ICCJ. Decizia nr. 2798/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 20 iulie 2005, S.V., în calitate de asociat unic al SC I.N. SRL Botoșani, a cerut anularea dispozițiilor pct. 9.2 alin. (2) și teza a II-a a pct. 9.9. din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 401/2000, ca nelegale.
La termenul din 26 noiembrie 2005, ea și-a precizat această acțiune, în sensul că solicită recunoașterea dreptului la cota 0 de T.V.A., în perioada de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, pentru operațiunile de export încasate cu numerar depus la ghișeele băncilor autorizate în temeiul art. 17 B lit. a), precum și constatarea nulității prevederilor pct. 9.2. alin. (2) și teza a II-a, final, ale aceleiași norme.
De asemenea, a cerut ca în cazul admiterii acțiunii, instanța sesizată să se pronunțe și asupra efectelor administrative și civile produse prin aplicarea normelor administrative nelegale.
în cauză, Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii principale, ca inadmisibilă.
Intervenientul a invocat inexistența unui interes personal, direct, născut și actual al reclamantei în declanșarea litigiului de față, precum și excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
în opinia sa, dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000 și cele conținute în normele de aplicare a acesteia, au produs efecte, în perioada în care au fost aplicate și oricum, ele nu au fost declarate neconstituționale până la data sesizării instanței.
în drept, s-au invocat și prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate.
Prin sentința civilă nr. 114 din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, dispunând anularea prevederilor pct. 9.2 alin. (2) și pct. 9.9 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, în ceea ce o privește pe reclamantă.
A respins capătul de cerere accesoriu privind nulitatea actelor și efectelor civile produse față de reclamantă, prin aplicarea normelor respective, precum și cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiată.
în sfârșit, au fost respinse excepțiile privind lipsa de interes a reclamantei în introducerea acțiunii și de inadmisibilitate a acesteia, datorită neefectuării producerii administrative prealabile, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, suma de 3.000.000 ROL, cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că la data de 15 iunie 2005, reclamanta s-a adresat Guvernului României, cu o plângere prealabilă, prin care a invocat nelegalitatea normelor de aplicare a ordonanței guvernamentale, fără a primi, însă, răspuns.
După pronunțarea sentinței civile nr. 745 din 20 aprilie 2005, de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care o acțiune având același obiect, a fost respinsă ca inadmisibilă, ea a îndeplinit procedura prealabilă.
Pe de altă parte, interesul legitim al reclamantei în introducerea acțiunii în prezentul litigiu există și el derivă din plata unor sume de bani la bugetul de stat, cu titlu de T.V.A., aferentă operațiunilor de export efectuate de societatea comercială al cărei unic asociat este reclamanta.
în fond, s-a considerat că prin normele de aplicare contestate se face o greșită interpretare a dispoziției cuprinse în O.U.G. nr. 17/2000. Că, pentru aceleași considerente, reclamanta a obținut câștig de cauză în mai multe procese, prin cele 11 hotărâri judecătorești pronunțate în contradictoriu cu autoritățile financiare.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Guvernul României.
Recurenta a susținut că hotărârea primei instanței este nelegală, pentru omisiunea acesteia de examinare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii principale, datorită abrogării actului administrativ normativ, chiar anterior datei de sesizare a instanței.
în al doilea rând, curtea de apel a reținut interesul reclamantei în declanșarea litigiului, deși acest interes nu era legitim personal și direct și scopul urmărit viza exclusiv eludarea dispozițiilor cuprinse în legile speciale.
S-a mai susținut că instanța nu a soluționat cererea de suspendare a judecății, formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 346 din 5 octombrie 2005, pronunțată de aceeași instanță într-un alt litigiu, cu același obiect și între aceleași părți.
în fond, acțiunea este neîntemeiată și trebuia respinsă ca atare, deoarece dispoziția conținută în punctul 9.2 din Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 401/2000, a avut rolul de a explicita și facilita aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâtul Guvernul României a cerut suspendarea judecării cauzei, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., învederând existența pe rol a unui litigiu cu obiect similar, ce viza legalitatea acelorași norme de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000.
S-a precizat că prin sentința civilă nr. 346 din 5 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.
Deși între cele două acțiuni exista o strânsă legătură (identitate de obiect și cauză) și erau îndeplinite cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, formulată prin întâmpinare.
Cererea de suspendare a judecății cauzei se justifica, cu atât mai mult, cu cât ulterior, prin decizia civilă nr. 1548 din 2 mai 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta SC I.N. SRL Botoșani și a casat sentința civilă nr. 346 din 5 octombrie 2005, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași intanțe - hotărârea respectivă a fost anexată ca act nou în dosarul de recurs.
Soluția recurată este, însă, nelegală, și datorită omisiunii instanței de a se pronunța asupra apărării reclamantei privind inexistența obiectului acțiunii la data introducerii acțiunii.
în adevăr, tot prin întâmpinare, Guvernul României a invocat abrogarea implicită a Normelor de aplicare contestate, odată cu abrogarea expresă a ordonanței guvernamentale, potrivit art. 39 și 40 din Legea nr. 345/2002, privind T.V.A.
în prezent, cadrul legal pentru T.V.A. este stabilit prin normele Legii nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care, la rândul său, a abrogat și dispozițiile Legii nr. 345/2002.
Nici această apărare nu a fost examinată de instanță, deși potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Față de considerentele expuse în cele ce preced, a fost admis recursul și a fost casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va examina, sub forma unor apărări de fond, și celelalte susțineri ale recurentului din motivele de casare scrise, a căror analiză în această fază procesuală, devine inutilă, în raport cu rezolvarea dată recursului.
Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2764/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2801/2006. Contencios → |
|---|
