ICCJ. Decizia nr. 2802/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2802/2006
Dosar nr. 36299/2/2005
Şedinţa publică din 12 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 15 iulie 2004, reclamantul L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 12598/8814 din 24 mai 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 2043 din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea emisă de pârâtă, a constatat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1623 din 14 martie 2005, a admis recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva acestei hotărâri, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea probatoriului.
Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 36 din 11 ianuarie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti. A anulat hotărârea nr. 12598/8814 din 24 mai 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada cuprinsă între septembrie 1940 - martie 1945, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că din situaţia de avere imobilă rurală a locuitorului S.L., ca şi din declaraţiile martorilor, rezultă că, acesta, împreună cu familia sa - soţie şi copii: D., A., Ş., S. (reclamantul) au fost mutaţi din Spasova, judeţul Caliacra - Bulgaria. în Tulcea - România.
Şi această hotărâre a fost atacată cu recurs de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, recurs motivat în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a susţinut că declaraţiile notariale depuse de reclamant în faţa comisiei de specialitate, nu sunt relevante.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ, respectiv la art. 1 lit. c), „a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu".
Este necontestat că reclamantul L.S. s-a născut la data de 25 ianuarie 1925, în comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu, din părinţii S.L. şi L.F. care, împreună cu copiii lor A., S. (reclamantul) şi Ş., au făcut obiectul unui schimb de populaţie din Bulgaria, localitatea Simionova - Spasova, judeţul Caliacra, în România, localitatea Hagilar, judeţul Tulcea, în anul 1940.
Din copia xeroxată a declaraţiei şi situaţiei de avere imobilă rurală a locuitorului S.L. din comuna Spasova, judeţul Caliacra rezultă că acesta, (tatăl reclamantului) împreună cu familia sa, avea până în luna septembrie 1940, domiciliul în comuna Spasova, judeţul Caliacra, fiind strămutat apoi la Hagilar, Tulcea, urmare a semnării la 6 septembrie 1940,la Craiova, a Tratatului dintre România şi Bulgaria. Această împrejurare rezultă şi din declaraţiile martorilor A.G., M.S. şi H.E., fiind îndeplinite de către reclamant, cerinţele art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile. Recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 36 din 11 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2799/2006. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2803/2006. Contencios → |
|---|
