ICCJ. Decizia nr. 3195/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3195/2006
Dosar nr. 5417/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Braşov, sub nr. 80/CA/F/2006, reclamanta S.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4462 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă, prin care s-a stabilit că nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată în perioada 1941 - 1945, pe teritoriul Ungariei, în localitatea Aita Mare, fiind persecutaţi de Garda de Fier.
Prin sentinţa nr. 44/F din 23 februarie 2005, Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta S.V., a anulat hotărârea nr. 4462 din 9 decembrie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să-i constate reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor băneşti cuvenite, începând cu 13 octombrie 2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta s-a născut în comuna Apaţa, unde a locuit cu părinţii săi, până în primăvara anului 1941, când familia a fost nevoită să părăsească domiciliul şi să se refugieze pe teritoriul Ungariei. A mai reţinut instanţa de fond, că din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta şi familia sa au fost obligate să-şi schimbe domiciliul din motive etnice, deoarece autorităţile le-au interzis să folosească limba maghiară, li s-au retras autorizaţiile de şedere şi dacă ar fi refuzat să plece, tatăl reclamantei ar fi fost închis într-un lagăr de muncă.
A concluzionat prima instanţă, că este nerelevant aspectul că refugiul s-a produs într-o localitate aflată pe teritoriul cedat Ungariei, important fiind că acesta s-a produs din motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov, întemeiat pe art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-pârâtă consideră că sentinţa atacată este nelegală sub două aspecte, şi anume:
1. În mod greşit, prima instanţă a considerat că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deşi aceasta nu a făcut dovada persecuţiei din motive etnice, având în vedere că aceasta s-a refugiat dintr-o localitate, comuna Apaţa, care nu a fost ocupată de regimul hortyst. Se susţine că declaraţiile notariale depuse la dosar nu sunt convingătoare, prin raportare la alte declaraţii date în dosare similare, în care martorii au declarat că părăsirea localităţii Apaţa de către unii cetăţeni de naţionalitate maghiară s-a datorat restricţiilor impuse de grăniceri.
2. Instanţa de fond a aplicat greşit legea, mai exact prevederile art. 5 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, în sensul că a acordat reclamantei, drepturile prevăzute de actele normative mai sus-menţionate, începând cu data de 13 februarie 2005, data depunerii cererii, şi nu cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, astfel cum prevede textul legal.
Recursul este fondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Curtea apreciază că acesta nu este susţinut de probele din dosar şi nici de legislaţia aplicabilă în speţă.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Astfel cum chiar recurenta-pârâtă a arătat în motivele de recurs, este neîndoielnic faptul că în contextul condiţiilor social-politice existente în acea vreme, autorităţile române, cât şi cele maghiare au luat măsuri restrictive în ceea ce priveşte persoanele de altă etnie decât cea care era majoritară într-un anumit teritoriu.
Atâta vreme cât legea nu distinge între etniile pe care le aveau cetăţenii români nevoiţi a se refugia şi nici nu există o enumerare limitativă a regimurilor instaurate sau a teritoriilor din care sau în care au fost strămutaţi sau refugiaţi aceşti cetăţeni, stabilindu-se exact doar perioada de aplicare, o interpretare restrictivă, raportată doar la anumite regiuni sau regimuri, este discriminatorie şi contrară scopului legii.
Aşa fiind, faţă de probatoriul administrat în cauză, care dovedeşte temeinicia pretenţiilor reclamantei, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, din analiza actelor dosarului, se constată că prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 5 din Legea nr. 189/2000, acordând reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 13 octombrie 2005. Or, această dată reprezintă data înregistrării cererii de către reclamantă la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 5 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, care stabileşte că „Persoanele prevăzute la art. 1 şi 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanţe, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea".
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, Curtea apreciază că sub acest aspect, recursul este fondat şi, în baza art. 312 şi 314 C. proc. civ., urmează să-l admită şi să modifice sentinţa atacată, numai în ceea ce priveşte data acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe care o va stabili ca fiind 1 noiembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 44/F din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, numai în ceea ce priveşte data acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe care o stabileşte ca fiind de la 1 noiembrie 2005, în loc de 13 octombrie 2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3194/2006. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3198/2006. Contencios. îndreptare eroare... → |
|---|
