ICCJ. Decizia nr. 4073/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 10 septembrie 2005, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea procesului-verbal de inspecție fiscală încheiat la data de 5 iulie 2004, de Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Harghita și suspendarea executării actului atacat, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că procesul-verbal de inspecție fiscală este nelegal și netemeinic, împotriva lui formulând contestație înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, sub nr. 10857 din data de 3 august 2004, la care nu a primit răspuns în termen de 30 de zile.
Prin încheierea motivată din 11 octombrie 2004, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de inspecție fiscală.
Prin sentința civilă nr. 273 din data de 8 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a respectat prevederile art. 182 C. proc. fisc. care stabilește o procedură administrativă obligatorie în ceea ce privește contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că acestea nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii în contencios administrativ se limitează, conform Codului de procedură fiscală, la atacarea deciziei de soluționare a contestației, în speță decizia nr. 285 din data de 20 septembrie 2004, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, reclamanta atacând doar procesul-verbal de inspecție fiscală, nu și decizia mai susmenționată. în plus, s-a arătat că prin decizia nr. 285 din data de 20 septembrie 2004 a fost suspendată soluționarea contestației reclamantei formulată împotriva procesului-verbal de inspecție fiscală din 5 iulie 2004, până la finalizarea cercetărilor penale efectuate în legătură cu activitatea societății reclamante.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC M. SRL, criticând hotărârea pronunțată, pentru nelegalitate și netemeinicie și indicând că motivarea acesteia cuprinde motive străine de natura pricinii. în drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea unui prim motiv de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că instanța nu a luat în considerare faptul că soluționarea contestației administrative împotriva procesului-verbal de control, prin decizia nr. 285 din 20 septembrie 2004, nu a fost soluționată în termenul legal prevăzut, astfel că nerezolvarea contestației în termen i-a dat dreptul de a sesiza instanța, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 29/1990. S-a mai precizat că procedura prealabilă stabilită de art. 5 din Legea nr. 29/1990 a fost corect urmată de recurentă, nerezolvarea în termen a contestației fiind culpa exclusivă a pârâtei.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a reținut că actele administrative fiscale nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ, întrucât procedura administrativă este obligatorie, astfel că obiectul acțiunii nu poate viza decât decizia emisă într-o astfel de procedură prealabilă, în condițiile în care nici o prevedere din Codul de procedură fiscală nu suprimă dreptul celui care se consideră vătămat în drepturile sale, chiar printr-un act administrativ fiscal, de a se adresa instanței, în cazul în care plângerea prealabilă nu a fost rezolvată în termenul legal.
Prin decizia nr. 496 din 14 februarie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta.
Curtea a reținut că în fața instanței de contencios administrativ se atacă deciziile emise de organele fiscale, conform art. 173 C. proc. fisc., decizii date în soluționarea contestațiilor formulate; că recurenta a înțeles să formuleze direct contestație împotriva procesului-verbal de inspecție fiscală din 15 iulie 2004; că prin decizia nr. 285/2004 a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea soluționării contestației, până la finalizarea cercetărilor penale, astfel încât în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă.
împotriva deciziei nr. 496 din 14 februarie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 mai 2006 a formulat contestație în anulare, reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc, invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
în motivarea contestației s-a arătat că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs invocate în cererea de recurs la: Cap. A pct. 1, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; Cap. A pct. 2, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; Cap. B pct. 1 și 2, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în aceste puncte din cererea de recurs, în esență s-a arătat că: soluționarea contestației administrative nu a fost rezolvată în termenul legal de 30 zile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 29/1990, ceea ce a dat dreptul reclamantei să se adreseze instanței; că reclamanta a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și nerezolvarea în termen a contestației de către autoritatea emitentă s-a făcut din culpa pârâtei; că nici Codul fiscal și nici Codul de procedură fiscală nu conțin reglementării speciale față de Legea contenciosului administrativ și nu suprimă dreptul celui care se consideră vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ, să se adreseze instanței, în cazul în care plângerea prealabilă nu a fost rezolvată în termen legal; că instanța de fond a aplicat greșit legea, reținând că actele administrativ fiscale nu pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ și că procedura administrativă este obligatorie.
Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație, când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Din analiza deciziei atacate și a cererii de recurs, Curtea a constatat că nu este întemeiată contestația în anulare formulată de SC M. SRL.
Instanța de recurs a structurat recursul reclamantei în cele două motive de modificare analizate în decizia pronunțată, întrucât cererea de recurs, chiar dacă formal cuprinde mai multe puncte, (A1, 2, 3, B 1, 2, 3), în realitate critica sentinței atacate constă în cele două motive de recurs reținute de instanță. Criticile la care face referire contestatoarea, în sensul că nu au fost cercetate, nu sunt motive distincte de recurs, ele reprezentând motivarea recursului.
Instanța de recurs a analizat motivele de recurs, astfel cum rezultă din considerentele deciziei și a răspuns fiecărei critici în parte.
Chiar și în situația în care nu s-ar fi analizat unele motive din cererea de recurs, nu s-ar impune admiterea contestației, având în vedere că instanța de recurs a cercetat motive de recurs referitoare exclusiv la soluția pronunțată de instanța de fond, care a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii administrative obligatorii. Răspunzând criticilor referitoare la această soluție, instanța de recurs nu avea a mai analiza alte aspecte.
Pentru considerentele expuse, contestația în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3114/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4066/2006. Contencios → |
|---|
