ICCJ. Decizia nr. 2868/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 13 iulie 2006, la Curtea de Apel Oradea, Casa Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs împotriva sentinței nr. 124/CA/2006, solicitând modificarea în întregime a sentinței, în sensul respingerii excepției de nelegalitate.
în motivarea recursului s-a susținut că aprecierea instanței de judecată, față de faptul că prin Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, "se crează o discriminare pe criterii sociale și materiale între copii orfani și cei ai căror părinți sunt în viață, în ce privește dreptul egal de acces la toate nivelurile și formele de învățământ", reprezintă o interpretare restrictivă a statutului de lege.
Se susține că prin prevederile pct. 20 Cap. V din cadrul Normelor de aplicare nu se face o adăugare la lege, ci se lămuresc înțelesurile dispoziției legale, ținându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziții din cadrul aceluiași act normativ.
în acest context, a susținut recurenta, se impune precizarea faptului că în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 19/2000, pensia de urmaș reprezintă un venit de înlocuire de care beneficiază urmașul până la data la care se poate întreține singur, situație în care se găsește și reclamanta.
Deci, reclamanta care și-a finalizat studiile universitare în anul 2003, se poate angaja, obținându-și propriul său venit și nemaiavând în consecință nevoie de un venit de înlocuire.
Recurenta consideră că, astfel, în mod corect, pct. 20 Cap. V din cadrul Normelor de aplicare ale Legii nr. 19/2000, lămuresc prevederile art. 66 lit. b) din legea menționată.
în aceiași cauză, a declarat recurs și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate.
în motivarea recursului se arată că sentința 124/CA/2006 a Curții de Apel Oradea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că și copii au dreptul la pensie de urmaș, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată, potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Se mai subliniază că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340 din 10 mai 2001 explicitează doar înțelesul art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, fără a adăuga la lege, cum greșit a reținut instanța de fond. Așa fiind, reclamanta care, urmează cursurile unei alte instituții de învățământ, respectiv ale Facultății de Medicină și farmacie Oradea, după ce anterior a absolvit cursurile Facultății de Științe Oradea în 2003, nu mai este îndreptățită la acordarea pensiei de urmaș, așa cum prevede art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, pct. 20 al Cap. V din Norme, precizând că pensia de urmaș reglementată de art. 66 lit. b) din lege se acordă copiilor care urmează cursurile unei singure instituții de învățământ universitar, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin sentința nr. 124/CA/2006 a Curții de Apel Oradea, s-a admis excepția cu care a fost sesizată secția de contencios administrativ prin încheierea din 11 mai 2006 dată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 5830/2005.
S-a constatat că dispozițiile Ordinului Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 340/2002, de aprobare a Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 sunt nelegale, contravenind prevederilor art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Instanța a reținut că: potrivit prevederilor Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 rezultă că "pensia de urmaș reglementată de art. 66 lit. b) din lege s-ar acorda numai copiilor care urmează cursurile unei singure instituții de învățământ universitar, corespunzător nivelului de învățământ superior, până la terminarea cursurilor primei instituții, dacă urmează cursurile mai multor instituții de învățământ universitar de la același nivel, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani".
Instanța a mai reținut că art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000 nu se referă la nivelul de învățământ și nici la numărul instituțiilor de învățământ ale căror cursuri pot fi urmate, stabilind doar două condiții cumulative pe care trebuie să le îndeplinească copilul, ca să beneficieze de pensia de urmaș, și anume, să-și continue studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii și să nu depășească vârsta de 26 de ani până la terminarea acestora.
Or, Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul nr. 340/2002, stabilesc o altă condiție, respectiv aceea că trebuie să urmeze cursurile unei singure instituții de învățământ universitar, condiție care nu se regăsește în lege.
Această condiție impusă de normele de aplicare a legii a precizat instanța de fond creează o discriminare pe criterii sociale și materiale între copii orfani și cei ai căror părinți sunt în viață în ceea ce privește dreptul egal de acces la toate nivelurile și formele de învățământ.
Hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Susținerea că Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 340/2002 nu adaugă la lege, este neîntemeiată.
Așa cum rezultă din art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000, "copii au dreptul la pensie de urmaș, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși 26 de ani".
Deci, legea nu distinge situația expres adăugată de normele atacate în cauză, dispozițiilor legale (Legea nr. 19/2000), respectiv faptul că pensia de urmaș se acordă copiilor care urmează cursurile unei singure instituții de învățământ superior.
Așa fiind, cum în mod nelegal normele atacate în cauză cu excepția de nelegalitate au adăugat la lege și cum această adăugare este de natură să creeze o discriminare pe criterii sociale și materiale între copiii orfani și cei ai căror părinți sunt în viață, în mod corect instanța de fond a admis excepția de nelegalitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2855/2006. Contencios → |
|---|
