ICCJ. Decizia nr. 3743/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3743/2006

Dosar nr. 10527/1/2006

Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 aprilie 2006, reclamanta A.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 5620 din 31 martie 2006, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării părinţilor săi, din Cadrilater, ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 411/CA din 29 mai 2006, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5620 din 31 martie 2006, emisă de pârâtă şi a constatat că reclamanta este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 21 septembrie 1942, dată la care părinţii săi erau strămutaţi, din motive etnice, din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere, statutul de strămutat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii formulată de A.S. Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 şi H.G nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile legale sus menţionate, întrucât la data semnării Tratatului de la Craiova nu era născută.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea din localitatea de domiciliu ca urmare a schimbului de populaţie efectuat în baza Tratatului de la Craiova din 1940 este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui şi până la data retrocedării pământului românesc.

Situaţia de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv situaţia de avere imobilă rurală din judeţul Caliacra a bunicului matern al intimatei şi contractul de vânzare-cumpărare din 12 ianuarie 1948, încheiat între statul Român (în calitate de vânzător) şi bunicul matern al intimatei, în calitate de cumpărător, colonist, precum şi din actele de stare civilă ale intimatei-reclamante.

Interpretarea dată de instanţă este corectă şi nu adaugă la lege.

În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 411/CA din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3743/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs