ICCJ. Decizia nr. 2338/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 7 din 19 ianuarie 2004, a admis acțiunea reclamantei I.E., formulată în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor București și Agenția Națională a Funcționarilor Publici București, a anulat deciziile nr. 1264 din 14 august 2003, nr. 1266 din 14 august 2003, nr. 1194 din 25 iulie 2003 și nr. 1274 din 15 august 2003, emise de pârâți, precum și nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, a Secretarului general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Prin aceeași sentință, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a fost obligat să respecte reîncadrarea reclamantei în funcția publică, efectuată prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a Directorului general al Direcției Generale a Vămilor și a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâți, față de cererea de anulare a notei de constatare nr. 43254 din 27 iulie 2003.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că Legea nr. 161/2003 privind aplicarea noilor reglementări referitoare la funcționarii publici, prevede termene și obligații specifice în sarcina autorităților și instituțiilor publice în îndeplinirea anumitor dispoziții, imperativ stipulate și nicidecum nu conține simple recomandări, cu caracter facultativ sau pur orientativ.
Astfel fiind, s-a apreciat că reîncadrarea reclamantei în funcția publică de consilier superior, efectuată prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, producătoare de efecte de la aceeași dată, este cea legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Deciziile ulterioare, respectiv cea cu nr. 1266/2003, de reîncadrare a reclamantei într-o altă funcție, decât cea stabilită anterior, fără calcularea unui nou punctaj, decizia nr. 1264 din 14 august 2003, de revocare a deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, precum și decizia nr. 1194 din 25 iulie 2003, privind criteriile de reîncadrare, sunt nelegale.
Nelegalitatea derivă, pe de o parte, din stabilirea unor criterii suplimentare pentru reîncadrarea funcționarilor publici, după împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 161/2003, iar pe de altă, nu cuprind motivele de legalitate și oportunitate pe care s-au întemeiat, încălcând și principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, în condițiile în care, fiind emise ulterior datei de 15 iulie 2003, prevăd totuși reîncadrarea reclamantei, în funcția publică, cu începere de la 15 iulie 2003.
împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, pentru a fi schimbat natura actului juridic dedus judecății și pentru a fi fost dată cu greșita aplicare a legii.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, ca fiind inadmisibil.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța a dispus și anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întrucât aceasta nu poate fi asimilată unui act administrativ și astfel, greșit s-a respins excepția de inadmisibilitate a acestui capăt de cerere, invocată de pârâtul-recurent pe parcursul soluționării în fond a cauzei.
S-a arătat că, de altfel, chiar motivarea instanței pe acest aspect, este contradictorie, câtă vreme respectiva notă de constatare este calificată ca simplu act premergător, și nu ca act administrativ de autoritate. Drept urmare, recurentul apreciază că instanța a schimbat natura juridică a notei de constatare, apreciind în mod greșit că un act premergător este susceptibil de a produce vătămarea unui drept recunoscut de lege.
în fine, recurentul a mai criticat hotărârea instanței, și pentru a fi calificat termenul de 15 iulie 2003 cuprins în Legea 161/2003, ca fiind un termen obligatoriu, de decădere. în opinia recurentului, acest termen are în mod evident caracter de recomandare, câtă vreme în lege nu sunt prevăzute nici un fel de sancțiuni în cazul nerespectării acestuia.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor recurentei și în raport cu probele administrate, dar și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 11 din Legea 29/1990, instanța soluționând o acțiune în contencios administrativ, de tipul celei de față, este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
în cauza de față, cum bine a reținut și instanța de fond, nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici are în mod evident caracterul unui act premergător, câtă vreme a stat la baza și a servit ca temei al emiterii deciziilor atacate pe calea contenciosului administrativ de reclamantul I.E., după cum bine se poate observa din chiar cuprinsul deciziilor nr. 1264 din 14 august 2003 și nr. 1266 din 14 august 2003, care, în preambul, fac trimitere expresă la respectiva notă de constatare.
Așadar, instanța de fond având deplină competență în a se pronunța asupra legalității deciziilor menționate, astfel după cum a fost învestită, a avut deplin temei legal să se pronunțe și cu privire la legalitatea actelor premergătoare ce au stat la baza emiterii acestora, astfel că toate criticile recurentului pe acest aspect apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Nefondate sunt susținerile recurentului și cu privire la natura legală a termenului de 15 iulie 2003, prevăzut de Legea 161/2003, termen care nu are și nici nu ar putea avea caracter de recomandare. Acest termen are caracter imperativ, în condițiile în care scopul legiuitorului, prin reglementarea emisă, a fost acela de a consacra și consolida principiul stabilității în exercitarea funcției publice, instituit inițial prin Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura un serviciu public profesionist și eficient, care să funcționeze în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.
Reținând prin urmare că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, amplu și judicios motivată, iar criticile aduse de recurent, nefondate, conform art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul de față declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2336/2005. Contencios → |
|---|
