ICCJ. Decizia nr. 4112/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2004, reclamanta SC E. SRL Galați a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, solicitând anularea deciziei nr. 11 din 26 ianuarie 2004 și a procesului-verbal din 3 august 2001, prin care s-au stabilit în sarcina societății, obligații bugetare în valoare totală de 11.841.130.642 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe profit și majorări de întârziere.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că organele financiare au reținut în mod nejustificat că societatea nu poate beneficia de cota zero de T.V.A. pentru operațiunile de export efectuate, deși s-a făcut dovada încasării contravalorii mărfurilor exportate în conturi bancare, conform prevederilor legale în vigoare.
Prin sentința nr. 98 din 11 octombrie 2005, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus în fond după casare, respingerea acțiunii ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada încasării valutei în condițiile art. 17 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și ale art. 9.2 din H.G. nr. 401/2000, astfel încât nu poate beneficia de cota zero de impozitare.
Sumele de bani încasate din operațiunile de export au fost depuse în numerar, de diverse persoane fizice, societatea nefăcând dovada surselor externe de proveniență a valutei, situație în care, corect i-a fost refuzată de organele financiare cota zero de impozitare.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC E. SRL Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanța nu a analizat excepția reverificării fiscale, ridicată prin precizările depuse la 27 septembrie 2005, în raport cu împrejurarea că s-a desfășurat pentru a doua oară controlul fiscal asupra aceleiași perioade și acelorași impozite, încălcându-se, astfel, prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 70/1997.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susținut că soluția instanței este greșită, întrucât s-a făcut dovada inclusiv cu raportul de expertiză contabilă, că valuta nu a provenit de pe piața internă, ci a fost depusă de persoane străine în conturile deschise de exportator la bănci autorizate, monitorizate de Banca Națională a României.
Reclamanta a precizat că textul O.U.G. nr. 17/2000 nu distingea asupra modalității de încasare a valutei, în timp ce reglementarea specială în materia disciplinei valutare, Regulamentul Băncii Naționale a României 3/1997 acorda posibilitatea încasării și în numerar.
în fine, reclamanta a susținut că, necontestându-se realitatea exporturilor și repatrierea valutei, s-au creat premizele dublei impozitări, societățile comerciale străine achitând T.V.A. potrivit legislației statului respectiv.
De asemenea, s-a invocat nepronunțarea instanței asupra capetelor de cerere privind impozitul pe profit și accesoriile bugetare, respectiv pct. 2 și 3 din decizia contestată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Critica, privind încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 70/1997, este nefondată.
Astfel, pe de o parte, apărarea reclamantei, privind nelegalitatea reverificării fiscale, nu a fost înfățișată nici în procedura administrativă, nici prin acțiunea introductivă de instanță, fiind formulată de-abia în fond după casarea cu trimitere, la 27 septembrie 2005.
Pe de o altă parte, prin actele fiscale atacate rezultă că reverificarea rambursărilor de T.V.A. a fost justificată, fiind urmarea adresei Inspectoratului Județean de Poliție Galați - Serviciul Poliției Economice-Financiare nr. 19239 din 16 iulie 2001.
Administratorul societății a fost, astfel, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., dispunându-se ulterior, prin rezoluția nr. 108/P/2003, scoaterea de sub urmărire penală.
Aceste date suplimentare, fiind de natură a influența rezultatele controlului fiscal, au determinat în mod justificat decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați nr. 650/2001 privind reverificarea rambursărilor de T.V.A. pentru perioada 1 aprilie 2000 - 30 aprilie 2001, soldate cu aplicarea de către organele financiare a cotei de 19% T.V.A. pentru exporturile efectuate în acest interval.
Pe fondul litigiului, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamanta nu beneficiază de cota zero a T.V.A., întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale în vigoare în perioada verificată.
Astfel, potrivit acestor prevederi - art. 17 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 9.2 din H.G. nr. 401/2000, nu beneficiază de cota zero la T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale, fiind obligatorie încasarea valutei prin transfer interbancar.
Chiar reclamanta a recunoscut faptul că a încasat contravaloarea mărfurilor exportate de la persoane împuternicite de partenerii externi, valuta fiind depusă direct în contul societății deschis la bănci comerciale.
Susținerea reclamantei, că legea permite încasarea valutei într-o primă fază în numerar și ulterior, prin depunerea din contul bancar din țară, nu are suport legal.
Prevederile legale în materie de T.V.A., cuprinse în O.U.G. nr. 17/2000, astfel cum au fost apoi explicitate prin normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, impun obligația încasării valutei prin transfer bancar din străinătate.
Cum reclamanta nu a respectat această dispoziție, organele financiare au aplicat în mod corect cota de 19% de T.V.A. pentru exporturile realizate de societate în perioada aprilie 2000 - aprilie 2001, soluție menținută justificat de instanța de fond.
Referitor la impozitul pe profit, întrucât societatea nu a înregistrat pe intervalul arătat T.V.A. de rambursat, apare ca legal datorată suma calculată de reclamantă, dar neachitată.
De asemenea, stabilirea de majorări de întârziere aferente T.V.A. și impozitului pe profit este corectă, având în vedere debitele principale reținute prin actele financiare contestate.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4121/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4027/2006. Contencios → |
|---|
