ICCJ. Decizia nr. 2762/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2762/2006
Dosar nr. 2462/22/2006
Şedinţa publică din 27 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 septembrie 2004, reclamanta SC D.L. SA Cluj Napoca a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, solicitând, în baza prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, anularea deciziei nr. 203 din 5 august 2004, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de control încheiat la 16 aprilie 2004, pe considerente de nelegalitate şi netemeinicie şi, pe cale de consecinţă, anularea respectivului proces-verbal, prin care s-a stabilit în sarcina sa, o creanţă în sumă de 1.459.008.978 lei, reprezentând T.V.A. suplimentar, impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere.
În şedinţa publică din 17 iunie 2005, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 3/2002 şi a Ordinului nr. 2332/2002, ale autorităţii fiscale centrale, iar la data de 22 iunie 2005 şi-a precizat cererea, în sensul că prin Decizia nr. 3/2002 se încalcă, atât Legea nr. 189/2001, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. (2), ale art. 139 alin. (1), precum şi cele ale art. 44 alin. (2) din Constituţia României.
Curtea Constituţională, după sesizarea ei, în baza încheierii din 1 iulie 2005, a Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prin Decizia nr. 82 din 7 februarie 2006, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 3/20002, a ministrului finanţelor, reţinând, în esenţă, că deciziile emise de miniştri nu pot fi atacate în cadrul contenciosului constituţional, ci numai în cadrul contenciosului administrativ.
După repunerea pe rol a cauzei, în şedinţa din 24 martie 2006, reprezentantul reclamantei a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor deciziei ministrului finanţelor publice nr. 3/2002, conform dispoziţiei art. 4 din Legea nr. 554/2004, precizând că Decizia atacată conţine elemente noi privind modalitatea de calcul a reducerii de impozit faţă de conţinutul Legii nr. 189/2001 (OG nr. 70/1994), prin această normă modificându-se legea prin adăugare încălcându-se, astfel, şi art. 56 din Legea nr. 24/2000, precum şi Constituţia României.
Prin încheierea din 21 aprilie 2006, Tribunalul Cluj, secţia litigii de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ, constatând că de acest act administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, a sesizat Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea judecăţii, până la pronunţarea instanţei competente asupra legalităţii deciziei nr. 3/2002, a ministrului finanţelor publice, pe calea excepţiei de nelegalitate.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 265 din 13 iunie 2006, a respins excepţia de nelegalitate, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 3/2002 se explică în mod detaliat care este formula de calcul a profitului reinvestit şi care este modul în care se aplică reducerea de 50% a impozitului pe profit, ceea ce nu constituie o adăugare la lege, ci asigură doar o explicaţie şi interpretare a legii, neconţinând dispoziţii contrare acesteia.
Instanţa a mai reţinut că, din interpretarea corectă a Legii nr. 189/2001, rezultă că nu este o noutate stabilită prin Decizia nr. 3/2002, calcularea profitului reinvestit după scăderea creditelor, creditul bancar neputând fi considerat un profit reinvestit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.L. SA Cluj Napoca, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, neverificând efectiv legalitatea deciziei, conformitatea sa cu legea şi cu normele constituţionale. Mai mult, arată recurenta, instanţa de fond, reluând doar textele în discuţie, nu s-a referit la toate motivele de nelegalitate invocate, motivând sentinţa, în termeni generali şi fără aplicabilitate în cauză.
Tot în dezvoltarea motivelor sale de recurs, societatea recurentă a reiterat motivele excepţiei de nelegalitate invocate în faţa instanţei de fond, cu privire la încălcarea, atât a Legii nr. 189/2001 şi a Legii nr. 24/2000, republicată, cât şi a normelor constituţionale.
Examinând cauza, în raport cu critica formulată soluţiei instanţei de fond, cu lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale dispoziţiilor art.3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Aşadar, Constituţia României instituie o ierarhizare a normelor juridice după forţa acestora, de a produce efecte juridice care, la rândul ei, este conferită de poziţia autorităţii de la care emană norma, respectiv de conţinutul reglementării ori al regulilor de adoptare.
În dreptul public modern sunt, astfel, unanim recunoscute, principiul supremaţiei Constituţiei şi cel al obligativităţii legii, iar pentru garantarea lor funcţionează, în primul caz, controlul constituţionalităţii legilor, iar în cel de-al doilea caz, instituţia contenciosului administrativ.
În cadrul relaţiei dintre contenciosul constituţional şi cel administrativ, implicit a raportului dintre legalitate şi constituţionalitate, în cazul unui act administrativ normativ nu apare o problemă specială de neconstituţionalitate, întrucât el nu se emite, de regulă, în aplicarea Constituţiei, ci în aplicarea legii care, la rândul ei, are la bază Constituţia, în acest sens fiind şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă.
Începând cu anul 1993, Curtea Constituţională s-a pronunţat constant, în sensul că actele normative şi individuale ale Guvernului, ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale, sau, după caz, locale sunt controlate sub aspectul legalităţii, de instanţele de contencios administrativ, pe calea acţiunii directe şi chiar de celelalte instanţe, doar pe calea excepţiei de nelegalitate, precizându-se că această concluzie se impune şi atunci când ilegalitatea actului administrativ priveşte nerespectarea a însăşi legii fundamentale, fiind emis prin exces de putere, adică cu depăşirea limitelor şi condiţiilor de exercitare a competenţei organului emitent. Curtea Constituţională a apreciat că în fond, neconstituţionalitatea unui act administrativ nu reprezintă altceva decât o formă agravată de ilegalitate.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate a primit o reglementare expresă prin dispoziţiile art. 4 din lege, conferind instanţei de contencios administrativ, competenţa deplină de a o soluţiona.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere şi motivele de neconstituţionalitate invocate, dar cu o motivare ce ţine de conciziunea redactării, aceasta nu a mai insistat pe raportul legalitate - constituţionalitate, ci pe verificarea conformităţii actului administrativ, cu legea în executarea căreia a fost emis, lege a cărei constituţionalitate nu este contestată de recurenta-reclamantă.
Astfel, este necontestat că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2001 privind aprobarea OUG nr. 217/1999, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit (M. Of. nr. 196/19.04.2001), a fost modificat art. 7 din ordonanţă, în sensul că alin. (2) al acestuia are următorul cuprins:
„Impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiţii în active corporale şi necorporale, definite potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare, destinate activităţilor pentru care contribuabilul este autorizat. Reducerea se calculează începând cu profitul realizat după data de 1 ianuarie 2001. Reducerile prevăzute la alin. (1) şi (2) se calculează lunar, iar sumele aferente reducerii se repartizează ca surse proprii de finanţare."
De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 3/2002, ministrul finanţelor publice a aprobat soluţiile prevăzute în Anexele nr. 1 - 3 din decizie, referitoare la aplicarea unitară a prevederilor unor articole din OUG nr. 17/2000, privind T.V.A. - ul, cu modificările ulterioare şi din OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările ulterioare, adoptate de Comisia centrală fiscală, constituită în baza Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1349/2001, aplicarea unitară a prevederilor contabile şi fiscale, referitoare la T.V.A. şi impozitul pe profit, fiind de o importanţă majoră într-o economie de piaţă funcţională.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat ca fiind legale, dispoziţiile acestei decizii.
Aceasta, întrucât, faptul că la pct. I alin. (2) din Decizia nr. 3/2002 se prevede : „profitul folosit pentru investiţii în active corporale şi necorporale, achiziţionate după data de 19 aprilie 2001, destinate activităţii pentru care contribuabilul este autorizat, în sensul prevederilor alin. (2) al art. 7 din OG nr. 70/1994, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă soldul contului de profit şi pierdere al lunii precedente (respectiv profitul contabil după deducerea impozitului pe profit), la care se adaugă profitul din luna efectuării investiţiei înainte de impozitare, utilizat în acest scop, după scăderea sumei profitului investit anterior şi a celorlalte surse atrase de finanţare a investiţiilor", nu constituie decât o explicitare, o interpretare a legii care dispune în sensul celor mai sus arătate.
De altfel, a accepta teza recurentei-reclamante, potrivit căreia un credit bancar poate fi considerat profit reinvestit, ar echivala cu încălcarea unor principii contabile şi fiscale elementare, întrucât un pasiv contabil nu poate reprezenta un profit, ştiut fiind că, prin definiţie, creditul bancar reprezintă un pasiv ce trebuie înregistrat ca atare în evidenţele contabile ale societăţii.
Astfel este şi motivul pentru care legiuitorul nu a detaliat modul de calcul în aplicarea art. 7 alin. (2), referindu-se fără echivoc la „profitul utilizat", deci la activ, iar nu la pasiv.
Faptul că din aplicarea legii a rezultat necesitatea emiterii unei decizii pentru soluţii unitare, nu constituie o retroactivare, în sensul art. 15 alin. (2) din Constituţie. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât Legea nr. 189/2001 a precizat textual că „reducerea se calculează începând cu profitul realizat după data de 1 ianuarie 2001", prin Decizia atacată care prevede, într-adevăr, că „reducerea se calculează începând cu profitul realizat după data de 1 ianuarie 2001", neadăugându-se astfel la lege, reluându-se doar textul acesteia.
Prin urmare, constatându-se că soluţia atacată este corectă şi legală, iar deficienţele ce ţin de tehnica de redactare a considerentelor acesteia, nu sunt de natură a afecta esenţial această soluţie, considerentele putând fi completate cu motivele mai sus arătate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.L. SA Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 265 din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2748/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2769/2006. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
