ICCJ. Decizia nr. 3657/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3657/2006
Dosar nr. 10883/1/2006
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 ianuarie 2006, reclamanta N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr. 4389 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de stare civilă şi declaraţia autentificată a unui martor, din care rezultă că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamanta şi familia acesteia s-au refugiat, în noiembrie 1941, din localitatea Ormeniş, unde îşi aveau domiciliul, în localitatea Aita Mare, judeţul Covasna, unde au rămas până în anul 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Prin sentinţa civilă nr. 93/F din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantei, a admis acţiunea acesteia şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 noiembrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că este netemeinică şi nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Or, din declaraţia autentificată a martorului L.M., audiat şi în mod nemijlocit de instanţa de fond, rezultă că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamanta şi familia acesteia s-au refugiat, în noiembrie 1941, din localitatea Ormeniş, unde îşi aveau domiciliul, în localitatea Aita Mare, judeţul Covasna, unde au rămas până în anul 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Mai mult decât atât, însăşi recurenta-pârâtă, prin întâmpinarea formulată în cauză, recunoaşte că, „din certificatul nr. 569 din 4 iulie 2005, eliberat de Arhivele Naţionale Covasna, rezultă că familia contestatoarei figurează în tabloul de refugiaţi întocmit de Prefectura fostului judeţ Trei Scaune, în anul 1942".
Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum şi a faptului că acesta a fost consecinţa persecuţiilor etnice suferite de reclamantă şi familia sa, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin pentru perioada solicitată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 93/F din 10 aprilie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3655/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3658/2006. Contencios → |
|---|
