ICCJ. Decizia nr. 707/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 5620 din 23 iulie 2003, reclamanta C.M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 10620 din 12 iunie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 17 decembrie 1944, în municipiul Brașov, în perioada refugiului părinților săi, din localitatea de domiciliu, municipiul Cluj Napoca; refugiul părinților săi a avut loc în anul 1941, pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când ținutul românesc, Ardealul de Nord, a trecut sub jurisdicția Statutului Ungar, iar înapoierea în localitatea de domiciliu s-a făcut în anul 1947; ulterior depunerii cererii la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a obținut de la Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, certificatul nr. 2277 din 10 iulie 2003, care face dovada refugiului tatălui său, C.A., împreună cu soția și copiii acestuia; refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, este nejustificat, în condițiile în care, ea, reclamanta, a fost nevoită să trăiască în refugiu, împreună cu părinții și frații săi.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută la data de 17 decembrie 1944, în localitatea Brașov, din părinți care s-ar fi refugiat în această localitate, anterior nașterii sale, la dosar nefiind depus un act oficial din care să rezulte statutul de refugiat al acestora.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1040 din 18 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 10.620 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiată, pentru perioada 17 decembrie 1944 - 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile legale aferente, începând cu data de 1 iulie 2003.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile de martor și din actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi și că, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu față de minorii refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind nevoite să se refugieze, ori, reclamanta, fiind născută pe un teritoriu aparținând Statutului Român, nu și-a schimbat domiciliul, nu a suferit persecuții din motive etnice și nici nu a făcut dovada unei astfel de persecuții, cu acte oficiale eliberate de organele competente.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, de la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
în conformitate cu prevederile art. 61din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, dovedirea situației de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuție etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (inclusiv proba cu martori).
Coroborând datele din declarațiile de martor, cu cele din actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, rezultă că, în luna octombrie 1941, ca urmare a trecerii ținutului românesc, Ardealul de Nord, sub jurisdicția Statului Ungar, părinții intimatei-reclamante, C.A. și C.G., s-au refugiat împreună cu copiii lor, din localitatea de domiciliu, municipiul Cluj-Napoca, în municipiul Brașov, unde, la data de 17 decembrie 1944, s-a născut intimata-reclamantă.
Cum intimata-reclamantă a făcut dovada că s-a născut în perioada refugiului părinților săi, refugiu determinat din motive de persecuție etnică, aceasta, începând cu data nașterii sale, a dobândit statutul de refugiat al părinților, suportând împreună cu aceștia, consecințele morale și materiale ale refugiului.
în consecință, intimata-reclamantă este îndreptățită să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, Statul Român având obligația să acorde protecție și sprijin, în mod echitabil, pentru toți cetățenii săi, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, iar sentința instanței de fond a fost menținută ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3482/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2711/2005. Contencios → |
|---|
