ICCJ. Decizia nr. 373/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 373/2006
Dosar nr. 3401/2005
nr. 13984/1/2005
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul K.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 16274 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia, la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţiile martorilor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 569 din 26 septembrie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 16274 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă. Totodată, a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că probele existente la dosar atestă că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat, urmare a persecuţiilor etnice, din localitatea de domiciliu, în luna noiembrie 1940, reîntoarcerea având loc în luna mai 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că aşa-zisul refugiu a avut loc în luna noiembrie a anului 1940, din localitatea Vlaha, localitate aflată sub administraţia Statului român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuţiei etnice. S-a mai susţinut că instanţa interpretează legea în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul şi perioada, este echivalentă cu un refugiu, în sensul HG nr. 127/2002, fapt care poate conduce la situaţia în care orice persoană care şi-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul, în cadrul graniţelor aceluiaşi stat, condus de acelaşi regim politic, poate să obţină statutul de refugiat, cu drepturile corespunzătoare acestuia.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situaţiei de obligare a persoanei în cauză să îşi părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.
Potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale prin declaraţii cu martori.
Cele două declaraţii date în cauză de F.A. şi C.M. nu sunt concludente în soluţionarea cauzei, întrucât, deşi sunt date în faţa notarului public, nu cuprind suficiente date de identificare a acestora, cum ar fi, de exemplu, vârsta avută la data când susţin că au cunoscut faptele şi în funcţie de care se poate aprecia dacă cele susţinute corespund sau nu, realităţii.
Astfel, reclamantul susţine că refugiul s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate asupra sa şi a familiei sale, de către legionari şi jandarmi, iar martorii afirmă că refugiul a fost urmare a cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena ori este de notorietate faptul că după ianuarie 1941, mişcarea legionară a fost interzisă legal şi, ca atare, ea nu a mai activat.
Faţă de cele ce preced, se constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi a se respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de K.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 569 din 26 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 371/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4/2006. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
