ICCJ. Decizia nr. 2905/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2006, reclamanta H.G. a chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș, Casa Județeană de Pensii Timiș și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca instanța, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate că dispozițiile O.U.G. nr. 148/2005 nu-i sunt aplicabile și să-i oblige pe pârâți să-i plătească și începând cu data de 1 ianuarie 2006, o indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele șase luni anterioare datei de la care se acordă concediu, conform art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, până la împlinirea vârstei de 2 ani, de către fiica sa născută la data de 8 mai 2005.
La data de 9 februarie 2006, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a art. 291din H.G. nr. 1825/2005, introdus prin H.G. nr. 53/2006, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
în opinia reclamantei, acest articol încalcă grav art. 15 din Constituția României, în sensul că modifică și completează O.U.G. nr. 148/2005, retroactivând dispozițiile ordonanței, care, în art. 24 prevede că aceasta se aplică numai persoanelor care la data de 31 decembrie 2005, se aflau în concediu în baza Legii nr. 19/2000.
Prin încheierea ședinței publice din 9 februarie 2006, pronunțată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 260/C/2006 al Tribunalului Timiș, secția civilă, s-a dispus, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, sesizarea "instanței de contencios administrativ de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamanta H.G., în ce privește art. 291din H.G. nr. 1825/2005, introdus prin H.G. nr. 53/2006, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005.
Totodată, s-a dispus și suspendarea judecării cauzei potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea excepției de nelegalitate.
Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 155/CA din 8 martie 2006, a declinat competența de soluționare a excepției, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, reținând aplicabilitatea art. 3 pct. 1 și a art. 158 C. proc. civ.
Prin încheierea din 17 aprilie 2006 a fost introdus în cauză Guvernul României, emitentul actului a cărui nelegalitate s-a invocat pe calea excepției prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, precum și Ministerul Finanțelor Publice au formulat cereri de intervenție în interesul Guvernului României, iar Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, invocându-se, în esență, de către toate aceste autorități publice că nu se poate reține pretinsa adăugare la lege prin introducerea art. 291din H.G. nr. 1825/2005, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 53/2006 și nici încălcarea dispozițiilor art. 15 din Constituția României, excepția de nelegalitate invocată fiind neîntemeiată.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 168/PI din 22 mai 2006, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate invocată de H.G., reținând, în esență, că prin conținutul său, art. 291alin. (1) din H.G. nr. 1825/2005 nu încalcă art. 15 din Constituția României și nu aduce nici o modificare sau adăugire la lege.
S-a mai reținut că în ipoteza în care s-ar accepta punctul de vedere al reclamantei, în sensul acordării magistraților beneficiari ai indemnizației în litigiu, în condițiile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, s-ar ajunge la situația ultraactivității acestei dispoziții legale, ceea ce contravine principiilor de drept.
Totodată, instanța de fond a respins și cererile de intervenție formulate în cauză, urmare a soluției date cererii principale.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta H.G., criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art. 3041C. proc. civ., precum și cele ale art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Contrar celor reținute de instanța de fond, arată recurenta, prin art. 291alin. (1) din H.G. nr. 1825/2005 a fost modificat art. 24 din O.U.G. nr. 148/2005, act normativ cu forță juridică superioară. în forma sa inițială, arată recurenta, O.U.G. nr. 148/2005 prevedea în mod expres că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică numai persoanelor care la data de 31 decembrie 2005 se aflau în concediu de maternitate în baza Legii nr. 19/2000.
Mai susține recurenta, că nu se poate reține nici argumentul ultraactivității art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, un astfel de argument fiind valabil doar în ipoteza în care s-ar fi aplicat judecătorilor sau procurorilor al căror drept s-ar fi născut după data de 1 ianuarie 2006, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 148/2005. Or, arată recurenta, dreptul său la indemnizația pentru creșterea copilului s-a născut la data de 19 septembrie 2005, când erau în vigoare dispozițiile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 și este firesc ca acesta să rămână guvernat tot de aceste dispoziții legale conform principiului tempus regit actum.
Intimații Ministerul Justiției și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile formulate sentinței instanței de fond, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Art. 291din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, norme aprobate prin H.G. nr. 1825/2005, a fost introdus prin H.G. nr. 53/2006 și are următorul conținut: "Pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute la art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice".
Recurenta susține că aceste dispoziții sunt în contradicție cu cele ale art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, care stabilește că "Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, situație în care condiția prevăzută la art. 1 alin. (1) se consideră a fi îndeplinită".
Astfel, înalta Curte a constatat că prima instanță corect a reținut că art. 24 alin. (1) din ordonanță se aplică atât persoanelor care se află încă în plată, cât și celor care, la data de 31 decembrie 2005, se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de Legea nr. 19/2000.
Art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 este cadrul general privitor la indemnizația pentru creșterea copilului, iar prin Legea nr. 303/2004 s-a prevăzut un mod de calcul al indemnizației, diferit de al altor categorii de persoane, dar care a fost abrogat implicit prin O.U.G. nr. 148/2005.
Art. 24 alin. (1) din ordonanță face referire la Legea nr. 19/2000, lege cadru în domeniul indemnizației pentru creșterea copilului și care privește toate persoanele beneficiare ale acestui drept, textul respectiv fiind, deci, aplicabil și pentru categoriile de persoane pentru care existau unele dispoziții legale derogatorii de la regulile comune în ce privește modul de calcul al indemnizației pentru creșterea copilului.
De altfel, prin art. 28 alin. (2) din ordonanță s-a dispus abrogarea prevederilor art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.
Semnificativ este și faptul că prin O.U.G. nr. 44/2006 se reconfirmă voința legiuitorului în sensul mai sus arătat (chiar într-o formă mai explicită decât cea exprimară în O.U.G. nr. 148/2005).
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia, nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 4, 20 și 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4127/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2908/2006. Contencios → |
|---|
