ICCJ. Decizia nr. 3762/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3762/2006
Dosar nr. 29202/2/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la data de 26 august 2005, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să dispună anularea dispoziţiei nr. 2/II/2630 din 28 februarie 2005, emisă de pârât şi repunerea sa în funcţia anterioară, cu obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale, cuvenite de la 28 februarie 2005 şi până la repunerea în funcţie, precum şi la plata sumei de 200.000 lei noi daune morale şi a cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a susţinut în motivarea acţiunii, că prin dispoziţia nr. 9/II/2630 din 28 februarie 2005 a fost eliberat din funcţia de şef serviciu IV - Corpul de Control al Ministrului - Ministerul Administraţiei şi Internelor în mod abuziv, fără a se efectua o cercetare prealabilă potrivit Legii nr. 360/2002.
A precizat reclamantul, că cercetările efectuate în urma unei plângeri înregistrate la Poliţia Capitalei ce-l viza pe numitul C.P. (în care se menţiona şi numele său), s-au finalizat cu scoaterea sa de sub urmărire penală şi că după eliberarea sa din funcţie a fost mutat în interes de serviciu pe o funcţie de execuţie la unitatea de poliţie - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov, la care efectuase anterior un control, propunând sancţionarea întregii conduceri a unităţii.
Cererea sa de repunere în funcţie, adresată Ministerului de Interne, nu a fost soluţionată favorabil.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca netimbrată.
S-au administrat probatorii cu acte şi, în urma analizării acestora, prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 115 din 18 ianuarie 2006, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că dispoziţia contestată de reclamant este legală şi a fost dată cu respectarea legii - art. 46 şi 47 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, mutarea reclamantului într-un alt loc de muncă la o altă unitate dispunându-se în interesul serviciului, nefiind necesar acordul acestuia.
S-a reţinut că reclamantul a fost numit într-o funcţie cu grad de comisar şef, beneficiind de salariul de merit şi de celelalte drepturi cuvenite funcţiei, pârâtul nefiind obligat să menţină în funcţia de comandă un cadru din poliţie.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că măsura mutării în interesul serviciului, conform art. 46 şi 47 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, în ce-l priveşte are caracter abuziv, fiind luată printr-un exces de putere a autorităţii publice care a dispus-o.
Ancheta Parchetului, în ce-l priveşte s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., întrucât fapta nu exista şi, cu toate acestea, solicitarea sa de a fi repus în funcţia avută anterior, nu a fost rezolvată favorabil de către conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, imputându-i-se „uşurinţă în alegerea anturajului", astfel încât apreciază că de fapt i s-a aplicat o sancţiune disciplinară, fără a se efectua o cercetare prealabilă.
Se concluzionează de către recurent că instanţa de fond nu a procedat la o corectă şi completă analiză a măsurii administrative pe care a atacat-o, cererea de chemare în judecată trebuind a fi verificată cu realitatea faptică a sa.
Intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La data de 2 martie 2005, Ministrul Administraţiei şi Internelor a emis dispoziţia cu nr. 9/II/2630, prin care în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (7) şi (8), art. 46 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare şi Raportul Corpului de Control nr. 32194/2005 a dispus ca, începând cu data de 28 februarie 2005, reclamantul-recurent să fie eliberat din funcţia de şef serviciu şi mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov, fiind numit în funcţia de ofiţer specialist I, prevăzută cu gradul de comisar şef, beneficiind în continuare de toate drepturile cuvenite funcţiei, mai puţin sporul specific funcţiei de comandă deţinute anterior.
Dispoziţiile art. 22 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 360/2002, se referă la faptul că poliţiştii sunt numiţi şi eliberaţi din funcţii potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.
Cu alte cuvinte, actul normativ respectiv nu consfinţeşte dreptul unui cadru din poliţie, de a fi numit sau păstrat într-o funcţie de comandă, indiferent de modul în care îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu şi de nivelul de pregătire profesională al acestuia.
Măsura dispusă prin dispoziţia contestată a fost luată ca urmare a managementului defectuos şi a încălcării deontologiei profesionale, ea neconstituind o sancţiune disciplinară, aşa cum pretinde recurentul-reclamant.
Este adevărat că această măsură a fost luată, în urma unor constatări legate de faptul că recurentul se afla în relaţii de prietenie cu numitul C.P., infractor recidivist, fiind inadmisibil ca un poliţist aflat în structurile de control ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să fie implicat în astfel de anturaje dubioase, acesta trebuind să aibă un caracter integru şi calităţi morale deosebite, atribute absolut necesare unui manager, toate acestea neconstituind, însă, temeiuri pentru a considera că măsura luată are caracterul unei sancţiuni disciplinare.
Art. 46 lit. a) din Legea nr. 360/2002, menţionat în cuprinsul ordinului, se referă la posibilitatea mutării poliţistului într-o altă unitate, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate decât cea de domiciliu, în interesul serviciului, textul necondiţionând această mutare de acordul celui mutat.
De altfel, la momentul respectiv, mutarea a fost acceptată de recurentul-reclamant, fără nici o condiţionare, acesta necontestând măsura luată la momentul în care i s-a adus la cunoştinţă.
Chiar şi prin motivele de recurs formulate, recurentul nu neagă legalitatea măsurii luate împotriva sa prin ordinul contestat, Ministerul Administraţiei şi Internelor fiind îndreptăţit a lua astfel de măsuri, dar susţine că trebuia să fie făcute în interesul serviciului şi nu să aibă un caracter abuziv şi să fie luate printr-un exces de putere.
Or, despre caracter abuziv şi exces de putere nu poate fi vorba, deoarece măsura a fost luată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale incidente în cauză, prin actul atacat dispunându-se de fapt modificarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant, în sensul mutării acestuia într-o altă unitate, el beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi salariale, mai puţin indemnizaţia pentru funcţia de comandă deţinută.
Cum textele de lege aplicabile în cauză, au fost respectate întocmai, acestea permiţând luarea acestor măsuri în urma constatării unor carenţe în desfăşurarea managementului, carenţe care au subzistat, chiar dacă cercetarea penală s-a finalizat în ce-l priveşte, cu scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen., criticile formulate de recurent împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond sunt neîntemeiate.
Actul administrativ atacat fiind, deci, emis în condiţiile legii, aşa cum, de altfel, corect a stabilit şi instanţa de fond, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică, recursul formulat urmează a fi respins ca nefondat, cu aplicarea şi a art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei civile nr. 115 din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3759/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3763/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
