ICCJ. Decizia nr. 796/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 796/2005
Dosar nr. 5409/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 1504, pronunţată la data de 2 octombrie 2003, în dosarul nr. 2041/2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 28 mai 2003, prin acţiunea înregistrată la această curte, ca urmare a declinării competenţei de la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamantul a cerut să se constate că hotărârea nr. 130 din 1 aprilie 2003, adoptată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, este nulă de drept, ca urmare a încălcării spiritului şi literei OG nr. 137/2000, autoritatea pârâtă refuzând, în mod nelegal, să sancţioneze drept contravenţii, faptele de discriminare la care a fost supus.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că la datele de 28 august 2001, 1 martie şi 7 martie 2003 i s-a interzis accesul în locuri publice în care fuseseră organizate spectacole cu trupa de dans C., sub pretextul că acele spectacole fuseseră rezervate exclusiv femeilor şi interzise bărbaţilor.
Urmare a acestor fapte, reclamantul s-a adresat cu plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cerând sancţionarea organizatorilor spectacolelor respective, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de OG nr. 137/2000.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea nr. 130 din 1 aprilie 2003, a considerat că faptele sesizate nu constituie contravenţie la prevederile OG nr. 137/2002 şi nu reprezintă acte de discriminare în sensul acestui act normativ.
Instanţa de fond, confirmând legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat, a motivat că, în raport cu împrejurarea că spectacolele respective fuseseră rezervate exclusiv publicului feminin, împrejurare cunoscută de reclamant, la momentul achiziţionării biletelor de intrare, nu reprezintă o discriminare pe criteriul sexului, iar reclamantul nu are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamantul, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, dreptul care i-a fost vătămat, fiind prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. f) din OG nr. 137/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2002 şi susţinând că la datele arătate şi în împrejurările respective, a fost supus unor fapte de discriminare pe criteriul sexului, acestea constituind contravenţiile prevăzute de art. 10 lit. e) şi f) din aceeaşi ordonanţă.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că recurentul-reclamant, cunoscând că, la datele respective, spectacolele trupei de dans C. fuseseră rezervate de către organizatori, exclusiv publicului feminin, a achiziţionat tichete de intrare pentru a asista la acele spectacole, accesul fiindu-i interzis de fiecare dată, chiar şi atunci când a încercat să pătrundă în sală, deghizat în vestimentaţie feminină.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. f) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în România, ca stat de drept, democratic şi social, principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminării sunt garantate în exercitarea, între altele, a dreptului de acces la toate locurile şi serviciile destinate folosinţei publice.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. e) şi f) din OG nr. 137/2000, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 48/2002, pentru aprobarea acestei ordonanţe, constituie contravenţie discriminarea unei persoane, între altele, din cauza sexului, prin:
- lit. e), refuzarea accesului unei persoane sau a unui grup de persoane, la serviciile oferite de teatre, cinematografe, biblioteci, muzee şi expoziţii;
- lit. f), refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane, la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt proprietate privată sau publică.
Problema juridică pusă în cauză este aceea de a stabili dacă, în raport cu prevederile legale de mai sus şi cu principiile constituţionale, refuzul accesului recurentului-reclamant la cele trei spectacole, destinate de către organizatori, exclusiv publicului feminin, reprezintă un act de discriminare pe motivul sexului.
Răspunsul la această problemă este în strânsă legătură cu răspunsurile la întrebările dacă accesul în astfel de locuri şi la astfel de spectacole este nelimitat şi dacă organizatorii unor spectacole, precum şi deţinătorii privaţi ai unor astfel de locuri, pot stabili reguli, condiţii, etc. în asemenea situaţii.
Instanţa consideră că prevederile art. 1 alin. (2) lit. f) din OG nr. 137/2000, referitoare la dreptul de acces la toate locurile şi serviciile destinate folosinţei publice trebuie interpretat în sensul că acest drept nu poate fi exercitat în mod nelimitat.
Pe de altă parte, consideră că organizatorii unor spectacole, manifestaţii, etc., trebuie şi pot impune condiţii şi reguli privind buna desfăşurare a acestora pe care participanţii sunt obligaţi să le respecte.
De asemenea, organizatorii unor spectacole, întruniri, petreceri, manifestaţii, etc. pot, în vederea realizării în bune condiţii a acestora şi nedeturnării de la scopul urmărit, să rezerve asemenea evenimente unui public exclusiv.
Astfel fiind, în mod judicios au reţinut instanţa de fond, precum şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, că faptele semnalate de recurentul-reclamant nu constituie acte de discriminare pe criteriul sexului, iar actul administrativ emis de acest organ de specialitate al administraţiei guvernamentale nu i-a produs nici o vătămare.
În concluzie, având în vedere şi considerentele de mai sus, hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.B., împotriva sentinţei civile nr. 1504 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 785/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 797/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
