ICCJ. Decizia nr. 3659/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3659/2006
Dosar nr. 2470/2/2006
Şedinţa publică din 27 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 27 februarie 2006, reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15661/897 din 13 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, ale sale şi ale părinţilor săi, inclusiv certificatul de deces al tatălui său I.T., declaraţia bunicului patern referitoare la averea imobiliară rurală lăsată în Bulgaria, la data strămutării, precum şi declaraţiile notariale ale unor martori, arătând că s-a născut la data de 20 februarie 1943, în localitatea Sinoe, raionul Istria (judeţul Constanţa), după ce, în anul 1940, familia sa fusese strămutată din localitatea Cainargeau Mare, judeţul Durostor, Bulgaria, în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acţiunii, întrucât reclamantul s-a născut pe teritoriul României, nefiind, deci, supus vreunei persecuţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 10 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantului, a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, pentru perioada 20 februarie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 decembrie 2005.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, reiterând motivele invocate în faţa instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Este probat, rezultând din declaraţia bunicului patern al reclamantului, E.M., cu privire la averea imobiliară rurală lăsată în Bulgaria la data strămutării, coroborată cu adresa emisă de Oficiul Naţional al Colonizării, care atestă calitatea de colonist a tatălui reclamantului, I.T., că acesta, împreună cu familia sa, a făcut obiectul schimbului de populaţie prevăzut de Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, fiind strămutat din localitatea Cainargeau Mare, judeţul Durostor, Bulgaria, în România, unde a şi încetat din viaţă la data de 5 noiembrie 1994, potrivit certificatului de deces aflat la dosarul cauzei.
Este dovedit, de asemenea, cu actele de stare civilă ale reclamantului, că acesta s-a născut la data de 20 februarie 1943, în localitatea Sinoe, raionul Istria (judeţul Constanţa), unde familia sa fusese strămutată în anul 1940.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege mai sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
De asemenea, conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum intimatul-reclamant a făcut dovada, potrivit legii, că familia sa a fost strămutată din Bulgaria, în România, ca urmare a schimbului de populaţie dintre aceste state, că data strămutării se încadrează în perioada prevăzută de OG nr. 105/1999 şi că s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, acesta, începând cu data naşterii sale, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Aşa fiind, în mod corect a procedat instanţa de fond, constatând că reclamantul beneficiază de prevederile actului normativ sus menţionat şi obligând-o pe pârâtă să-i acorde drepturile legale corespunzătoare.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1018 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3658/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3660/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
