ICCJ. Decizia nr. 1124/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1124/2006
Dosar nr. 3916/2005
nr. 16034/1/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 iulie 2005, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16283 din 23 februarie 2005, recunoaşterea calităţii de refugiat pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945 şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 657 din 19 octombrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată, a obligat pârâta să recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 ianuarie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Instanţa a reţinut că probele administrate în cauză atestă fără echivoc existenţa persecuţiilor etnice şi a refugiului, astfel că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând, în esenţă, că situaţia reclamantului nu face obiectul Legii nr. 189/2000, în condiţiile în care schimbul de domiciliu a avut loc dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu ocupat, astfel încât nu se poate considera că s-a refugiat datorită persecuţiilor etnice.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În cauză, din declaraţiile autentice ale martorilor B.A. şi K.A.M., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse, rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că, în perioada 15 ianuarie 1941 - 6 martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord, intimatul-reclamant, împreună cu familia, a fost obligat să se refugieze din localitatea Vlaha, judeţul Cluj, în oraşul Cluj, ca urmare a persecuţiilor exercitate asupra populaţiei maghiare din zonă.
În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 657 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1123/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1125/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|