ICCJ. Decizia nr. 1524/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 133 din 16 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, au fost disjunse capetele de cerere 1, 2, 3 ale acțiunii inițiale, având ca obiect anularea concedierii anunțară prin adresa nr. 4648 din 23 iunie 2003, plata despăgubirilor și reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior, precum și cererea completatoare având ca obiect anularea deciziilor nr. 270/IN/2003 și nr. 809/II/2003, emise de președintele A.N.R.C. și plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000.000 lei; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererile disjunse, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ; s-a fixat termen pentru continuarea judecării cererilor privind plata sporului de vechime și anularea evaluării.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 38 alin. (5) din O.U.G. nr. 79/2002, în exercitarea atribuțiilor sale, președintele A.N.R.C. emite decizii care, conform alin. (7) al aceluiași articol, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la publicare sau de la comunicare, după caz, fără parcurgerea procedurii prealabile. Cum legiuitorul nu distinge cu privire la deciziile emise de președintele A.N.R.C., competența soluționării contestației împotriva adresei nr. 4648 din 23 iunie 2003 cât și a completărilor ulterioare privind deciziile nr. 809/2003 și nr. 270/2003, precum și a celorlalte accesorii, revine Curții de Apel București.
Dosarul a fost înaintat Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iulie 2005, iar prin cererea denumită de reclamantă, "precizatoare", depusă la dosarul cauzei, în ședința publică de la 25 octombrie 2005, aceasta a insistat asupra faptului că încă de la numirea în funcție, a avut reprezentarea faptului că exercită o funcție publică, motiv pentru care prin adresele nr. 794 din 16 aprilie 2003 și nr. 1265 din 10 iunie 2003, a contestat evaluarea și a solicitat reevaluarea activității sale, conform Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Această instanță s-a dezînvestit, la rândul său, prin sentința civilă nr. 1815 din 8 noiembrie 2005, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, în considerarea dispozițiilor art. 284 din Legea nr. 53/2003, privind Codul muncii, raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. muncii, admițând excepția necompetenței materiale invocată de pârâta A.N.R.C.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:
Actele a căror anulare se solicită, respectiv preavizul - adresa nr. 4648 din 23 iunie 2003 și deciziile președintelui A.N.R.C. nr. 270/2003 și nr. 809/2003, sunt acte emise de pârâtă, în considerarea exclusivă a calității sale de angajator, potrivit capacității sale de dreptul muncii și reglementează aspecte organizatorice interne.
Aceste acte nu sunt acte administrative, întrucât nu au fost emise de pârâtă, în calitatea de autoritate publică, în vederea executării ori organizării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Or, art. 38 alin. (7) din O.U.G. nr. 79/2002, referindu-se la deciziile emise de președintele A.N.R.C., care pot fi atacate în contencios administrativ, le are în vedere pe cele pentru a căror emitere autoritatea acționează ca putere publică, pentru că, prin ipoteză, doar acestora li se aplică procedura din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) și doar acestea sunt supuse publicării.
Din interpretarea teleologică și sistematică a textului legal menționat, Curtea a constatat că acesta nu se aplică deciziilor emise de președintele A.N.R.C., care vizează doar calitatea sa de angajator și raporturile sale cu salariații A.N.R.C.
Competența Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ, nu poate fi atrasă nici prin invocarea art. 89 din Legea nr. 188/1999, cum susține reclamanta.
Raporturile dintre reclamanți și A.N.R.C. s-au derulat în baza Contractului individual de muncă, încheiat potrivit Legii nr. 53/2003, privind Codul muncii, fiind raporturi de muncă, nu raporturi de serviciu, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice se ține de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. A.N.R.C. nu se regăsește în aceste evidențe, întrucât personalul său nu are statut de funcționar public, ci de personal salarizat.
Acest fapt este constatat și prin art. 13 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.R.C., aprobat prin H.G. nr. 880/2002, potrivit cărora "personalul A.N.R.C. are drepturile și obligațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare și ale contractului individual de muncă".
împrejurarea că funcția de expert este menționată la pct. I.13 din anexa la Legea nr. 188/1999, cuprinzând lista funcțiilor publice, nu conduce automat la dobândirea calității de funcționar public de către toate persoanele care dețin o asemenea funcție, acest statut fiind dobândit numai de persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 și care depun jurământul de credință prevăzut de art. 54 alin. (6) al legii, ceea ce nu este cazul în speță.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta P.D.C., apreciind că este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținere circumscrisă evident motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși nu s-a făcut nici o referire expresă la acest text de lege.
în opinia recurentei, competența materială în soluționarea prezentei cauzei aparține Curții de Apel București, întrucât deciziile emise de președintele A.N.R.C., au caracter administrativ și pot fi atacate în contencios administrativ, în condițiile art. 38 alin. (7) din O.U.G. nr. 79/2002, legiuitorul nefăcând nici o distincție în funcție de caracterul normativ sau individual, intern sau extern al acestora.
în justificarea acestei opinii s-a susținut, în esență, că legiuitorul a instituit un regim de drept public pentru activitățile desfășurate de către A.N.R.C., acesta fiind un organ al administrației publice centrale de specialitate, conform art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 79/2002, respectiv o instituție publică în subordinea guvernului, conform art. 37, iar structura organizatorică a unei instituții publice este aprobată printr-un act administrativ, cum este în speță și decizia nr. 270/IN/2003, emisă de președintele A.N.R.C., în baza art. 38 alin. (5) din O.U.G. nr. 79/2002 și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 880/2002, aceasta având caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, denumită ca atare prin indicativul "N.I".
Cu privire la decizia nr. 809/IV/2003, s-a susținut că raportul de serviciu al reclamantei în cadrul A.N.R.C. a avut natura unui raport juridic administrativ, întrucât s-a născut în baza unei manifestări unilaterale de voință, respectiv prin decizia de numire în funcție care poate produce efecte juridice fără un contract de muncă, acesta neputând fi văzut decât un act accesoriu, având drept cauză stabilirea drepturilor salariale prin negociere, așa cum prevede H.G. nr. 361/1999, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/1998, privind utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din venituri extrabugetare.
S-a susținut, de asemenea, că activitățile reclamantei, de responsabil cu informarea publică și soluționarea petițiilor, corespund cu activitățile desfășurate de funcționarii publici, funcția de expert este prevăzută la pct. 13 din anexa la Legea nr. 188/1999, codul indicat în registrul salariaților este corespondent funcției de expert în administrația publică din Codul Ocupațiilor din România, iar reclamanta nu a făcut parte din persoanele angajate cu contract de muncă și cărora li se aplică legislația muncii, întrucât nu a făcut parte din aparatul de lucru al autorităților și instituțiilor publice care efectuează activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere - reparații și de deservire", în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că stabilirea naturii litigiului de către Curtea de Apel București, este rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente în materie, hotărârea atacată prin care s-a stabilit competența materială în soluționarea cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, fiind legală.
Rezultă, astfel, fără dubii, din actele dosarului, că angajații A.N.R.C. nu au statut de funcționari publici, astfel încât raporturile dintre aceștia și A.N.R.C., în calitate de angajator, sunt raporturi de muncă, supuse legislației muncii.
Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice se ține de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, astfel cum prevede art. 23 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, A.N.R.C. neregăsindu-se în aceste evidențe, întrucât personalul său nu are statut de funcționar public, ci de personal salarizat.
Raporturile dintre recurentă și A.N.R.C. s-au desfășurat în baza contractului individual de muncă, încheiat potrivit Legii nr. 53/2003, privind Codul muncii, semnat de aceștia, irelevantă fiind pentru stabilirea naturii litigiului, reprezentarea sa, în sensul că ar fi avut statutul de funcționar public, determinată în principal de faptul că raportul juridic s-ar fi născut numai în baza deciziei nr. 84/II din 18 septembrie 2002, prin care a fost numită în funcția de expert, pe bază de concurs.
Din preambulul respectivei decizii rezultă că a fost emisă în temeiul unor dispoziții ale O.U.G. nr. 79/2002, între care și cele ale art. 43 alin. (3) și a metodologiei privind stabilirea procedurii unitare de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, iar nu în baza dispozițiilor Legii nr. 188/1999.
Potrivit art. 43 alin. (3) din O.U.G. nr. 79/2002, angajarea, avansarea, precum și modificarea sau încetarea "raporturilor de muncă" ale personalului din aparatul propriu al A.N.R.C., se aprobă prin decizie a președintelui, în condițiile legii.
Prin urmare, această decizie reprezintă doar actul unilateral prin care A.N.R.C., în calitate de angajator, consfințește faptul că o anumită persoană este desemnată să ocupe, în urma concursului, postul pentru care a participat la acesta. Ea nu cuprinde, de altfel, elementele esențiale referitoare la drepturile salariale, neputându-se reține că ar îndeplini condițiile unui act de numire a unui funcționar public, în sensul art. 54 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
Salariile angajaților A.N.R.C. se stabilesc în conformitate cu prevederile O.G. nr. 14/1998 privind utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din venituri extrabugetare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prin negocieri colective sau după caz, individuale, între persoanele juridice care angajează și salariați, în funcție de posibilitățile financiare ale persoanei care angajează, în acest mod procedându-se și în cazul recurentei, al cărei salariu nu a fost stabilit prin decizia de numire, ci în urma negocierii individuale, prin contractul individual de muncă nr. 62 din 1 octombrie 2002.
Angajații A.N.R.C., inclusiv reclamanta, nu au depus nici jurământul de credință, prevăzut de art. 54 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, datorită faptului că aceștia nu au statut de funcționari publici.
împrejurarea că funcția de expert deținută de recurentă este menționată la pct. I.13 din anexa Legii nr. 188/1999 și are codul corespondent 277002 din Clasificația Ocupațiilor din România, nu conduce automat la dobândirea calității de funcționar public de către toate persoanele care dețin funcția de expert, acest statut putând fi dobândit numai de către acele persoane care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de această lege.
A.N.R.C. este într-adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 79/2002, organ al administrației publice centrale de specialitate în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale și, în această calitate, în virtutea capacității sale de drept public emite acte administrative, acestea reprezentând forma juridică principală pe care o îmbracă manifestările sale de voință, în sensul realizării puterii publice cu care a fost învestită.
Această împrejurare nu exclude, însă, emiterea unor acte de altă natură, posibilitatea instituțiilor publice de a fi subiecte ale raporturilor de muncă, fiind unanim recunoscută.
în speță, actele a căror anulare se solicită, sunt acte emise de A.N.R.C., în considerarea exclusivă a calității sale de angajator, potrivit capacității sale de dreptul muncii, iar nu în exercitarea atribuțiilor de putere publică și în virtutea capacității sale de drept administrativ.
Actele administrative sunt supuse, în ceea ce privește controlul legalității, dispozițiilor legii contenciosului, în privința celor emise de A.N.R.C. fiind instituit prin art. 38 alin. (7) din O.U.G. nr. 79/2002, un regim juridic derogatoriu de la cel de drept comun, sub aspectul competenței teritoriale și al procedurii prealabile.
Acest text de lege are în vedere, însă, numai deciziile emise de președintele A.N.R.C., în realizarea atribuțiilor aferente puterii publice cu care a fost învestită, cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, întrucât prin ipoteză, doar acestea pot fi atacate în contencios administrativ.
Pentru toate aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii sub aspectul stabilirii competenței materiale în soluționarea cauzei, raportat la natura litigiului dedus judecății, înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1540/2006. Contencios → |
|---|
