ICCJ. Decizia nr. 1196/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1196/2006
Dosar nr. 3922/2005
nr. 16058/1/2005
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta Ş.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 192 din 30 iunie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 270/CA-PI din 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta nu este născută în refugiu, ea s-a născut în anul 1927, în satul Moftinu Mic, raionul Carei, fiind, deci, născută anterior cedării Ardealului de Nord.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs, Ş.V., care a motivat în esenţă, că a fost refugiată, împreună cu întreaga familie, în perioada 15 martie 1941 - 16 iunie 1944, ca urmare a persecuţiilor etnice şi că fiind refugiată pe motive etnice, beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Recursul este întemeiat, sentinţa instanţei de fond fiind criticabilă sub aspectul administrării în cauză a tuturor probelor necesare soluţionării litigiului.
Se impune suplimentarea probatoriului, pentru a se stabili cu certitudine perioada în care reclamanta şi familia sa a fost refugiată şi, de asemenea, pentru a se stabili motivul refugiului.
În consecinţă, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ş.V. împotriva sentinţei civile nr. 270/CA-PI din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1195/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1198/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|