ICCJ. Decizia nr. 3943/2006. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3943/2006
Dosar nr. 3069/1/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 3090/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea numitului P.V.O., de obligarea a Administraţiei Prezidenţiale să-i restituie dosarele numiţilor P.V. (bunicul său) şi P.A. (tatăl său), precum şi propriul dosar al reclamantului aflate în arhivele S.I.E. şi S.R.I., prin desecretizarea acestora.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin acţiunea sa, reclamantul a mai cerut şi să se stabilească dacă a fost acuzat de spionaj, dacă s-a hotărât „lichidarea" sa, precum şi obligarea pârâtei la 14 miliarde Euro despăgubiri.
A constatat instanţa de contencios administrativ, învestită după declinarea de la instanţa civilă, că toate capetele de cerere au fost formulate pe temeiul Legii nr. 554/2004, conform precizării ulterioare a reclamantului, iar ca urmare, a pus în discuţie lipsa procedurii prealabile prevăzută obligatoriu de art. 7 din această lege.
A considerat instanţa, că sesizarea sa prin declinare de competenţă nu-l scutea pe reclamant de îndeplinirea procedurii prealabile, întrucât, în caz contrar, s-ar eluda dispoziţiile imperative privitoare la epuizarea recursului administrativ anterior sesizării instanţei de contencios.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
Recurentul critică sentinţa ca nelegală, întrucât cererea a fost respinsă pe motive procedurale, fără a se analiza fondul ei.
Arată recurentul că nu este în culpă pentru schimbarea caracterului cererii din civil, în contencios administrativ, întrucât această schimbare s-a făcut la solicitarea pârâtei.
Consideră recurentul, că pârâta a solicitat declinarea în mod deliberat, pentru ca apoi cererea să fie respinsă pe cale procedurală şi arată că, anterior introducerii acţiunii (la judecătorie), a adresat Preşedinţei României, trei scrisori la: 28 martie 2000, 20 iunie 2001 şi 16 mai 2005, primind un răspuns doar la ultima, în sensul că demersul său nu s-ar justifica, astfel încât ultima scrisoare a fost o reclamaţie administrativă.
Susţine recurentul, că atât pârâta, prin refuzul ei, cât şi Judecătoria Luduş (prima învestită), prin declinarea pronunţată, i-au limitat dreptul de acces la justiţie garantat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recursul nu se fondează.
1. Soluţia primei instanţe este în principiu legală, având în vedere şi următoarele considerente:
Reclamantul s-a adresat la 4 aprilie 2001m la C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, în legătură cu dosarele care ar fi existat la S.I.E. şi S.R.I. pe numele său, al bunicului şi al tatălui său.
Cu adresa nr. 2672/01 din 26 aprilie 2005 a C.N.S.A.S, a primit răspunsul privind inexistenţa dosarelor pe numele celor trei persoane, cu menţiunea, însă, că cererea va rămâne în atenţia C.N.S.A.S. care îl va informa pe solicitant după preluarea întregii arhive a fostei securităţi.
Ulterior, în luna mai 2005, reclamantul a adresat un memoriu Preşedintelui României, solicitându-i, în esenţă, să ordone o anchetă care să-l ajute pe reclamant să intre în posesia documentelor care ar fi fost reţinute de o reţea de ofiţeri ai fostei securităţi, documente care atestă existenţa unei importante averi lăsate de bunicul reclamantului în Spania.
Prin adresa nr. 22.827 din 29 iunie 2005, Administraţia Prezidenţială a răspuns petiţiei primite, constatând că reclamantul a primit răspunsuri de la instituţiile Statului competente în domeniul de care se leagă problemele reclamantului.
Răspunsul Administraţiei Prezidenţiale este legal, sub incidenţa OG nr. 27/20002 privind dreptul de petiţionare.
Este evident, însă, că această autoritate nu este competentă sub aspect material să soluţioneze cereri care, prin obiectul lor, sunt reglementate de o lege specială: Legea nr. 187/1999.
Din acest punct de vedere, cererea reclamantului era inadmisibilă, întrucât exista o procedură specială în cadrul căreia el putea să-şi valorifice drepturi ori interese pe care le consideră vătămate.
În speţă, dincolo de situaţiile de fapt expuse de reclamant în legătură cu imposibilitatea valorificării unei moşteniri, aspectul juridic consta în procurarea unor dosare din arhiva fostei securităţi, în măsura în care aceste dosare ar exista.
Or, acest lucru nu se poate realiza decât în procedura Legii nr. 187/1999, la C.N.S.A.S.
2. Pe cale de consecinţă la cele de mai sus, Curtea constată că reclamantului nu i-a fost îngrădit accesul liber la justiţie, drept prevăzut de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, câtă vreme există o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 187/1999, de care reclamantul a şi uzat iniţial, primind un răspuns în termen rezonabil şi punctual în conţinut de la C.N.S.A.S., autoritatea competentă legal a soluţiona cererile de natura celei a reclamantului.
3. În fine, declinarea de competenţă pronunţată de prima instanţă, învestită (Judecătoria Luduş) nu reprezintă nici ea o încălcarea a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât obligaţia instanţei de a-şi verifica din oficiu competenţa este prevăzută de art. 158 C. proc. civ., iar hotărârea este supusă căii de atac a recursului.
Instanţa de faţă nu este învestită cu controlul de legalitate a hotărârii de declinare, dar, în controlul de legalitate a sentinţei instanţei de contencios administrativ, constată că aceasta s-a învestit legal cu cererea, întrucât sub aspect formal general, acţiunea reclama un refuz de soluţionare a unei cereri de către o autoritate administrativă centrală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3941/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3944/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
