ICCJ. Decizia nr. 829/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 829/2005
Dosar nr. 6967/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 9442/2003, reclamantul N.G. a contestat hotărârea nr. 8270 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1940 - 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că după Dictatul de la Viena din 1940, tatăl său, cetăţean român de origine maghiară, a prevenit locuitorii de etnie română din Estelnic, judeţul Covasna, că urmează să fie atacaţi de unii etnici maghiari, însă din această cauză la rândul său, fiind ameninţat cu moartea, pentru ajutorul dat românilor, a fost nevoit să părăsească localitatea Estelnic, stabilindu-se împreună cu familia, în oraşul Sfântu Gheorghe.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.G., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Timiş. A anulat hotărârea nr. 8270 din 15 octombrie 2003 şi a obligat pârâta să emită hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că refugiul a fost consecinţa unor persecuţii întemeiate pe motivele etnice, chiar dacă persecuţiile au fost provocate de persoane aparţinând aceleiaşi etnii, cu reclamantul, precum şi că strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Timiş, care a motivat, în esenţă, că reclamantul nu dovedeşte calitatea de persoană strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât nu face dovada refugiului, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar martorii nu au calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Conform declaraţiilor martorilor, tatăl reclamantului a intervenit în favoarea cetăţenilor de etnie română, pentru a-i împiedica pe unii maghiari să-i atace pe români, să le distrugă bunurile şi biserica, astfel cum intenţionau.
Aceeaşi martori au arătat că tatăl reclamantului, N.G.Z., împreună cu familia (inclusiv reclamantul, atunci în vârstă de 10 ani), a fost nevoit să fugă noaptea, din localitatea Estelnic, pentru a scăpa de furia maghiarilor şi să se refugieze în oraşul Sfântu Gheorghe.
Martorii au precizat că toate bunurile şi casa familiei reclamantului au fost distruse imediat după refugiu.
Aşadar, refugiul a fost consecinţa unor persecuţii întemeiate pe motive etnice, chiar dacă persecuţiile au fost provocate de persoane aparţinând aceleiaşi etnii, cu reclamantul, iar strămutarea s-a produs într-o altă localitate, decât cea de domiciliu.
Susţinerea recurentei, în sensul că declaraţiile martorilor nu pot fi primite, întrucât martorii nu sunt, la rândul lor, beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, aceasta nu poate fi primită, întrucât această cerinţă nu se regăseşte în art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002 (de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit căruia în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţii de martori.
Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, perioada pentru care reclamantul beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, este cea prevăzută de actul normativ sus-menţionat, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 231 din 6 aprilie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 83/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... → |
|---|
