ICCJ. Decizia nr. 1522/2006. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 26 mai 2005, A.A., A.M., B.V.M., C.V., C.G., C.I., D.A., D.M.M., D.I., G.P.E., G.P.N., G.C., G.I., G.G., H.I., H.L., L.G., L.A., I.A., I.G.A., I.M.G., A.I., M.N., M.C., N.N., N.M., O.M., P.I., P.E., P.C., P.S., P.V., R.C., R.A., S.A., S.I., S.G., G.S., Z.N. și Z.P. au chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând obligarea acestuia să le elibereze adeverința tip, prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003, privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 595/2003, ca efect al constatării că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, în baza acelei ordonanțe guvernamentale.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt pensionari pentru limită de vârstă și anterior au desfășurat activitatea profesională în comerțul exterior, timp de peste 20 de ani, din care cel puțin 4 ani în misiuni permanente în străinătate, în calitate de reprezentanți economici și comerciali în cadrul agențiilor economice și al ambasadelor României, conform tabelului anexă, îndeplinind condițiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu.
în acest scop, în temeiul pct. 14 din Normele de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2003 s-au adresat în mai multe rânduri, pârâtului, pentru a elibera adeverința tip necesară stabilirii pensiei respective.
Reclamanții au precizat că li se refuză eliberarea acestor adeverințe, pe considerentul că, deși au îndeplinit misiuni de comerț exterior la agențiile economice sau la ambasadele României în străinătate, nu au avut grade diplomatice sau consulare, situație care îi prejudiciază grav prin vătămarea într-un drept subiectiv legitim.
La termenul din 12 septembrie 2005, reclamanții au formulat precizări la cererea de chemare în judecată, invocând în sprijinul apărărilor lor, jurisprudența în materie a Curții de Apel București și a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Au arătat, totodată, că procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită de fiecare reclamant în parte, care s-a adresat cu cerere ministerului, dar ca și în cazul altor solicitanți, acesta a refuzat constant eliberarea adeverințelor, motivând în principiu, că cei în cauză nu au exercitat funcții diplomatice.
Prin sentința civilă nr. 1627 din 10 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în ceea ce-i privește pe reclamanții H.L. și O.M.
De asemenea, a admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat că reclamanții A.M., C.V., C.I., D.A., D.M.M., G.P.N., G.I., G.G., H.L., L.G., I.A., I.M.G., A.I., M.N., M.C., N.N.M., O.M., P.I., P.E., P.C., P.S., P.V., R.C., R.A., S.A., S.I., S.G. și Z.N., îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de pensia de serviciu reglementată de O.U.G. nr. 36/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 595/2003.
Pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul să elibereze fiecărui reclamant dintre cei menționați mai sus, adeverința tip necesară stabilirii pensiei de serviciu și s-a respins acțiunea în privința reclamanților A.A., B.V.M., C.G., D.I., G.P.E., G.C., H.I., L.A., I.G.A., S.G. și Z.P.
în sfârșit, s-a prevăzut obligarea pârâtului la plata sumei de 3443 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea celor 29 reclamanți, a căror acțiune a fost admisă în parte.
Instanța a reținut că reclamanții H.L. și O.M. au îndeplinit procedura administrativă prealabilă, fapt dovedit cu adresa nr. 249590 din 21 iunie 2005 și cu cererea nr. 250072 din 8 iunie 2005. La rândul lor, reclamanții G.P.N., D.M.M., R.C., S.G. și G.G. s-au adresat Ministerului Economiei și Comerțului, consimțind, totodată, să formuleze acțiune, alături de ceilalți reclamanți, astfel că a aprecia în sens contrar, ar însemna să se dea dovada unui formalism excesiv, după răspunsul dat de pârât la memoriile formulate de persoanele aflate în aceeași situație.
S-a mai reținut că reclamanții față de care acțiunea a fost admisă parțial, fac parte din categoria de persoane prevăzută de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, modificată prin Legea nr. 554/2004, nefiind necesar ca ei să aibă grad diplomatic sau consular, cu grad de ministru, consilier, consilier economic sau secretar economic, dispozițiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor ordonanței, adăugând la lege.
Ca atare, în vederea stabilirii pensiei de serviciu pentru persoanele care au desfășurat activitate de comerț exterior sau de cooperare economică internațională, Ministerul Educației și Comerțului emite, la cerere, conform art. 9 din aceleași norme, aprobate prin Ordinul nr. 137/3455/225758 din 29 martie al M.M.S.S.F., Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Economiei și Comerțului, adeverința tip ce cuprinde vechimea în activitatea respectivă, precum și venitul salarial lunar net.
în sprijinul soluției au fost invocate, clauzele stipulate în Convenția de la Viena, cu privire la relațiile consulare, ratificată de România, prin Decretul nr. 481/1971 și Legea nr. 1/1971, privind activitatea de comerț exterior și de cooperare economică și tehnico-științifică a României. De asemenea, s-a ținut seama de adresa nr. DX-1734 din 19 aprilie 2004, emisă de Ministerul Afacerilor Externe, în sensul aplicabilității art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, care asimilează lucrătorii din domeniul comerțului exterior, ca membrii ai corpului diplomatic și consular pe durata misiunilor permanente în străinătate.
Referitor la cei 11 reclamanți, față de care acțiunea a fost respinsă, Curtea a reținut, în esență, că înscrisurile anexate în dosar nu atestă că sunt întrunite cerințele prevăzute cumulativ de ordonanța guvernamentală, respectiv, o vechime de 20 de ani în activitatea de comerț exterior pentru bărbați și de 15 ani pentru femei, din care cel puțin 4 ani în misiune permanentă.
împotriva sentinței au declarat recurs, reclamanții A.A., B.V.M., C.G., D.I., G.P.E., G.C., H.I., L.A., I.G.A., S.G. și Z.P., precum și pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului.
în cadrul recursului lor, cei 11 recurenți-reclamanți au susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Că, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din același cod.
în opinia lor, cu probele administrate în cauză, s-a demonstrat că îndeplinesc condițiile cerute de legislația în vigoare, pentru stabilirea pensiei de serviciu, atât în privința vechimii în activitatea de comerț exterior, cât și în privința vechimii minime în misiune permanentă în terțe state.
Criticile nu sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 36/2003, privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, se consideră vechime în diplomație, vechimea în munca diplomatică desfășurată de membrii personalului diplomatic și consular în administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice, oficiile consulare și alte reprezentanțe din străinătate ale României, precum și perioadele aferente cursurilor postuniversitare și stagiilor de pregătire, respectiv de specializare pentru activitatea diplomatică și consulară.
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din același act normativ, membrii personalului diplomatic și consular și celelalte persoane care desfășoară sau au desfășurat activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, încadrați în administrațiile centrale și din unități cu specific de comerț exterior, precum și ca trimiși în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate, beneficiază de pensie de serviciu, dacă au o vechime de cel puțin 20 de ani, bărbații și 15 ani, femeile în activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, din care cel puțin 4 ani în misiune permanentă la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate, cu grade diplomatice sau consulare.
Aplicațiunea acestor norme juridice a fost făcută corect de prima instanță care, având în vedere înscrisurile depuse în dosar și apărările pârâtului, a reținut că în cazul celor 11 recurenți-reclamanți, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ pentru soluționarea favorabilă a cererii. Unii dintre aceștia (B.V.M. și C.G.) nu au făcut dovada vechimii de 20 de ani în activitatea de comerț exterior, iar ceilalți, a vechimii de minim 4 ani în misiune permanentă la ambasade, consulate sau alte reprezentanțe ale României în străinătate, cu grade diplomatice ori consulare.
Așa fiind, fără temei se susține în acest prim recurs că acțiunile recurenților-reclamanți trebuiau admise, cu consecința obligării autorității publice pârâte să le elibereze adeverința tip necesară pentru stabilirea pensiei de serviciu.
în cadrul recursului său, Ministerul Economiei și Comerțului a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- în privința reclamantului G.P.N., acțiunea a fost prematur introdusă, adică înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
- în condițiile art. 11 ale aceleiași legi organice, acțiunea lui S.G. era tardivă, deoarece s-a depășit termenul de 1 an de la data emiterii actului administrativ;
- cu privire la ceilalți reclamanți, a căror acțiune a fost, de asemenea, admisă, curtea de apel a apreciat în mod greșit că îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de pensia de serviciu.
Criticile nu sunt întemeiate.
Excepția de prematuritate a acțiunii, în ceea ce-l privește pe reclamantul G.P.N., invocată în cauză, a fost respinsă de prima instanță, cu motivarea judicioasă că, alături de D.M.M., R.C., S.G. și G.G., acesta s-a adresat Ministerului Economiei și Comerțului, cu o petiție pentru recunoașterea dreptului pretins, iar înăuntrul termenului legal a sesizat instanța de judecată competentă, cerând obligarea pârâtului să-i elibereze adeverința necesară la stabilirea pensiei de serviciu.
Atitudinea pârâtului, de negare a dreptului pretins de reclamantul G.P.G., a continuat și după sesizarea instanței, astfel cum rezultă din concluziile scrise și din întâmpinările depuse în dosar.
în privința reclamantului S.G., acțiunea nu poate fi considerată ca tardiv introdusă, întrucât procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită și față de data comunicării răspunsului - 23 februarie 2005, înregistrarea cererii de chemare în judecată, la 26 mai 2005, a avut loc cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nici critica referitoare la rezolvarea în fond a acțiunii celor 21 reclamanți, de admitere parțială a acțiunii nu poate fi primită, de vreme ce, cum deja s-a arătat, probele cu înscrisuri administrate în cursul judecății (copii după carnetul de muncă și adeverințe), au confirmat faptul că aceste persoane au desfășurat o activitate de comerț exterior și cooperare economică internațională, în condițiile stabilite cumulativ prin art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, aprobată prin Legea nr. 545/2003.
Cum activitatea acestor reclamanți s-a desfășurat anterior anului 1990, sub incidența Convenției de la Viena cu privire la relațiile consulare, ratificată de România prin Decretul nr. 481/1971, ei pot fi asimilați funcționarilor consulari, întrucât specificul activității se încadrează în sfera atribuțiilor prevăzute pentru funcțiile consulare, în scopul dezvoltării relațiilor economice și comerciale.
în plus, clauzele stipulate la art. 9 parag. 2 al Convenției, nu limitează dreptul oricărei părți contractante de a fixa denumirea funcționarilor consulari care nu sunt șefi de post consular.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 269/2003 privind Statutul corpului diplomatic și consular al României, s-a prevăzut că sunt membrii ai acestui corp, inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerț Exterior și de la alte ministere și instituții pe perioada trimiterii lor "în misiuni în străinătate, cu grade diplomatice și consulare" [art. 2 lit. d)].
Având în vedere toate aceste reglementări legale și împrejurarea că reclamanții ale căror acțiuni au fost admise parțial, au dovedit că au desfășurat efectiv activitate de comerț exterior în condițiile stabilite de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat criticile formulate în recursul pârâtului, ca neîntemeiate.
Față de considerentele expuse, în cele ce preced și în lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., au fost respinse ambele recursuri, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1527/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1513/2006. Contencios → |
|---|
