ICCJ. Decizia nr. 2908/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 31 ianuarie 2006, reclamantul R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Statistică București și Direcția Județeană de Statistică Vâlcea, anularea Ordinului nr. 1219 din 29 decembrie 2006, prin care a fost destituit din funcția de director executiv în cadrul Direcției Județene de Statistică Vâlcea, acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a altor drepturi bănești de care ar fi beneficiat. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este nul absolut, atât în raport cu data emiterii acestuia, precum și prin prisma dispozițiilor art. 30 din H.G. nr. 1210/2003, referatul întocmit de către Comisia de disciplină nefiindu-i comunicat.

Reclamantul a mai precizat că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, ci dimpotrivă, activitatea sa a fost apreciată, primind în fiecare an calificativul excepțional, precum și salariu de merit, inclusiv pe luna decembrie a anului 2005.

Prin sentința nr. 38/F/C din 27 martie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență, că emiterea ordinului atacat s-a făcut în urma întocmirii raportului Comisiei de disciplină nr. 47 din 23 decembrie 2006, raport comunicat la data de 6 ianuarie 2006, astfel încât susținerile reclamantului în sens contrar nu pot fi reținute, iar menționarea incorectă a datei emiterii nu este de natură să atragă nulitatea actului. Totodată, instanța a constatat că din probatoriul administrat rezultă neimplicarea reclamantului în coordonarea activității unor salariați, precum și în ținerea unei evidențe zilnice a consumului de carburanți.

în atare condiții, instanța de fond a apreciat că ordinul atacat este legal și corect, atât sub aspect procedural, cât și pe fond, în raport cu faptele reținute în sarcina reclamantului.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamantul R.C., formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 și 9, precum și ale art. 3041C. proc. civ.

într-un prim motiv, recurentul susține că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 30 din H.G. nr. 1210/2003, atunci când a reținut că nu are nici o relevanță juridică faptul că intimata nu i-a comunicat referatul comisiei de disciplină. în acest mod a fost împiedicat să se apere, formulând eventuale obiecții.

în al doilea rând, arată recurentul, hotărârea mai este nelegală și sub aspectul modului în care a fost examinată excepția de nulitate absolută a ordinului atacat, prin prisma datei la care a fost emis.

în fine, într-un ultim motiv de recurs, recurentul combate toate considerentele sentinței și ale ordinului de destituire, susținând că faptele imputate sunt generice și acestea urmează să fie înlăturate din lipsă de suport probator.

Recurentul învederează că eventualele abateri reținute în sarcina sa în cuprinsul ordinului atacat nu se referă la fapte concrete săvârșite la date bine precizate, ci sunt pure ficțiuni fără corespondent în realitate ori situații interpretate tendențios, afirmații scoase din context, care i-au prejudiciat imaginea.

Considerentul instanței de fond, referitor la neimplicarea sa în coordonarea activității salariaților nu are la bază nici o probă. Dimpotrivă, arată recurentul, activitatea sa a fost răsplătită cu mai multe diplome de excelență și medalii, primind inclusiv pentru anul 2005 calificativul "excepțional" și salariu de merit.

Consideră nerelevant faptul că dintr-un număr de 24 de salariați audiați cu ocazia efectuării controlului intern de audit, numai 2 s-au declarat nemulțumiți de activitatea sa. Cât privește aspectul neîntocmirii foilor de parcurs în cadrul instituției pe care a condus-o, recurentul arată că a depus la dosar ordine de deplasare, foi de parcurs, registrul de evidență a ordinelor de deplasare corelat cu kilometrajul și consumul de benzină, BCF-uri, dar curtea de apel le-a ignorat. La fel, și în ceea ce privește faptul că ar lipsi din instituție anumite obiecte de inventar și mijloace fixe, nu există nici o dovadă.

în cadrul aceluiași motiv de recurs, recurentul mai arată și că instanța a reținut fără nici un temei că în anul 2005 ar fi obținut calificativul "satisfăcător", deși nici un înscris depus până la închiderea dezbaterilor nu îndreptățea o atare constatare.

Răspunzând la cele trei motive de recurs, intimatul Institutul Național de Statistică, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Consideră că în mod just a apreciat instanța de fond că reclamantul a cunoscut materialul probator, câtă vreme a formulat obiecțiuni (nota de răspuns din data de 13 decembrie 2005, prin care răspunde la toate acuzațiile).

Critica referitoare la data emiterii ordinului, este lipsită de suport, fiind înscris din eroare anul 2006, în loc de anul 2005.

Cât privește carențele pe care le-a înregistrat în activitatea publică de conducere, intimatul arată că raportul de evaluare pe anul 2005, depus la dosarul cauzei, atestă că recurentul a primit calificativul "satisfăcător" pe acest an. Majoritatea salariaților din instituție au recunoscut existența unor situații conflictuale, precum și lipsa de imparțialitate și insuficienta implicare a recurentului în coordonarea activității.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs expuse anterior, precum și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, înalta Curte a constatat:

Prin Ordinul nr. 1219 datat 29 decembrie 2006, emis de Președintele Institutului Național de Statistică, s-a dispus sancționarea disciplinară cu destituirea din funcția publică a recurentului-reclamant R.C., director executiv la Direcția Județeană de Statistică Vâlcea, pentru săvârșirea "faptelor de manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici și încălcarea obligației de a apăra în mod loial prestigiul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și de a se abține de la orice act ori fapt care poate aduce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia".

Critica referitoare la modul în care curtea de apel a rezolvat motivul de nulitate ce vizează data emiterii ordinului, este nefondată.

Ordinul în discuție este emis în mod evident la data de 29 decembrie 2005, după cum rezultă din copia Registrului cu evidența ordinelor emise de președintele Institutului Național de Statistică pe anul 2005, unde este menționat la poziția 1219, fiind primit de către recurent la data de 9 ianuarie 2006.

Această simplă eroare materială nu poate avea nici un efect asupra legalității ordinului examinat, fiind corectă concluzia instanței pe acest aspect.

Cât privește celelalte motive de recurs, înalta Curte a constatat că sunt fondate, după cum urmează:

Potrivit art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data emiterii ordinului atacat, sancțiunea disciplinară nu putea fi aplicată decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public de către comisia de disciplină la care se referă art. 67 alin. (6) din aceeași lege, sub sancțiunea nulității.

Procedura după care se derulează activitatea comisiei, este reglementată de H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1210/2003, în urma administrării probelor, membrii comisiei de disciplină vor întocmi un referat în care se consemnează rezultatele activității de cercetare; acest referat va fi adus la cunoștința funcționarului public împotriva căruia a fost formulată sesizarea, precum și persoanei care a sesizat Comisia de disciplină, în vederea formulării unor eventuale obiecții în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință.

Necontestat, recurentul nu a avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni la Raportul Comisiei de Disciplină din cadrul Institutului Național de Statistică nr. 47 din 23 decembrie 2005, întrucât nu i-a fost comunicat. Din mențiunea aflată la fila 3 a raportului rezultă că acesta a fost comunicat numai conducătorului instituției publice.

Considerentul instanței de fond, ca și argumentul expus în întâmpinare, referitoare la cunoașterea de către funcționarul public a conținutului Raportului "cu referire la analiza administrativă a unor disfuncționalități în activitatea D.J.S. Vâlcea, identificate în cadrul misiunii de audit efectuate în luna noiembrie 2005", nu prezintă relevanță din perspectiva examinată, care vizează o etapă ulterioară, obligatorie, potrivit textului citat, a formulării obiecțiunilor la raportul comisiei de disciplină.

în același sens, este și punctul de vedere exprimat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care, prin adresa nr. 1031282 din 8 februarie 2006, a comunicat că în cazul recurentului nu s-a respectat procedura obligatorie pentru cercetarea prealabilă a faptei, fiind încălcat art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003.

Dar ordinul examinat mai este nelegal și dintr-o altă perspectivă, ignorată de instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 268 alin. (2) lit. a) C. muncii, care se aplică în materia examinată în baza normei de trimitere conținută de art. 93 din Legea nr. 188/1999, actul prin care se aplică sancțiunea disciplinară, trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Ordinul atacat, nr. 1219/2005, cum s-a arătat anterior, se referă la fapte generice, abstracte, reluând practic în art. 1, cuvânt cu cuvânt, prevederile art. 65 alin. (2) lit. g) și f) din Legea nr. 188/1999, precum și cele cuprinse în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 27/2004.

în plus, nici ordinul și nici Raportul Comisiei de Disciplină nu indică data săvârșirii faptelor, element esențial, în raport cu care se verifică dacă s-a respectat termenul de prescripție a răspunderii disciplinare, prevăzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data aplicării sancțiunii disciplinare, "de cel mult 6 luni de la data săvârșirii abaterilor".

Acestea sunt motivele pentru care în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,art. 312 alin. (2) și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantului și se va casa sentința civilă nr. 38/F/C din 27 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Rejudecând cauza pe fond, în temeiul art. 89 din Legea nr. 188/1999 se va admite acțiunea în parte, anulându-se Ordinul nr. 1219 din 29 decembrie 2005, emis de pârâtul Institutul Național de Statistică. Ca o consecință, reclamantul va fi reintegrat în funcția publică deținută anterior, iar pârâții vor fi obligați la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data destituirii din funcția publică, până la efectiva reintegrare.

Capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata unor daune morale de 200.000 RON, va fi respins în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 998 și 999 C. civ., întrucât reclamantul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte suferința morală.

Articolele din presa locală la care face acesta referire, nu pot fi reținute de Curte, deoarece conținutul lor este neutru sau chiar favorabil reclamantului.

în plus, soluția pronunțată de înalta Curte conferă prin ea însăși o satisfacție echitabilă, constituind o reparație corespunzătoare pentru orice eventual prejudiciu de natură morală suferit de reclamant.

Cât privește criticile formulate în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, referitoare la modul în care instanța de fond a apreciat probele administrate în combaterea abaterilor reținute în Raportul Comisiei de disciplină nr. 47 din 23 decembrie 2005, înalta Curte a constatat că față de motivele de nelegalitate a sentinței deja expuse, examinarea lor nu mai este utilă.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2908/2006. Contencios