ICCJ. Decizia nr. 4095/2006. Contencios

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5439 din 28 februarie 2006, emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor cuvenite.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au făcut obiectul schimbului de populație ce a avut loc urmare a Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în anul 1940, fiind născut la data de 11 aprilie 1944, ulterior strămutării părinților. Reclamantul a mai arătat că, în opinia sa, se încadrează în situația prevăzută de Legea nr. 189/2000, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii ce se cuvin într-o atare situație, astfel încât în mod greșit pârâta a respins cererea sa formulată în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 388/CA din 18 mai 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanța a constatat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000,art. 1 lit. c) și a obligat pârâta să emită o hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor din luna următoare depunerii cererii, pentru perioada 11 octombrie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudecăți pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând soluția pronunțată, pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că reclamantul nu este îndrituit la măsuri reparatorii, fiind născut în anul 1944, ulterior datei la care a avut loc schimbul de populație, respectiv strămutarea părinților săi.

înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță, date fiind condițiile vitrege în care aceste persoane s-au născut.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimatul-reclamant se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin actele aflate la dosarul de fond.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4095/2006. Contencios