ICCJ. Decizia nr. 797/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.797/2005
Dosar nr. 4804/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2003, reclamanta SC C.A. SRL Timişoara a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 27 din 11 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi anume, a pct. 3 din dispozitivul acesteia, precum şi anularea măsurii referitoare la nedeductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu serviciile de management şi consultanţă aferente sumelor facturate de nerezidenţi, până la data de 1 iulie 2002, măsură prevăzută în procesul-verbal nr. 9988 din 12 decembrie 2002, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş - Direcţia Control Fiscal.
De asemenea, a solicitat să se constate că suma de 388.628.531.136 lei, reprezentând cheltuieli aferente serviciului de management şi consultanţă executate de firma C. A.G. din Germania, reprezintă cheltuieli deductibile la calcularea impozitului pe profit.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că nelegal s-a stabilit în sarcina sa, impozit pe veniturile obţinute de persoane nerezidente, în baza contractului de management pe care l-a încheiat cu firma germană C. A.G., impozit calculat la suma de 26.598.555.387 lei, la care s-au stabilit penalităţi de 10%, în sumă de 2.659.855.538 lei şi penalităţi de întârziere, în sumă de 1.861.898.877 lei.
Mai arată că organele de control au reţinut greşit că efectuarea de studii în legătură cu fundamentarea investiţiei realizate în România presupune comunicarea de informaţii privitoare la experienţa dobândită în domeniul industrial, comercial şi ştiinţific, deţinută de specialiştii germani, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 116 din Convenţia dintre România şi Germania, privind evitarea dublei impuneri, cu toate că astfel de activităţi sunt de natura prestărilor de servicii, privind tehnologia informaţiei care intră sub incidenţa art. 7 din aceeaşi convenţie.
Menţionează şi că între cele două părţi a intervenit un contract scris, că prestatorul de servicii este înregistrat la fiscul german, iar facturile de prestări de servicii nu au determinat pierderi pentru reclamantă, pierderile realizate la nivelul anilor 2000 - 2002, fiind determinate de diverse alte cheltuieli inerente demarării unei investiţii de mare anvergură.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acţiunea să fie respinsă ca nefondată, deoarece serviciile prestate reclamantei, de firma C. A.G. din Germania, în baza contractului de management încheiat de cele două părţi, trebuiau să ridice profitul industrial şi/sau comercial al reclamantei, însă la 30 septembrie 2002, reclamanta avea calculată o pierdere fiscală cumulată de 940.680.671.493 lei, pierderi la care a contribuit şi înregistrarea, ca cheltuieli deductibile, a celor 4 facturi emise de C. A.G., în sumă de 388.682.531.136 lei.
În cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă judiciară.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 351 din 7 octombrie 2003, a admis acţiunea, anulând ca nelegale, procesul-verbal nr. 9988/2002 şi pct. 3 din Decizia nr. 27/2003, constatând că suma de 388.682.531.136 lei reprezintă cheltuieli deductibile la calcularea impozitului pe profit şi a obligat pârâţii, la plata sumei de 420.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa reţine, în esenţă, că, cheltuielile cu serviciile de management şi consultanţă în discuţie au avut ca finalitate o creştere reală a producţiei fabricate şi vândute şi o diminuare a pierderilor înregistrate în perioada anilor 2000 - 2002, ţinându-se cont că investiţia realizată de reclamantă era recentă şi de mare anvergură.
Mai arată că erau îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) şi alin. (5) lit. r) din OG nr. 70/1994, republicată şi modificată, deoarece cheltuielile în cauză sunt justificate prin contractul de management, firma germană a prezentat certificate de rezidenţă fiscală, iar susţinerea pârâtelor, că suma în litigiu a determinat o pierdere la nivelul unui exerciţiu financiar, nu este demonstrată prin anumite calcule matematice care să evidenţieze influenţa cheltuielilor asupra unui exerciţiu financiar.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, susţinând că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a OUG nr. 217/1999, care prevede în art. 4 pct. 6 lit. r) [în realitate art. 4 alin. (5) lit. r)], că sunt nedeductibile fiscal, cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanţă, dacă acestea nu sunt justificate cu un contract scris, nu se pot verifica prestatorii în legătură cu natura lor şi dacă plata acestora, către persoanele nerezidente, determină pierderi la nivelul unui exerciţiu financiar sau dacă aceste servicii nu sunt aferente activităţii entităţii din România.
Consideră că şi expertul contabil a reţinut aceleaşi sume, ca şi actul de control, contrar susţinerii instanţei şi că din punct de vedere fiscal, pierderea de recuperat din profiturile perioadei următoare nu poate include şi pierderea datorată unor cheltuieli de management şi consultanţă care nu au condus şi la realizarea unor venituri corespunzătoare pe parcursul unui exerciţiu financiar.
Recursul este fondat.
În discuţie, în cauza de faţă, este problema dacă suma de 388.628.531.136 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intimata-reclamantă, către firma germană C. A.G., pentru serviciile de management şi consultanţă prestate de aceasta, este sau nu deductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit.
În procesul-verbal încheiat la 6 decembrie 2002, de către reprezentanţi din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, înregistrat sub nr. 9988 din 12 decembrie 2002, s-a reţinut, printre altele, că suma respectivă nu este deductibilă fiscal, pentru că societatea intimată calculase o pierdere fiscală cumulată de 940.680.671.493 lei, la 30 septembrie 2002, din care suma de 830.176.561.021 lei provenea din anii anteriori.
Prin Decizia nr. 27 din 11 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, s-a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată de recurentă, în ce priveşte nedeductibilitatea fiscală la calculul impozitului pe profit, a sumei de 388.628.531.136 lei.
Atât în procesul-verbal de control, cât şi în decizie se reţine că sunt aplicabile în cauză, prevederile art. 4 alin. (5) lit. r) din OG nr. 70/1994, aşa cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999.
În art. 4 alin. (5) lit. r) din ordonanţă, se prevede că nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit: „cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management şi consultanţă, în situaţia în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care nu pot fi verificaţi prestatorii în legătură cu natura acestora. Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoane fizice şi juridice nerezidente, în situaţia în care plata acestora determină pierderea la nivelul unui exerciţiu financiar sau în situaţia în care aceste servicii nu sunt aferente activităţii entităţii din România".
În situaţia de faţă s-a făcut dovada existenţei contractului scris de management şi consultanţă, că prestaţia a fost efectuată pentru intimată, şi că s-a plătit pentru aceasta, prestatorului de servicii, care era înregistrat fiscal în Germania, dar nu s-a îndeplinit condiţia ca plata făcută să nu fi determinat pierdere la nivelul unui exerciţiu financiar.
Din procesul-verbal de control şi din raportul de expertiză întocmit de către expertul contabil I.N., rezultă că în perioada supusă controlului, societatea intimată a realizat pierderi cumulate la 30 septembrie 2002, în sumă de 940.680.671.493 lei, din care 328.171.958 lei, în anul 2000, 405.326.397 lei, în anul 2001 şi 358.534.966 lei, în anul 2002.
În aceste pierderi se cuprind şi sumele achitate firmei C. A.G., în baza contractului de management şi consultanţă din 1 ianuarie 1999, încheiat de intimată, cu această firmă.
Este irelevant în soluţionarea cauzei, faptul că intimata era la începutul activităţii sale sau împrejurarea că prin asistenţa acordată de firma germană, s-a îmbunătăţit activitatea intimatei şi s-au diminuat pierderile acesteia, deoarece dispoziţiile legale indicate mai sus prevedeau condiţia ca ea să nu realizeze pierderi la nivelul unui exerciţiu financiar.
Or, prin efectuarea plăţilor către prestatorul de servicii, intimata a realizat pierderi substanţial mai mari decât în situaţia în care nu ar fi făcut aceste plăţi, pierderi ce au existat în toţi cei 3 ani în discuţie.
Nici motivarea instanţei de fond, că toate cheltuielile necesitate de prestarea serviciilor de către firma C. A.G., se regăsesc în costul complet al producţiei realizată de intimată sau că aceste cheltuieli au reprezentat numai 7,78% din totalul cheltuielilor societăţii, nu poate fi reţinută, pentru că nu este îndeplinită condiţia legală ca aceasta să nu fi realizat pierderi în acea perioadă.
Contrat menţiunilor din sentinţă, pierderile din anii fiscali 2000 - 2002 sunt certe, stabilite chiar de intimată, în bilanţurile contabile anuale şi confirmate de către expertul contabil.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312 şi 314 C. proc. civ., se va admite recursul de faţă, în sensul că va fi casată sentinţa recurată, iar pe fond se va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 351 din 7 octombrie 2003, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 801/2005. Contencios. Anulare măsură de... → |
|---|
