ICCJ. Decizia nr. 839/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 839/2005
Dosar nr. 424/2005
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2005, în dosarul nr. 7036/2004, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus suspendarea judecării contestaţiei la executare formulată de contestatorul A.V. şi sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, pentru examinarea legalităţii Decretului nr. 1173/2004, emis de Preşedintele României.
Excepţia de nelegalitate a fost invocată din oficiu, tribunalul considerând că soluţionarea contestaţiei la executare depinde de analizarea legalităţii Decretului nr. 1173/2004, prin care a fost abrogat actul administrativ iniţial (Decretul nr. 1164/2004, privind acordarea unor graţieri individuale) şi în temeiul căruia s-a emis adresa de reîncarcerare a contestatorului, în vederea continuării executării pedepsei.
Prin sentinţa civilă nr. 87 din 17 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia invocată de contestator, privind inadmisibilitatea sesizării Tribunalului Bucureşti, asupra excepţiei de nelegalitate şi, totodată, a respins ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a Decretului nr. 1173/2004, pronunţată în contradictoriu cu petentul A.V. şi intimata Administraţia Prezidenţială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de contencios administrativ a reţinut după cum urmează:
Nu poate fi primită susţinerea petentului, referitoare la încălcarea de către tribunal, a principiului neretroactivităţii legii, în raport cu data înregistrării contestaţiei la executare - 20 decembrie 2004, întrucât, fiind vorba de o normă de procedură, aceasta este de imediată aplicare. Excepţia a fost ridicată la 13 ianuarie 2005, după intrarea în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ (6 ianuarie 2005), iar art. 27 (dispoziţii tranzitorii şi finale) din Legea nr. 554/2004, se referă la dreptul material, substanţial, şi nu la dreptul procedural.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, s-a constatat că tribunalul nu s-a conformat prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora avea obligaţia să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă, printr-o încheiere motivată, în care să arate care este legătura dintre actul administrativ şi soluţionarea fondului litigiului şi să indice care sunt motivele pentru care actul administrativ este nelegal. Curtea de apel, ca instanţă sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, nu se poate substitui tribunalului în motivarea excepţiei şi nici nu are temei legal pentru restituirea dosarului, pentru ca tribunalul să îndeplinească cerinţele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La data de 19 ianuarie 2005, împotriva sentinţei civile nr. 87 din 17 ianuarie 2005 a declarat recurs, Administraţia Prezidenţială.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a subliniat că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, pentru rejudecare primei instanţe, pentru următoarele:
1) încălcarea gravă şi evidentă a dreptului la apărare şi a principiului egalităţii, contradictorialităţii şi procesului echitabil, prin respingerea cererii reprezentantului Administraţiei Prezidenţiale, de amânare a cauzei, măcar pentru 24 de ore, în vederea pregătirii apărării. Această cerere era pe deplin justificată, având în vedere că data sosirii citaţiei la sediul autorităţii, a fost 14 ianuarie 2005 - vineri, iar termenul de judecată de urgenţă era fixat la 17 ianuarie 2005, că citaţia cuprindea menţiunea obiectului cererii „suspendare la executare", dar nu era însoţită de alte înscrisuri;
2) încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), mai exact judecarea fără citarea ca parte în proces, în calitate de autoritate emitentă, şi a Secretariatului General al Guvernului, întrucât decretele de acordare a graţierii individuale se contrasemnează de Primul-ministru, în conformitate cu art. 94 lit. d), raportat la art. 100 alin. (2) din Constituţia României. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că decretele de graţiere reprezintă o co-decizie a şefului statului şi a şefului Guvernului;
3) în raport cu considerentele sentinţei, soluţia corectă era aceea a respingerii excepţiei de nelegalitate, ca inadmisibilă, şi nu ca neîntemeiată, din moment ce nu a fost analizat fondul problemei legalităţii actului administrativ.
Prin cerere separată, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind curgerea termenului de declarare a recursului „de la pronunţare ori de la comunicare" şi judecarea recursului „cu citarea părţilor prin publicitate". S-a precizat că aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 129, art. 20 şi art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, fiind încălcat dreptul recurentei, la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este inadmisibilă şi o va respinge ca atare, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, poate fi ridicată excepţia de neconstituţionalitate a oricărui text de lege „care are legătură cu soluţionarea cauzei".
Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, stipulează că „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare, cu citarea părţilor prin publicitate".
Este vorba, aşadar, de o normă procesuală care priveşte declanşarea procedurii de exercitare a căii de atac în cauzele având ca obiect excepţia de nelegalitate. Această normă nu are, însă, legătură cu soluţionarea obiectului litigiului de faţă. Prezentă la pronunţarea sentinţei, Administraţia Prezidenţială a declarat recurs în termenul legal de 48 de ore de la pronunţare şi nu a fost obstrucţionată în exercitarea acestei căi de atac, prin opunerea, fie de către partea adversă, fie din oficiu, a excepţiei de tardivitate a recursului. În aceste condiţii, nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale.
Criticile aduse de recurentă, sentinţei nr. 87/2005, sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins pentru cele ce se vor expune în continuare.
Susţinerea recurentei, privind încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, nu poate fi reţinută, având în vedere procedura instituită prin Legea nr. 554/2004.
Conform art. 156 C. proc. civ., „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată". Dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 dau instanţei, puterea de a stabili în ce măsură normele Codului de procedură civilă sunt compatibile cu procedura reglementară prin art. 17 din această lege, „cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere".
În acest context şi faţă de termenele riguros fixate prin art. 4 alin. (3), instanţa fondului a respins în mod justificat cererea de amânare a cauzei, în vederea pregătirii apărării.
De altfel, potrivit primelor interpretări doctrinare în materie, în litigiul care are ca obiect excepţia de nelegalitate, nici nu este obligatorie participarea autorităţii care a emis actul, soluţionarea acestui gen de conflict reclamând celeritate.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, însă, citarea autorităţii emitente a Decretului nr. 1173/2004, asigurând în acest fel respectarea principiului contradictorialităţii, ca principiu fundamental ce guvernează procesul civil.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este incident, în cauză nefiind necesară citarea Secretariatului General al Guvernului, întrucât acesta nu are calitatea de autoritate emitentă a Decretului nr. 1173/2004.
Excepţia de nelegalitate cu care a fost sesizată instanţa de contencios administrativ, vizează actul prin care a fost abrogat Decretul nr. 1164/2004, privind acordarea unor graţieri individuale. Or, aşa cum rezultă din art. 94 lit. d) şi art. 100 alin. (2) din Constituţia României, acordarea graţierii individuale prin decret este o prerogativă exclusivă a şefului statului, contrasemnarea acestui act de către Primul-ministru, fiind determinată numai de punerea în aplicare a decretului de graţiere.
Cea de-a treia critică formulată de recurentă se circumscrie mai degrabă unei analize semantice a termenilor de „inadmisibil" şi „neîntemeiat".
Conţinutul art. 4 alin. (1) din noua lege a contenciosului administrativ, intrată în vigoare la 6 ianuarie 2005, a determinat instanţa să examineze excepţia de nelegalitate, prin prisma principiului analogiei legii, întocmai cum procedează în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, conform versiunii iniţiale a Legii nr. 47/1992 [art. 23 alin. (1)].
Spre deosebire, însă, de Legea nr. 47/1992, care reglementează situaţiile în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, Legea nr. 554/2004 nu prevede expres posibilitatea respingerii, ca inadmisibilă, a excepţiei de nelegalitate. Astfel, constatând că instanţa penală nu a arătat prin încheiere, care este legătura dintre actul administrativ şi soluţionarea fondului contestaţiei la executare cu care a fost învestită şi care sunt motivele pentru care apreciază că actul administrativ este nelegal, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a Decretului nr. 1173/2004.
În acest context, soluţia propusă de recurentă privind casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare, printre altele şi pentru ca pentru ca excepţia de nelegalitate să fie respinsă ca inadmisibilă (şi nu ca neîntemeiată), chiar dacă posibil a fi susţinută strict tehnic juridic, este în opinia Înaltei Curţi, o soluţie fără eficienţă şi care vine în contradicţie cu principiul celerităţii soluţionării cererilor în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 17 şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Respinge recursul declarat de Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei civile nr. 87 din 17 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 85/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... → |
|---|
