ICCJ. Decizia nr. 101/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 101/2006
Dosar nr. 340/1/2006
Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea şedinţei publice de la 17 iunie 2005, a Tribunalului Timiş, secţia civilă, s-a dispus sesizarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Timişoara, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a pct. 1.4. lit. b) din cap. II al HG nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepţia a fost invocată de T.I., reclamant în dosarul nr. 3213/2005, al Tribunalului Timiş, secţia civilă, care consideră că dispoziţiile pct. 1.4 lit. b) din cap. II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, norme aprobate prin HG nr. 498/2003, sunt nelegale în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 358/PI din 5 decembrie 2005, a admis excepţia de nelegalitate invocată, reţinând că art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498/2003, modifică esenţial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabileşte că, în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, preluarea nu este abuzivă, contrar dispoziţiilor art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Guvernul României şi Primarul municipiului Timişoara.
Guvernul României critică hotărârea, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că hotărârea contestată reprezintă un act administrativ de autoritate cu caracter general, normativ, care nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci numai actele administrative cu caracter individual, ceea ce nu este în cazul de faţă.
Consideră că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederile legii sunt aplicabile exclusiv, imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi celor preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechiziţiilor şi nerestituite, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 conţinând o explicitare a noţiunii „imobile preluate în mod abuziv", cu identificarea unor situaţii în care preluarea nu poate fi considerată abuzivă.
Arată că în ce priveşte Decretul nr. 223/1974, privind situaţia unor bunuri, acesta stabilea că terenurile şi construcţiile puteau fi deţinute în proprietate, de către persoanele fizice, numai dacă ele aveau domiciliul în ţară, iar pentru persoanele fizice care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară, exista obligaţia înstrăinării construcţiilor aflate în proprietatea lor, numai către stat, cu plata unei despăgubiri, urmând ca pentru persoanele plecate în mod fraudulos din ţară, care nu s-au înapoiat în ţară, la expirarea termenului acordat, construcţiile proprietatea lor să treacă în proprietatea statului, fără plată.
Susţine că în raport cu această distincţie, Normele metodologice au prevăzut că pentru locuinţele trecute în proprietatea statului, fără plată, se va considera că este o preluare abuzivă şi urmează regimul stabilit de Legea nr. 10/2001, iar pentru cele înstrăinate către stat, se va considera că preluarea nu a fost abuzivă, ceea ce apare numai ca o interpretare a prevederilor generale ale art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi ca o precizare a semnificaţiei noţiunii „imobile preluate în mod abuziv".
Primarul municipiului Timişoara consideră sentinţa, ca fiind nelegală şi netemeinică, menţionând că prin HG nr. 498/2003 nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci se are în vedere organizarea executării legii, prin detalierea legii şi stabilirea întregului cadru care priveşte aplicarea legii, hotărârea neadăugând la lege.
Ambele recursuri se vor analiza împreună, deoarece, în esenţă, privesc aceleaşi probleme de drept.
Excepţia de nelegalitate se referă la dispoziţiile pct. 1.4 lit. b) din cap. II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, norme aprobate prin HG nr. 498/2003, nelegalitate raportată la prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 stabileşte că „În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege (…) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi".
Însă, pct. 1.4. lit. b) al cap. II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, norme adoptate prin HG nr. 498/2003, prevede că „în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat" (…) „stabilirea conduitei persoanei este atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă", situaţie în care „soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită, va fi respingerea motivată a cererii".
Conform dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 223/1974, „Persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară, sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării definitive din ţară, construcţiile aflate în proprietatea lor, în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973".
Art. 5 din Decretul nr. 223/1974 stabilea că „actele juridice încheiate în scopul eludării prevederilor acestui decret, sunt nule de drept".
Dar trebuie avut în vedere că Decretul nr. 223/1974 (care, de altfel, a fost abrogat prin Decretul - lege nr. 9/1989) era un act normativ discriminatoriu şi nedrept, el impunând obligaţia înstrăinării către stat a imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice care solicitau aprobarea pentru plecarea definitivă din ţară.
Pct. 1.4. lit. b) al cap. II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, face o delimitare între imobilele trecute fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancţiune pentru persoanele plecate fraudulos din ţară sau care nu s-au înapoiat în ţară la expirarea termenului stabilit şi imobilele înstrăinate către stat, de persoanele care solicitau aprobarea plecării definitive din ţară, în cea de a doua situaţie prevăzându-se că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece persoana a fost îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil, dacă înstrăina imobilul, înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.
Ca atare, cum persoana care a solicitat plecarea definitivă din ţară, era obligată să-şi înstrăineze imobilul către stat, iar preţul era stabilit tot de stat, fiind mult sub valoarea reală a imobilului, Înalta Curte consideră că şi în această situaţie a existat o preluare abuzivă, contrar prevederilor pct. 1.4. lit. b) al cap. II din normele menţionate.
Susţinerea Guvernului, că actul administrativ normativ (cum este HG nr. 498/2003), nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, nu poate fi reţinută, textul de lege respectiv nefăcând nici o diferenţiere între actul administrativ normativ şi actul administrativ individual, menţionând că „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie".
Or, este ştiut că actul administrativ unilateral este de două feluri: individual şi normativ.
Deoarece se constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmează ca recursurile să fie respinse ca nefondate, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 358/PI din 5 decembrie 2005, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 102/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
