ICCJ. Decizia nr. 3752/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3752/2006
Dosar nr. 2650/39/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 mai 2005, reclamanta H.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, anularea hotărârii nr. 1531 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 51 C. proc. civ., Partida Rromilor Social Democrată din România.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta şi intervenienta au arătat că, din primăvara anului 1942 şi până în toamna anului 1944, reclamanta, împreună cu familia, a fost deportată în Transnistria şi, întrucât au făcut demersuri la Direcţia Arhivelor Naţionale şi li s-a comunicat că nu figurează pe lista persoanelor refugiate sau deportate în raionul Transnistria, au făcut dovada situaţiei de fapt invocate, cu declaraţii autentificate de martori, aşa cum prevăd dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea nr. 319/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 23 mai 2005, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând incidenţa prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Judecând în fond pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 289 din 7 septembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a stabilit că reclamanta este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 lit. a) din OG nr. 105/1999 şi ale art. 1 din HG nr. 127/2002.
Recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 363 din 2 februarie 2006, hotărârea recurată fiind casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în vederea suplimentării materialului probator cu privire la faptul generator de drepturi invocat.
În fond după casare, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 139 din 24 mai 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 1531/2005, emisă de pârâtă şi a stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit în cauză, s-a făcut dovada că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 din OG nr. 105/1999.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea acestei hotărâri judecătoreşti, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în absenţa unor acte oficiale, care să dovedească împrejurările de fapt invocate de către intimată şi numai pe baza declaraţiilor unor martori care în perioada respectivă aveau 4 şi, respectiv, 6 ani, nu se putea stabili calitatea intimatei, de beneficiară a drepturilor Legii nr. 189/2000.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: lit. a) a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate .
În mod eronat, recurenta susţine că intimata nu a dovedit că s-ar afla în această situaţie.
Astfel, prin declaraţiile judiciare ale martorilor M.M. şi D.E., ei înşişi beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944, intimata-reclamantă, împreună cu familia, a fost deportată în Transnistria, ceea ce constituie o modalitate de persecuţie etnică în accepţiunea art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 139 din 24 mai 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3751/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3757/2006. Contencios. Contestaţie în... → |
---|