ICCJ. Decizia nr. 2944/2006. Contencios

Decizii ICCJ 2006 (Contencios administrativ)

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 578 din 30 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2937/2004, a admis acțiunea reclamanților W.O. și W.H. și, în consecință, a anulat actele administrative cu nr. 8027/GC din 10 mai 2004 și nr. 13 J/10049 din 24 iunie 2004, emise de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, obligând pârâtul Oficiul Român pentru Adopții să întocmească și să înainteze, spre avizare și aprobare, la Secretariatul General al Guvernului, propunerea de adopție internațională prevăzută de O.U.G. nr. 121/2001, aprobată prin Legea nr. 347/2002, precum și dosarele nr. 3514 din 25 aprilie 2003 și nr. 5896 din 25 iulie 2003, întocmite de reclamanți pentru adopția minorelor H.A., născută la 23 ianuarie 2001 și V.R., născută la 21 iulie 2001, în vederea transmiterii cererilor către instanța de judecată competentă.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 1 noiembrie 2000, Comitetul Român pentru Adopții a înregistrat sub nr. 26031, dosarul înaintat de reclamanți, prin Ambasada Elveției din România, pentru încuviințarea adopției unui copil român.

Dosarul întocmit de reclamanți conținea confirmarea autorităților elvețiene că aceștia îndeplinesc cerințele legislației elvețiene din materie de plasament în vederea adopției unui copil și că sunt apți să primească un copil pentru adopție.

Comitetul Român pentru Adopții nu a comunicat dacă era necesară completarea dosarului și nici soluția dată cererii de adopție, deși prin documentația depusă erau îndeplinite și condițiile impuse de legislația română, fiind depuse toate actele prevăzute din art. 11 din O.U.G. nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998.

La data de 22 aprilie 2003, reclamanții și-au completat și precizat cererea de adopție, solicitând aprobarea adopției pentru doi copii, respectiv minorele V.R., născută la 21 iulie 2001 și H.A., născută la 23 ianuarie 2001. Au completat, de asemenea, documentația depusă inițial cu noile atestate întocmite de autoritățile elvețiene privind posibilitatea și capacitatea lor de a adopta 2 copii, iar dosarele au fost înregistrate sub nr. 3514 din 25 aprilie 2003 și nr. 5896 din 25 iulie 2003.

Prin actele administrative nr. 8027 din 10 mai 2004 și nr. BJ/10049 din 26 iunie 2004, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție a comunicat reclamanților că autoritățile române au suspendat în totalitate procedurile de adopție a unui copil român de către o familie de cetățeni străini.

Deciziile cuprinse în cele două acte administrative sunt nelegale, pentru că nu se referă la cererile și documentele prezentate de reclamanți, nu sunt rezultatul verificării și analizării dosarelor depuse de ei pentru adopție și nu sunt motivate în drept.

Aceeași concluzie se impune și în privința celorlalte acte întocmite de această pârâtă în cadrul procedurii inițiate de reclamanți și care conține date contradictorii.

Astfel, în adresa nr. 6624/GC din 9 mai 1003 se comunică faptul că nu este înregistrată o cerere a reclamanților pentru adopția unui copil român; în adresele nr. 9654 din 8 ianuarie 2004 și nr. 279 din 22 martie 2005 se precizează, însă, că dosarul reclamanților va fi analizat după completarea cu un atestat privind capacitatea lor de a adopta doi copii, deși documentația comunicată instanței de pârâtul Oficiul Român pentru Adopție cuprindea și aprobarea provizorie de adopție eliberată la 10 iulie 2003, pentru primirea de către aceștia a unui al doilea copil din România.

Nelegalitatea deciziilor emise de pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție s-a constatat și în raport cu situația minorelor, pentru care s-a solicitat aprobarea adopției, precum și față de dispozițiile legale care reglementau adopția internațională la data formulării cererilor.

S-a reținut, astfel, că pârâții nu au contestat situația juridică și socială a celor două minore, rezultată din rapoartele asupra anchetelor psihosociale întocmite sau că acestea reprezintă o situație excepțională impusă de interesul superior al copiilor care, potrivit art. 11din Legea nr. 347/2002, de aprobare a O.U.G. nr. 121/2001, poate justifica propunerea de aprobare a transmiterii cererilor de încuviințare a adopției internaționale către instanța de judecată, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție refuzând, însă, să examineze și să soluționeze cererile reclamanților prin aplicarea acestor prevederi legale, care erau în vigoare la data depunerii dosarelor pentru încuviințarea adopției.

Legea nr. 347/2002 a fost indicată ca temei juridic pentru ambele decizii, dar din conținutul lor rezultă că s-a aplicat un act normativ ulterior, și anume, O.U.G. nr. 1/2004 care a abrogat art. 11- 15 din O.U.G. nr. 121/2001, aprobată prin respectiva lege.

De asemenea, în adresa nr. 279 din 22 martie 2005, pârâtul Oficiul Român pentru Adopție a invocat neîntemeiat Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, care nu este aplicabilă cererilor reclamanților, fiind în vigoare de la data de 1 ianuarie 2005. în consecință, în procesul său decizional, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție nu s-a întemeiat pe dispozițiile legale incidente raportului juridic în funcție de data cererilor de adopție și soluția comunicată reclamanților nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, pentru că nu s-a bazat pe analiza situației concrete a acestora și a celor două minore, dovedite cu documentele depuse în dosarele de adopție.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că deciziile emise sunt contrare și prevederilor art. 20 și art. 21 alin. (1) lit. b) din Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1989 cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990,art. 1 din Convenția de la Haga adoptată în 1993, cu privire la protecția copilului și cooperarea în materia adopției internațională, ratificată prin Legea nr. 84/1994 și art. 1 din Convenția Europeană în materia adopției de copii încheiată la Strasbourg în 1967 și ratificată prin Legea nr. 15/1993.

în raport cu aceste reglementări internaționale care, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția revizuită, fac parte din dreptul intern, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție nu și-a exercitat atribuțiile de autoritate centrală competentă în materie de adopție în statul de origine, pentru că nu a stabilit printr-o decizie motivată și neechivocă dacă pentru interesul superior al celor două minore, lipsite de mediul lor familial, adopția solicitată constituie o măsură reală de protecție alternativă, menită să asigure îngrijirea și dezvoltarea copiilor într-un cămin stabil și armonios, prin refuzul nejustificat de exercitare a acestor atribuții vătămând interesul legitim al reclamanților de a obține soluționarea cererilor lor în termenele și în condițiile prevăzute de legislația în vigoare la data depunerii documentațiilor complete.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Oficiul Român pentru Adopții, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență, următoarele.

Sub aspectul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea atacată este nelegală, dispozițiile acesteia neputând fi aplicate, întrucât cererea a fost introdusă numai la 6 februarie 2004, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2004, care a abrogat O.U.G. nr. 121/2001, cu modificările ulterioare, sub imperiul căreia era permisă înaintarea cererii familiilor sau persoanelor cu cetățenie străină, spre aprobare S.G.G., în situații excepționale, urmând a fi trimisă, spre soluționare, instanței competente.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prevede un alt motiv de casare, și anume, "când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". Sub acest aspect, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2004, potrivit dispozițiilor exprese ale acesteia, numai cererile formulate de o persoană sau familie cu cetățenie străină și cu domiciliul sau reședința în străinătate în cazul cărora Guvernul a aprobat deja înaintarea dosarelor către instanțele judecătorești competente, se soluționează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acestora. Or, în speță cererea reclamanților nu privea încuviințarea adopției, ci era întemeiată pe Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

Pentru pretinsa incidență a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a imputat primei instanțe, faptul că nu a avut în vedere noul cadru legislativ, respectiv Legea nr. 273/2005, pronunțând o hotărâre fără nici o finalitate.

S-a susținut, de asemenea, că în prezent, cei doi copii nu mai sunt adoptabili, planul individualizat de protecție întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 53 și 54 din Legea nr. 272/2004, având drept finalitate reintegrarea lor în familia naturală, și nu adopția, acest caz neconstituind nici anterior o situație excepțională, în sensul art. 11din O.U.G. nr. 121/2001.

La termenul din 19 septembrie 2006 s-a precizat, însă, că în prezent una dintre minore a fost încredințată în plasament reclamanților, fiind în derulare și procedura de soluționare a cererii privind luarea aceleiași măsuri în privința celeilalte minore, reclamanții stabilindu-și domiciliul în România, împrejurări care, în mod evident, atestă dorința lor efectivă de a stabili raporturi reale de familie, bazate pe afecțiunea necesară bunei creșteri a minorelor, precum și continuarea eforturilor necesare pentru obținerea adopției, chiar și în condițiile noului cadru legislativ.

Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Hotărârea atacată conține motivele convingătoare și pertinente pe care se sprijină soluția, adoptată, acestea nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, care nu vizează dispozitivul hotărârii cum pretinde recurentul, ci doar nemotivarea hotărârii, sintagmă căreia îi sunt circumscrise toate cele trei situații expres prevăzute, nu poate fi reținut.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs incident, atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Acesta vizează, evident, acele acte ce emană de la părți ale căror clauze necesită o anumită interpretare și nicidecum greșita aplicare a unor dispoziții legale în raport cu obiectul acțiunii, cum s-a susținut de către recurent.

Motivul de recurs bazat pe denaturarea în cele două modalități a actului juridic dedus judecății trebuie să precizeze expres care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se reține incidența lui.

în speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 29/1990, iar prima instanță a procedat în mod corect, în limitele învestirii sale, la examinarea legalității actelor atacate și a refuzului de examinare și soluționare a cererilor reclamanților prin aplicarea prevederilor legale în vigoare la data depunerii dosarelor pentru încuviințarea adopției, cum s-a solicitat, astfel încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este incident.

Prin prisma probatoriului administrat în cauză și pentru considerentele detaliat expuse anterior, însușite de instanța de control judiciar, s-a concluzionat în mod corect, în considerarea adagiului tempus regit actum, că în procesul decizional al pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție se impunea a fi avute în vedere dispozițiile legale incidente raportului juridic în funcție de data cererilor de adopție, iar soluțiile comunicate reclamantului, care nu s-au bazat pe analiza concretă a cazului, nu pot constitui o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind contrare, totodată, reglementărilor internaționale mai sus arătate.

Evident fiind că prin refuzul nejustificat al pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopție de exercitare a atribuțiilor ce-i reveneau prin prisma respectivelor reglementări, a fost vătămat interesul legitim al reclamanților de a obține soluționarea cererilor în termenele și condițiile prevăzute de legislația în vigoare la data depunerii documentației complete și comunicarea unei decizii care să fie rezultatul analizei situației de fapt și de drept dovedită în dosarele nr. 3414/2003 și nr. 5896/2003, s-a reținut în mod corect temeinicia acțiunii, adoptându-se soluția de admitere a acesteia.

Prin urmare, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținut.

Pentru toate aceste considerente, reținând, totodată, că în speță nu este dat nici un alt motiv care să impună desființarea hotărârii atacate și având în vedere schimbările intervenite în situația juridică și socială a celor două minore, precizate la termenul din 19 septembrie 2006, înalta Curte, în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

← ICCJ. Decizia nr. 2908/2006. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 2950/2006. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2944/2006. Contencios