ICCJ. Decizia nr. 718/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 3515 din 30 octombrie 2003, reclamanta D.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 7492/5197 din 1 septembrie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 1 aprilie 1921, în localitatea Comrat, raionul Tighina, din provincia românească Basarabia, iar la data de 22 martie 1994 a fost evacuată, împreună cu întreaga familie, din localitatea de domiciliu, comuna Căinan, județul Tighina, în localitatea Dragodana, județul Dâmbovița; evacuarea a fost determinată din motive de persecuție exercitată de autoritățile sovietice de ocupație, sub a căror jurisdicție a trecut provincia românească respectivă; deși cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost însoțită de acte și înscrisuri doveditoare, pârâta, în mod nelegal a respins-o.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2089 din 10 decembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 7492/5197 din 1 septembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 22 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile conferite de această lege, începând cu data de 1 ianuarie 2003.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în buletinul nominal de evacuare nr. 45 din 22 martie 1944, eliberat de Pretura Plasei Tighina, pe numele titularului R.D., sunt menționate persoanele care l-au însoțit pe acesta în momentul evacuării, între care și R., cumnată, în vârstă de 23 ani, numele acesteia regăsindu-se și în sentința civilă nr. 963 din 26 august 1948, a Tribunalului județului Dâmbovița, prin care, membrilor familiei sale, le-a fost constatată calitatea de cetățeni români; corelarea datelor din certificatul de naștere al reclamantei, în care aceasta este menționată cu numele de Z.R., născută la data de 1 aprilie 1921, în localitatea Comrat, raionul Tighina, din părinții Z.A. și Z.P., cu cele din buletinul nominal de evacuare și sentința civilă a Tribunalului județului Dâmbovița, precum și cu cele din actele de stare civilă și din declarația de martor autentificată sub nr. 4180 din 22 august 2003, duce la concluzia că este vorba de aceeași persoană, respectiv, reclamanta Z.R. care, la data evacuării, avea vârsta de 23 ani iar, ulterior, prin căsătorie, a dobândit numele de D.R.; întrucât actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fac dovada că reclamanta și familia acesteia au fost evacuate din provincia românească Basarabia, în localitatea Dragodana, județul Dâmbovița, aceasta este îndreptățită la recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța de fond a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe baza unor probe incomplete care nu fac dovada identității de persoană între cea menționată în buletinul nominal de evacuare, sub numele de R. și reclamanta D.R.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
în conformitate cu prevederile art. 61din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, dovedirea situației de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuție etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (inclusiv proba cu martori).
Critica recurentei-pârâte, potrivit căreia probele administrate la instanța de fond sunt incomplete, în sensul că acestea nu fac dovada identității de persoană între intimata-reclamantă D.R. și persoana menționată sub numele de R., în vârstă de 23 ani, este neîntemeiată.
Datele și mențiunile din buletinul nominal de evacuare nr. 45 din 22 martie 1944, eliberat de Pretura Plasei Tighina, pe numele titularului R.D., se vor aprecia în raport cu cele din certificatul de naștere și de căsătorie al intimatei-reclamante, precum și cu cele din sentința civilă nr. 963 din 26 august 1948, a Tribunalului județului Dâmbovița, prin corelarea lor.
Din buletinul nominal de evacuare, rezultă că la momentul evacuării, titularul acestui buletin, numitul R.D., a fost însoțit de: soția și fiica sa; mama sa, O., 66 ani; fratele său A., 24 ani; soacra sa P., 56 ani, precum și cumnații R., 23 ani; Al., 21 ani, L., 16 ani.
Se observă că atât numele de R., cât și vârsta cumnatei titularului buletinului nominal de evacuare, coincid cu cele din certificatul de naștere al intimatei-reclamante, născută la data de 1 aprilie 1921, în localitatea Comrat, raionul Tighina, din părinții Z.A. și Z.P., intimata-reclamantă având la momentul evacuării, vârsta de 23 ani. Se mai observă că numita P., soacra titularului buletinului de evacuare, este chiar mama intimatei-reclamante. Mai mult, sentința civilă nr. 963 din 26 august 1948, a Tribunalului județului Dâmbovița, prin care se constată calitatea de cetățean român, petiționarilor Z.P. (născută la 27 octombrie 1886), Z.R. (născută la 1 aprilie 1921), Z.A. (născută la 1 noiembrie 1923) și Z.L. (născut la 10 august 1927), toți născuți în comuna Comrat, județul Tighina și stabiliți după refugiu, în orașul Găești, județul Dâmbovița, confirmă faptul că actele menționate mai sus fac referire la una și aceeași persoană, și anume, intimata-reclamantă care, împreună cu mama sa P., sora sa, A. și fratele său, L., l-a însoțit pe cumnatul său, R.D., în refugiu.
Cum în cauză s-a făcut dovada că intimata-reclamantă se află în situația prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, aceasta este îndreptățită să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de legea menționată, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.
Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, iar sentința instanței de fond a fost menținută ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2711/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2333/2005. Contencios → |
|---|
