ICCJ. Decizia nr. 3482/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul N.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând să se anuleze hotărârea nr. 11 din 7 septembrie 2004 și să se constate că este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada septembrie 1942 - martie 1945.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost deportat în anul 1942, luna septembrie, în Transnistria, împreună cu familia sa și în mod greșit nu i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2 din 13 ianuarie 2005, a admis acțiunea reclamantului N.E., a anulat hotărârea nr. 11 din 7 februarie 2004; a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 13 septembrie 1942 - 1 martie 1945.

A obligat pârâta să acorde drepturile aferente, începând cu data de 1 octombrie 2004.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probele administrate rezultă că reclamantul, în vârstă de 13 ani, de etnie romă, împreună cu familia sa, a fost deportat în Transnistria, la data de 13 septembrie 1942, dată de la care se consideră persoană persecutată din motive etnice.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență, că la dosar nu a fost depus nici un act oficial din care să rezulte că N.E. este una și aceeași persoană cu E.C. care apare ca deportat în certificatul eliberat de Arhivele Naționale și că declarațiile martorilor nu sunt suficiente în acest sens.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovedirea situațiilor de persecuție etnică se face în lipsa actelor oficiale eliberate de organele competente, prin orice mijloace prevăzute de lege, inclusiv proba cu martori și cum în cazul de față declarațiile de martori aparțin unor persoane care s-au aflat în aceiași situație, ca și reclamantul și care beneficiază de drepturile instituite prin Legea nr. 189/2000, rezultă că reclamantul a dovedit că a fost deportat, împreună cu familia, în perioada septembrie 1942 - martie 1945.

în acest sens este și înscrisul oficial depus la dosarul cauzei, eliberat de Arhivele Statului, unde figurează numele E.C., care este una și aceeași persoană cu N.E., situație confirmată de declarațiile extrajudiciare.

Un argument în plus în favoarea acestei interpretări este și mențiunea din livretul militar al reclamantului, unde la rubrica, prenumele tatălui este trecut I., și care, coroborată cu înscrisul eliberat de Arhivele Statului, conduce la concluzia că E.C. este aceiași persoană cu N.E.

Pentru aceste motive, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul declarat fiind respins ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3482/2005. Contencios