ICCJ. Decizia nr. 102/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 102/2006

Dosar nr. 341/1/2006

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş, reclamanţii W.P., M.C. şi N.C. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 1359 din 18 mai 2005, emisă de pârâtul Primarul municipiului Timişoara şi obligarea acestuia să emită o nouă dispoziţie în sensul Legii nr. 10/2001, prin care să aprobe măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Timişoara.

Întrucât reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, (adoptată prin HG nr. 498/2003), în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin încheierea din 15 septembrie 2005, Tribunalul Timiş a sesizat Curtea de Apel Timişoara, în vederea soluţionării acestei excepţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. 359/PI din 5 decembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia şi a constatat nelegalitatea prevederilor art. 1.4 lit. b) din HG nr. 498/2003.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că:

Imobilul în discuţie a fost preluat de Statul Român, în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, cu acordarea de despăgubiri.

Prin norma ce face obiectul excepţiei de nelegalitate, respectiv pct. 1.4 lit. b) alin. (2) parag. ultim, se stabileşte că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, preluarea nu este abuzivă. S-a adus, astfel, o modificare esenţială Legii nr. 10/2001, modificare care contravine principiului ierarhiei actelor normative, mai exact dispoziţiei art. 2 lit. g)) din lege, potrivit căreia prin imobile preluate abuziv se înţelege „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia".

În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe au declarat recurs, pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Guvernul României.

Cererea de recurs a Primarului municipiului Timişoara a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătându-se, în esenţă, că prin HG nr. 498/2003 se stabileşte întreg cadrul care priveşte aplicarea Legii nr. 10/2001 şi nu se adaugă la aceasta, aşa cum greşit a apreciat instanţa de fond.

Invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul Guvernul României a precizat că:

- numai un act administrativ cu caracter individual poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu o hotărâre a guvernului, care reprezintă un act administrativ de autoritate, cu caracter general, normativ;

- norma supusă cenzurii instanţei de contencios clarifică noţiunea de „preluare abuzivă", fiind evident că termenii folosiţi în cuprinsul Decretului nr. 223/1874, respectiv „înstrăinare" şi „contravaloare a construcţiilor (preţ)" nu echivalează cu noţiunea de „preluare" şi „despăgubire" care se regăsesc în art. 2 alin. (1) lit. g) şi art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Examinând cauza, în raport cu criticile formulate de recurenţi şi în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei recurate.

Mai întâi de toate, prin art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legiuitorul nu face distincţie între actele administrative unilaterale cu caracter individual şi cele cu caracter normativ, aşa încât în mod corect instanţa fondului a analizat şi soluţionat excepţia de nelegalitate cu care a fost sesizată de Tribunalul Timiş.

Dezlegarea dată de Curtea de Apel Timişoara, excepţiei în discuţie, este corectă şi legală şi nu poate fi combătută printr-o raportare simplistă la noţiunile folosite în Decretul nr. 223/1974 şi în Legea nr. 10/2001, aşa cum se dezvoltă în cel de-al doilea motiv de recurs al Guvernului României.

Legea nr. 10/2001 [art. 2 alin. (1) lit. g)] stabileşte că sunt considerate imobile preluate în mod abuziv, şi „orice alte imobile preluate de stat, cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998". Potrivit acestui ultim act normativ - art. 6, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului, în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, la pct. 1.4 lit. b), referitor la Decretul nr. 223/1974, face distincţie între cazul trecerii în proprietatea statului, fără plată, cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit [alin. (1)] şi cazul prevăzut la alin. (2), în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat. Pentru această din urmă ipoteză, în norme se prevede că „stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil, dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara. În acest caz, soluţia administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită, va fi respingerea motivată a cererii" [parag. ultim al alin. (2)].

Aşa cum rezultă din art. 2 şi 5 din Decretul nr. 223/1974 (aprobat prin Decretul - lege nr. 9/1989), dacă o persoană fizică părăsea definitiv ţara, locuinţa proprietate personală trebuia înstrăinată numai statului, preţul fiind stabilit conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Aşadar, era exclusă posibilitatea vânzării către o terţă persoană, căci vânzarea ar fi fost considerată nulă de drept (art. 5 din Decretul nr. 223/1974), consecinţa fiind tot preluarea de către stat. Plata stabilită de stat nu acoperea valoarea reală a construcţiei şi nu îl îndestula în mod just pe proprietar.

Conduita persoanei era stabilită în mod imperativ de legiuitorul de la momentul anului 1974, încălcându-se principiul constituţional al ocrotirii dreptului de proprietate, prevăzut chiar de Constituţia din anul 1965 (art. 36). În acest context nu poate fi vorba de un titlu valabil al statului, în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Deşi Normele în discuţie au fost aprobate în vederea executării Legii nr. 10/2001, prin pct. 1.4 lit. b), [mai exact prin alin. (2) parag. ultim], prin interpretare, se modifică prevederile Legii nr. 10/2001, mai exact sintagma „imobile preluate în mod abuziv" explicată în art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, cu referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Dispoziţiile cuprinse în pct. 1.4 lit. b) alin. (2) parag. ultim din Normele aprobate prin HG nr. 498/2003, sunt nelegale şi contravin, totodată, dispoziţiilor art. 41 şi 135 din Constituţia României, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a aderat conform Legii nr. 30/1994.

Pentru toate cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Primarul municipiului Timişoara şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 359/PI din 5 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 102/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs