar nr. 7229/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul G.D. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea hotărârii nr. 4603/4528 din 22 octombrie 2003 şi obligarea acestei autorităţi să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar de 3 ani şi 3 luni, la U.M. 01564 Buzău şi U.M. 03087 Timişoara, prestând activităţi în construcţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1340 din 26 mai 2004, a admis acţiunea reclamantului G.D., a anulat hotărârea nr. 4603/4528 din 22 octombrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pentru perioadele 24 iulie 1951 - 14 decembrie 1951 şi 25 aprilie 1952 - 9 noiembrie 1954.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin materialul probator depus la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada că a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru", în categoria „neinstruit", chiar dacă unităţile militare respective nu făceau parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:
a) să fie cetăţean român
b) să efectueze stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii
c) perioada avută în vedere să fie între 1950 - 1961.
Se susţine că reclamantul nu îndeplineşte cea de-a doua condiţie, unităţile militare în care şi-a îndeplinit stagiul militar nefiind subordonate Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
De asemenea, recurenta mai critică faptul că instanţa de fond a luat în considerare dovezi care nu au fost prezentate pârâtei, la emiterea hotărârii atacate în contencios.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 -1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, în perioada menţionată.
Din menţiunile făcute în livretul militar seria B.e. nr. 014192, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 24 iulie 1951 - 14 decembrie 1951, la U.M. 01564 Buzău şi în perioada 25 aprilie 1952 - 9 noiembrie 1954la U.M. 03087 Timişoara, fiind folosit ca „mână de lucru".
Ulterior datei emiterii hotărârii atacate, ca urmare a demersurilor făcute de reclamant, U.M. 02405 Piteşti a emis adeverinţa nr. CTG 285 din 29 aprilie 2004, în care se menţionează şi categoria „neinstruiţi", cât şi executarea serviciului militar în U.M. 01564 Buzău, în perioada 24 iulie 1951 - 14 decembrie 1951 şi U.M. 03087 Timişoara, în perioada 25 aprilie 1952 - 9 noiembrie 1954, ca „mână de lucru".
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există temei pentru a-l excepta de la recunoaşterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenenţa unităţilor militare menţionate, la Direcţia Gener ală a Serviciului Muncii, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, şi anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze serviciul militar.
Nu poate fi primită nici critica recurentei, referitoare la luarea în considerare de către instanţa de fond, a unor dovezi care nu au fost prezentate pârâtei, la emiterea hotărârii atacate. În virtutea rolului său activ, instanţa de fond avea obligaţia să administreze orice dovadă pentru aflarea adevărului.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1340 din 26 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 649/2005. Contencios. La declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 660/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
