ICCJ. Decizia nr. 3337/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3337/2006
Dosar nr. 737/1/2006
Şedinţa publică din 11 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la 27 decembrie 2005, SC M.D. SRL Timişoara a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 316/PI, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, solicitând modificarea hotărârii atacate, înlăturarea suspendării contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi suspendarea executării procesului-verbal nr. 1884 din 13 martie 2003, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii de plată la bugetul de stat în sumă de 9.108.469.512 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A., penalităţi şi majorări de întârziere.
În motivarea recursului, petenta a susţinut că instanţa de fond a greşit, atunci când a considerat că există o strânsă interdependenţă între soluţia ce se va da în procesul penal şi cuantumul obligaţiilor bugetare ale reclamantei.
A mai considerat recurenta că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, astfel încât se impune suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal contestat (acesta fiind cel de-al II-lea capăt de cerere).
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la 25 octombrie 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.D. SRL împotriva Ministerului Finanţelor.
S-a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în urma sesizării de către Garda Financiară Timiş, faţă de procesul verbal de control nr. 1884 din 13 martie 2003, a efectuat cercetări şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S.P., M.D. şi M.M., pentru infracţiunile prevăzute în art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (adresa nr. 261/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara).
Faţă de cercetarea penală efectuată, de faptele de care sunt învinuiţi inculpaţii (evaziune fiscală), instanţa de fond a considerat că procesul-penal va avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce se va da în procedura administrativă şi a dispus suspendarea soluţiei contestaţiei recurentei-reclamante.
În privinţa celui de-al II-lea capăt de cerere, a reţinut instanţa de fond că existenţa „unui caz bine justificat" şi iminenţa producerii unei pagube, condiţii stipulate de art. 9 din Legea nr. 29/1990, nu se prezumă, ci se probează, lucru pe care recurenta-reclamantă nu l-a făcut, astfel că cererea de suspendare a procesului-verbal de constatare nr. 1884/2003 a fost respinsă.
Faţă de actele cauzei, de motivele de recurs formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă, în perioada 13 octombrie 2000 - 5 decembrie 2000 a achiziţionat produse petroliere în valoare de 16.083.653.797 lei.
În urma verificărilor efectuate de organele abilitate ale statului, s-a constatat că facturile emise recurentei-reclamante aveau menţiunea că au fost date de SC V.O. SRL Braşov, dar de fapt, recurenta a desfăşurat relaţii comerciale cu SC A.S. SRL Săcele Braşov.
Sesizarea organelor de procuratură s-a încheiat în sensul trimiterii în judecată a mai mult persoane, printre altele şi pentru evaziune fiscală. Aşa fiind, este evident că în mod corect instanţa de fond a apreciat că soluţia în procesul penal va avea înrâurire în cauza administrativ-fiscală şi a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de recurenta-reclamantă împotriva procesului-verbal nr. 1884 din 18 martie 2003 şi a deciziei nr. 124 din 5 mai 2003, emise de Ministerul Finanţelor Publice, prin care s-au stabilit în sarcina petentei, obligaţii fiscale de 9.108.469.512 lei.
Este de observat că recurenta-reclamantă care nu a formulat şi cerere de chemare în judecată pe fondul pricinii, a cerut suspendarea executării actului administrativ, fără a face nici o probă, în sensul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a respins cererea recurentei-reclamante sub acest aspect.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M.D. SRL Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 316/PI din 25 octombrie2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3333/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3340/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
