ICCJ. Decizia nr. 3749/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3749/2006
Dosar nr. 1455/2/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 31 ianuarie 2006, reclamanta P.C. a chemat în judecată Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, solicitând anularea Ordinului de impunere nr. 495 din 13 decembrie 2005, recunoaşterea dreptului său de a obţine fişa de lichidare şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imputarea contravalorii celor două monitoare P., constatate lipsă, nu se justifică, întrucât nu s-a făcut dovada vinovăţiei sale pentru a atrage răspunderea civilă. Reclamanta a mai susţinut că ordinul este tardiv, fiind emis cu mult peste termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei - art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1095 din 18 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat ordinul contestat şi a constatat dreptul reclamantei de a obţine fişa de lichidare fără menţionarea vreunui debit.
Instanţa a reţinut că ordinul este nelegal, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile faţă de reclamantă, în calitatea sa de funcţionar public şi nici a răspunderii materiale a gestionarului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, care a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislaţiei muncii în domeniul răspunderii civile, astfel încât, în cauză, ideea de vinovăţie a reclamantei se justifică numai şi prin simplul fapt al lipsei de diligenţă din partea acesteia în luarea măsurilor necesare pentru păstrarea bunurilor pentru care a semnat de primire. Mai mult, lipsa de preocupare rezultă şi din faptul semnalării lipsei monitoarelor la o dată ulterioară constatării acestui fapt de către comisia de inventariere.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 lit. a) din Legea nr. 188/1999: „răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăţie în patrimoniul autorităţii".
Din probele administrate nu a rezultat în nici un fel că lipsa celor două monitoare P., s-ar fi datorat vinovăţiei reclamantei, persoană care, de altfel, a sesizat la 10 iunie 2005, acest fapt conducerii Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, sesizare în urma căreia s-a constituit comisia de inventariere.
Nici faptul că pe baza raportului acestei comisii s-a apreciat că reclamanta are o răspundere în calitate de gestionar, nu justifică menţinerea imputaţiei. Aceasta, întrucât răspunderea materială a gestionarului, astfel cum este ea reglementată prin Legea nr. 22/1969, are în vedere gestionarul, ca persoană cu atribuţii principale de serviciu de primire, păstrare şi eliberarea de bunuri, în sarcina căruia operează prezumţia de culpă.
Faptul că reclamanta a semnat de primirea celor două monitoare, în condiţiile în care ca şi funcţionar public, nu avea atribuţii legate de păstrarea şi manipularea acestora, nu dovedeşte calitatea de gestionar, cu atât mai mult, cu cât din chiar procesul-verbal întocmit de comisia de inventariere rezultă că nu s-a putut identifica autorul sustragerii, bunurile respective fiind manipulate de mai multe persoane.
În raport cu această situaţie, legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca nejustificată imputaţia emisă în sarcina reclamantei şi a procedat în consecinţă la anularea acesteia.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei împotriva sentinţei civile nr. 1095 din 18 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3748/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3750/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
