ICCJ. Decizia nr. 2524/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2524/2006
Dosar nr. 28511/2/2005
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 21 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamanţilor F.M., F.R., F.A., P.E., F.T., F.N. şi F.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constatându-se că prin Ordinul nr. 5049 din 4 octombrie 2005, s-a validat Hotărârea nr. 84 din 23 martie 2001 a Comisiei Judeţene Constanţa şi în consecinţă, a fost obligată pârâta, la plata către reclamanţi, de daune interese moratorii, reprezentând actualizarea sumei de 901.233.639 lei, în raport cu rata inflaţiei pe perioada 24 mai 2001 - 3 octombrie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faţă de Legea nr. 9/1998, incidentă în cauză şi faţă de normele de aplicare a acesteia, interesele reclamanţilor au fost vătămate prin întârziere.
Pârâta, deşi a fost sesizată prin petiţia nr. 17/10545 din 24 iunie 2005, şi-a îndeplinit obligaţia legală cu întârziere faţă de dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 şi numai după promovarea acţiunii, dovedindu-şi culpa, prin inacţiunea de care a dat dovadă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Cancelaria Primului Ministru, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta critică hotărârea fondului, sub două aspecte: 1) instanţa a dat altceva, decât i s-a cerut; obiectul acţiunii promovate de intimaţii-reclamanţi, viza obligarea Cancelariei, la emiterea unui act administrativ, iar instanţa a obligat pârâta, la plata unei sume de bani;
2) recurenta nu poate fi obligată la plata de daune moratorii, atâta timp, cât despăgubirile acordate în baza Legii nr. 9/1998, nu au un caracter cert, lichid şi exigibil, până la validare; abia după momentul validării s-au putea acorda, eventual, daune moratorii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 21 iunie 2006, intimaţii solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că au solicitat acordarea daunelor moratorii, prin chiar cererea introductivă de instanţă. Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, au arătat că validarea hotărârii comisiei judeţene s-a realizat abia după 4 ani şi 5 luni de la împlinirea termenului legal de 60 de zile, în interiorul căruia există obligaţia de a emite un răspuns şi numai după ce Cancelaria a fost notificată prin petiţia nr. 17/10545 din 24 iunie 2005.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, încadrate de recurentă în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., dar şi a motivului de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată:
1. Intimaţii au solicitat prin capătul 3 de cerere al acţiunii înregistrate la data de 23 august 2005, obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la plata unor daune moratorii de 15 RON/zi de întârziere, de la data la care ar fi trebuit să valideze/invalideze Hotărârea nr. 84 din 23 martie 2001, emisă de către Comisia Judeţeană Constanţa pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi până la data emiterii efective a actului administrativ.
După emiterea Ordinului nr. 5049 din 4 octombrie 2005, de validare, de către Şeful Cancelariei Primului Ministru, reclamanţii şi-au restrâns şi precizat petitul cererii de chemare în judecată, solicitând numai obligarea la plata daunelor moratorii, pentru perioada cuprinsă între 23 mai 2001 şi 4 octombrie 2005.
Aşadar, instanţa de fond s-a pronunţat, asupra a ceea ce s-a cerut, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, validarea/invalidarea hotărârii comisiei judeţene trebuie realizată în interiorul unui termen de 60 de zile. În speţă, întârzierea de peste patru ani a cauzat, neîndoielnic, un prejudiciu în patrimoniul intimaţilor-reclamanţi, întrucât suma stabilită cu titlu de compensaţie în anul 2005, este identică cu cea stabilită în anul 2001, prin hotărârea comisiei judeţene, deşi este evident că valoarea monedei naţionale nu mai era aceeaşi.
În plus, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Norma metodologică din 7 octombrie 2004, pentru aplicarea OG nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la finalizarea aplicării Legii nr. 9/1998, propunerea de validare transmisă Şefului Cancelariei Primului - Ministru putea fi însoţită de propunerea de actualizare a despăgubirilor, dacă aceasta era necesară. Şi în speţă întârzierea nejustificat de mare în emiterea ordinului de validare era un argument hotărâtor pentru actualizarea sumei, dar acest lucru nu s-a cerut de instituţia competentă.
Prin urmare, este legală soluţia instanţei de fond, de a o sancţiona pe recurenta-pârâtă, cu plata unor daune moratorii, reprezentând actualizarea sumei stabilite în anul 2001, la 24 mai, până la data îndeplinirii obligaţiei legale, 3 octombrie 2005, în raport cu rata inflaţiei.
Cât priveşte critica referitoare la faptul că despăgubirile acordate potrivit Legii nr. 9/1998, nu constituie o creanţă certă şi exigibilă (lichidă este indiscutabil), până la emiterea ordinului de validare, Înalta Curte constată că acest aspect vizează un caz tipic de invocare a propriei turpitudini. Este evident că creanţa nu este certă şi exigibilă, până la momentul emiterii ordinului de validare (de altfel, dacă lucrurile nu ar fi stat aşa, acţiunea era lipsită de interes), numai că, cum s-a reţinut deja, recurenta avea obligaţia emiterii acestuia în termen de 60 de zile şi este în culpă, pentru că, fără nici o justificare, l-a emis cu o întârziere de aproape 4 ani şi 5 luni.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Cancelaria Primului Ministru, împotriva sentinţei civile nr. 1909 din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii F.M., F.R., F.A., P.E., F.T., F.N. şi F.F., ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2006. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 2526/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
