ICCJ. Decizia nr. 3202/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3202/2006
Dosar nr. 6046/1/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub dosar nr. 110/com/2006, reclamanta C.J., prin procurator P.V., a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea hotărârii nr. 1746 din 9 decembrie 2005 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 şi stabilirea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de sus-menţionata lege.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că face parte dintr-o familie de etnici evrei care din luna iunie 1940 a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, sat Nichiteni, comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, în localitatea Săveni din acelaşi judeţ, iar începând cu data de 12 noiembrie 1942, a fost deportată în lagărul Nazarniţa, judeţul Moghilev din Transnistria, de unde s-a returnat în ţară la 23 decembrie 1943, având stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei C.J., a anulat hotărârea nr. 1746 din 9 decembrie 2005, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani şi a stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 12 noiembrie 1941 - 23 decembrie 1943.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 1746/2005, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuţiilor etnice, reclamanta neîncadrându-se în nici una dintre categoriile prevăzute de art. 1 lit. c) din lege.
În baza probelor administrate în cauză (adeverinţa nr. A 559 din 20 decembrie 2004 a Centrului S.I.E.R, declaraţia extrajudiciară a numitului S.T., hotărârea nr. 0559/2003, emisă de pârâtă, prin care s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în favoarea surorii A.S.), Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul reclamantei care a dovedit că în perioada 12 noiembrie 1941 - 23 decembrie 1943 a fost deportată în lagărul Nazarniţa, judeţul Moghilev - Transnistria.
A concluzionat instanţa de fond că reclamanta a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Cerna, judeţul Tulcea, astfel încât este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine, în esenţă, că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, deoarece strămutarea reclamantei a fost cauzată de înaintarea Armatei Roşii, care a ocupat o parte din judeţul Botoşani, Statul român protejând, astfel, populaţia, pentru a evita luarea ca prizonieri a cetăţenilor români. Se mai invocă în susţinerea recursului că, din dispoziţiile art. 1 al Legii nr. 189/2000, persecuţiile etnice trebuiau să aibă loc în urma măsurilor impuse de către autorităţile române, „excepţie făcând doar cetăţenii de etnie rromă şi cei de etnie ebraică", interpretare reţinută prin adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a C.N.P.A.S.
Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, de regimurile de ocupaţie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a făcut o interpretare a textului legal aplicabil, fără a se referi la situaţia concretă a reclamantei din momentul strămutării, şi anume, aceea de cetăţean român de etnie ebraică, aspect demonstrat de înscrisurile depuse la dosarul de fond. De asemenea, recurenta-reclamantă a analizat cererea reclamantei, doar prin prisma primei schimbări de domiciliu a familiei reclamantei, care s-a produs în luna iunie 1940 şi până în noiembrie 1941, într-o localitatea aflată tot pe teritoriul judeţului Botoşani, perioadă care oricum nu a fost luată în calcul de către instanţă la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Elementul determinant, pe care în mod corect l-a luat în calcul prima instanţă pentru recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a fost acela că reclamanta, din cauza etniei sale ebraice, a fost deportată de către autorităţile române, împreună cu mama şi fraţii săi, în lagărul de la Nazarniţa, în Transnistria, tatăl ei fiind închis în lagărul de la Târgu-Jiu, pe acelaşi considerent de origine etnică.
Faţă de această realitate, dovedită prin actele dosarului, adresa nr. 1026 din 29 martie 2002 a C.N.P.A.S., invocată de recurenta-pârâtă în susţinerea recursului şi în care se arată că „Persecuţia din motive etnice este uşor de evidenţiat în cazul persoanelor cetăţeni români de etnie rromă, evrei", nu face decât să confirme aspectul că strămutarea reclamantei şi a familiei sale a fost consecinţa persecuţiilor etnice exercitate de autorităţi, ca urmare a condiţiilor social-politice din acea perioadă.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 43 din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3201/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3204/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
