ICCJ. Decizia nr. 4127/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 214/CA din 5 decembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Bihor și Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Oradea, aplicând conducătorilor instituțiilor publice pârâte, câte o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 10 iunie 2005 și până la executarea integrală a sentinței civile nr. 156/CA/2004 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2937/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție; de asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei (RON), precum și despăgubiri de întârziere, în cuantum de 60 lei (RON) pe zi de întârziere, începând cu data de 10 iunie 2005 și până la executarea integrală a sentinței civile nr. 156/CA/2004 a Curții de Apel Oradea.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fscal, la data de 16 decembrie 2005, Direcția de Sănătate Publică Bihor a solicitat revizuirea sentinței nr. 214/CA din 5 decembrie 2005 a aceleiași instanțe, arătând că a efectuat toate demersurile pentru punerea în aplicare a sentinței nr. 156/CA/2004, pentru a cărei neexecutare nu poate fi reținută culpa sa. A mai susținut revizuenta că a fost prima instituție care a plătit partea ce-i revenea din daunele morale la care a fost obligată prin hotărârea a cărei executare s-a cerut, hotărâre ale cărei dispoziții erau, de altfel, îndeplinite la data pronunțării acesteia, motiv pentru care sentința a cărei revizuire se solicită, a rămas fără obiect.
De asemenea, împotriva aceleiași sentințe, la data de 20 decembrie 2005, a formulat cerere de revizuire, și Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Oradea, întemeindu-se pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. și invocând, în acest sens, decizia nr. 183, înregistrată la instituția revizuentă sub nr. 7912 din 26 octombrie 2005, precum și dispoziția nr. 261, înregistrată la Direcția de Sănătate Publică Bihor sub nr. 8809 din 5 decembrie 2005. Mai arată că instanța de judecată, prin aplicarea de sancțiuni conducătorilor instituțiilor pârâte, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ., a dispus conexarea celor două dosare și, prin sentința nr. 39/CA din 20 februarie 2006, a respins cererea de revizuire formulată de Direcția de Sănătate Publică Bihor și Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Oradea, obligând revizuenții la plata către intimat a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la motivele de revizuire formulate de Direcția de Sănătate Publică Bihor, că acestea nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., iar prevederile art. 1085din același cod, invocate de revizuentă, nu au legătură cu instituția revizuirii.
în ce privește motivele de revizuire formulate de Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Oradea, instanța de judecată a reținut, pe de o parte, că înscrisurile invocate de revizuent nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și, pe de altă parte, că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, întrucât aplicarea sancțiunilor a fost solicitată expres prin cererea de chemare în judecată.
împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs, ambii revizuenți, Direcția de Sănătate Publică Bihor reiterând motivele invocate în fața instanței de fond, iar Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Oradea arătând, în esență, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, și că plata daunelor nu era posibilă, în lipsa prevederii exprese a acestora în bugetul unității, conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, pe de altă parte.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu toate criticile și motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
într-adevăr, revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești pentru unul din motivele prevăzute expres și limitativ de art. 322 C. proc. civ.
Cum motivele invocate de revizuenta Direcția de Sănătate Publică Bihor nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., în mod corect cererea formulată de aceasta a fost respinsă de instanța de fond.
De asemenea, în mod corect a fost respinsă și cererea revizuentului Spitalul Clinic de Obstretică Ginecologie Oradea, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.
Astfel, în susținerea motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ, revizuentul a arătat că instanța de judecată, aplicând sancțiuni instituțiilor pârâte și conducătorilor acestora, s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut. Or, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată (dosarul nr. 4228/2005 al Curții de Apel Oradea), întemeiată în mod explicit pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul a solicitat în mod expres, la pct. 1 al cererii sale, tocmai "aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege pentru nepunerea în executare a sentinței civile nr. 156/CA/2004".
în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ, revizuentul a invocat, ca înscrisuri doveditoare, decizia nr. 183, înregistrată la instituția revizuentă sub nr. 7912 din 26 octombrie 2005, precum și dispoziția nr. 261, înregistrată la Direcția de Sănătate Publică Bihor sub nr. 8809 din 5 decembrie 2005.
Potrivit prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".
Or, fiind înregistrate la instituțiile revizuente și, deci, la dispoziția acestora, înaintea pronunțării hotărârii a cărei revizuire a fost cerută, înscrisurile invocate în sprijinul cererii de revizuire nu îndeplinesc condiția referitoare la imposibilitatea prezentării acestora, prevăzută de dispozițiile legale citate, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de revizuire.
Pe de altă parte, pentru ca înscrisurile ce se prezintă în sprijinul cererii de revizuire să fie "înscrisuri doveditoare" în sensul acelorași dispoziții legale citate mai sus, este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut determina o altă soluție decât cea pronunțată. Această condiție nu este îndeplinită, atunci când, așa cum este cazul în speță, înscrisul invocat nu atestă o altă stare de fapt decât cea cuprinsă în actele care au fost analizate cu ocazia judecării în fond.
Cu privire la criticile formulate de recurenți, se reține că acestea nu se raportează la împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, ci vizează materialul dosarului existent la data pronunțării acestei hotărâri, situație în care nu pot face obiectul analizei nici în recurs. Aceasta, întrucât în cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar al hotărârii ce se cere a fi revizuită, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente care nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii respective.
Față de considerentele arătate, cum hotărârea pronunțată de instanța de revizuire este temeinică și legală, recursurile declarate de revizuenți au fost respinse, ca nefondate.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere cererea intimatului T.G., recurenții au osti obligați la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2740 lei (RON), reprezentând onorariu de avocat și contravaloarea documentelor de călătorie, conform chitanței și înscrisurilor depuse la dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4623/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2905/2006. Contencios → |
|---|
