ICCJ. Decizia nr. 682/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 682/2005
Dosar nr. 4958/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 februarie 2004, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 5358 din 23 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că pârâta i-a respins în mod eronat cererea de acordare a drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deşi a dovedit că, împreună cu părinţii, au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu, din motive etnice, în perioada octombrie 1940 - octombrie 1945, de către autorităţile de ocupaţie, după Dictatul de la Viena, mama sa decedând în aceste împrejurări.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 174/CA/2004 - PI din 8 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu declaraţiile martorilor care confirmă faptul strămutării, motivele şi perioada reţinută.
Împrejurarea că părinţii reclamantului nu figurează înscrişi în indexul cu evidenţa refugiaţilor români, nu are relevanţă juridică, motivează curtea de apel, câtă vreme evidenţele sunt incomplete. De asemenea, nu este relevant nici decesul mamei reclamantului, în localitatea de domiciliu, survenit în timpul refugiului, pentru că, fiind grav bolnavă şi neputând să fie îngrijită corespunzător în localitatea de refugiu, a fost nevoită să se întoarcă în localitatea de domiciliu, unde a şi decedat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
În motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a admis în mod greşit acţiunea, cu toate că reclamantul nu a putut face dovada indubitabilă a plecării în refugiu împreună cu părinţii şi, după decesul mamei, numai cu tatăl, întrucât actele depuse conţin date contradictorii şi nu se concordă cu declaraţiile martorilor.
Recursul se va admite, în sensul şi în considerarea celor expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către recurentul-reclamant, nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile depuse şi declaraţiile extrajudiciare din dosar, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel, dacă recurentul este îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc perioada, cauza şi împrejurările în care reclamantul a fost strămutat, împreună cu părinţii sau numai cu tatăl, din localitatea Ponoară, în localitatea Vârfuri, în zona Beiuş şi ce influenţă a avut decesul mamei reclamantului, survenit la 25 aprilie 1941, în localitatea Bratca (situată pe teritoriul cedat Ungariei), asupra refugiului reclamantului.
Având în vedere că această din urmă împrejurare nu concordă cu declaraţiile martorilor, care susţin că la acea dată familia se afla în refugiu în altă localitate, urmează ca, pentru stabilirea exactă a adevărului, Curtea, în baza art. 313 teza I C. proc. civ., să admită recursul, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului, prin orice dovadă permisă de lege, care să elucideze situaţia de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 174/CA/2004 - PI din 8 martie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 680/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 683/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
