ICCJ. Decizia nr. 3747/2006. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3747/2006
Dosar nr. 1090/2/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 aprilie 2005, reclamanta SC G.I. SRL Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, suspendarea executării procesului-verbal nr. 17 din 30 septembrie 2003, emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Direcţia de Control Fiscal, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la legalitatea şi temeinicia acestui act de control.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal menţionat s-a stabilit că nu a desfăşurat operaţiuni de producţie soft, pentru care să fi beneficiat de cota zero T.V.A. şi de reducerea cu 5%a impozitului pe profit pentru veniturile realizate din export, fiind obligată la plata sumei totale de 15.485.125.359 ROL pentru activitatea desfăşurată în perioada 2000 - 2003.
A mai susţinut că la data de 15 octombrie 2003 a contestat procesul-verbal, contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin Decizia nr. 98 din 7 aprilie 2004 a Ministerului Finanţelor Publice, ca urmare a existenţei unor cercetări penale în cauză.
A menţionat că a primit somaţie şi titlu executoriu, în baza cărora s-a început executarea sa prin poprire asupra conturilor bancare şi, cu toate că a contestat procesul-verbal şi a achitat o parte din creanţă, are instituit sechestru asupra bunurilor mobile, urmărindu-se vânzarea silită a acestora, ceea ce ar determina blocarea activităţii sale de producţie, întrucât bunurile respective reprezintă echipamente de producţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 946 din 19 mai 2005, a respins excepţiile tardivităţii formulării cererii de suspendare şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, respingând cererea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că pe rolul Curţii de Apel Ploieşti s-a aflat acţiunea având ca obiect contestarea deciziei nr. 98/2004 a Ministerului de Finanţe Publice, acţiune suspendată în baza prevederilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi că, nefiind anulată Decizia nr. 98/2004, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei administrative împotriva procesului-verbal din 30 septembrie 2003 este suspendată şi, ca atare, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de reclamantă împotriva sus menţionatei sentinţe a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5530 din 17 noiembrie 2005, această hotărâre judecătorească fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că acţiunea este admisibilă, deoarece reclamanta a făcut dovada, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că anterior introducerii cererii de suspendare a formulat contestaţie, neavând relevanţă că soluţionarea acestei contestaţii a fost suspendată de către autoritatea administrativă sau de către instanţa de judecată.
Judecând acţiunea în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1023 din 10 mai 2006, a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 1169 C. civ., nici a cazului bine justificat şi nici a unui prejudiciu iminent, de natură a justifica suspendarea executării actului atacat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC G. SRL Ploieşti, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii judecătoreşti atacate, cu consecinţa admiterii cererii de suspendare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond.
În cadrul criticilor de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate, recurenta a arătat şi a argumentat, în primul rând, admisibilitatea cererii de suspendare şi, în al doilea, temeinicia măsurii suspendării solicitate.
Întrucât excepţia admisibilităţii a fost soluţionată în mod irevocabil într-un ciclu procesual anterior, nu se mai supune examinarea susţinerilor recurentei cu privire la acest aspect în prezentul recurs.
Cu privire la fondul cererii, recurenta-reclamantă a menţionat, în esenţă, că, prin măsurile de executare luate de autorităţile pârâte, respectiv prin transformarea sechestrului asigurator în sechestru execuţional instituit asupra bunurilor sale mobile, reprezentând echipamentele de producţie ale societăţii, practic, i se va produce o pagubă iminentă, fiind pusă în situaţia de insolvabilitate şi incapacitate de plată prin imposibilitatea continuării activităţii specifice firmei, cu consecinţe şi asupra poziţiei sale pe piaţa de soft a României.
A mai arătat că, de bună-voie a achitat, cu bună credinţă, o parte din suma ce i-a fost reţinută în sarcină, iar prin suspendarea executării silite nu se pierde dreptul creditorului, creanţa fiind protejată de recalcularea valorii cu adăugarea dobânzilor şi penalităţilor legale.
Analizând criticile formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu reglementările legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Învestită cu cererea de suspendare a executării procesului-verbal nr. 17 din 30 septembrie 2003, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Direcţia Control Fiscal, Curtea de Apel Bucureşti a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, respectiv prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit acestui text legal, suspendarea executării unui act administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond, poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: să fie vorba de un caz bine justificat şi să fie utilă suspendarea pentru prevenirea unei pagube iminente.
Aşa cum se poate observa din probatoriul administrat, susţinerile recurentei-reclamante nu au fost dovedite. Argumentele reluate de recurentă şi dezvoltate în cererea de recurs, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi primite, deoarece nu sunt de natură a justifica suspendarea executării actului administrativ în discuţie.
Mai mult, aşa cum corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate, nu s-au făcut dovezi în sensul existenţei cazului bine justificat şi al iminenţei producerii unei pagube.
Instituirea sechestrului, ca măsură asiguratorie, asupra unor bunuri mobile ale recurentei, chiar dacă acestea sunt echipamentele sale de producţie, nu atrage paralizarea activităţii de producţie a societăţii, având în vedere natura acestei măsuri, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 126 C. proCod Fiscal
Astfel, societatea poate folosi în continuare bunurile respective potrivit scopului lor, însă acestea nu pot forma obiectul unor acte de dispoziţie ale recurentei.
Nu este fondată nici susţinerea potrivit căreia sechestrul asiguratoriu ar fi fost transformat în sechestru execuţional, cu consecinţa vânzării bunurilor respective, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, iar pe de altă parte, având în vedere că, potrivit tezei finale a art. 126 alin. (3) din C. proCod Fiscal, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii în cazul neplăţii creanţei individualizate la scadenţă.
Prin urmare, motivul principal invocat nu se înscrie în ceea ce legiuitorul a definit prin art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la celelalte critici ale recurentei, privind caracterul nefondat al obligaţiilor fiscale stabilite prin procesul-verbal în discuţie şi începerea executării silite împotriva societăţii prin mai multe căi de executare, acestea reprezintă motive vizând fondul cauzei sau se circumscriu unei contestaţii la executare, aspecte care exced cadrului procesual circumstanţiat prezentului litigiu.
În concluzie, Curtea reţine că instanţa de fond după casare a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi, în raport cu toate cele expuse şi în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.I SRL Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 1023 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3746/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3748/2006. Contencios → |
|---|
