ICCJ. Decizia nr. 4126/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Rejudecând cauza după casare, urmare a admiterii de către înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3252/2005, a recursului declarat de A.E. împotriva sentinței civile nr. 349/2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, această din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 148 din 28 noiembrie 2005, ce face obiectul recursului, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Y.T. și A.E. prin care aceștia solicitau constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0434 din 8 februarie 1995, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru SC M. SA Piatra Neamț.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții SC M.C. SRL Piatra Neamț, Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului Piatra Neamț și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC M. SA Piatra Neamț.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în privința excepției, că fiind vorba de o acțiune împotriva unui act administrativ, calitate procesuală pasivă au doar autoritatea administrativă emitentă și titularul dreptului atestat de actul contestat, respectiv Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și SC M. SA Piatra Neamț.
în ceea ce privește fondul pricinii, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu au fost dovedite și nici măcar invocate încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează condițiile de emitere a actului administrativ contestat, respectiv H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat. în acest sens, instanța de fond arată că, la data înființării SC M. SA Piatra Neamț, terenul pentru care a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se afla în proprietatea societății respective, iar solicitarea de către reclamanți a retrocedării în natură a imobilelor, fiind ulterioară emiterii certificatului, nu poate constitui motiv de nulitate a acestuia, întrucât sancțiunea nulității este atrasă de cauze anterioare sau concomitente emiterii actului.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Y.T. și A.E., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.
în primul recurs se critică sentința, întrucât prima instanță nu ar fi ținut seama de actele supuse în dosar, de faptul că naționalizarea a fost nelegală și că actul normativ a fost neconstituțional.
Recursul declarat de A.E. critică aceeași hotărâre judecătorească, pentru faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât s-a schimbat completul de judecată, iar instanța Curții de apel a interpretat eronat probele administrate, încălcând dreptul de proprietate care este consfințit de Constituție.
Precizează recurentul, că fără dubiu rezultă din acte că statul nu a plătit nici o compensație pentru bunurile confiscate cu ocazia naționalizării, astfel încât, conform Legii nr. 119/1948, naționalizarea este nulă.
Pretinde, de asemenea, recurentul, că nu i s-a adus la cunoștință de către conducerea societății M. SA Neamț, că aceasta nu deține întreaga suprafață revendicată, astfel încât el a considerat că este în termen și că nu mai este necesară notificarea prealabilă.
Recursul declarat de Y.T. va fi anulat, ca netimbrat, conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997, recurenta fiind citată pentru acest termen, cu mențiunea timbrării, fapt rezultat din citația anexată la dosar prin care instanța supremă i-a pus în vedere cuantumul taxei de timbru.
Cum recurenta nu a îndeplinit această obligație legală ce-i revenea, înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca netimbrat, recursul declarat.
Referitor la recursul formulat de A.E., din analiza actelor dosarelor și în lumina dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., instanța va respinge cererea pentru următoarele considerente:
Cererea inițială a recurentului a fost fondată pe prevederile Legii nr. 10/2001.
La data când actele juridice și certificatele de atestare a dreptului de proprietate au fost emise, Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare.
De necontestat este faptul că la momentul încheierii actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, a fost îndeplinită condiția bunei credințe, astfel cum este prevăzută de art. 1854 C. civ., în sensul că posesia creează o prezumție de proprietate.
Terenurile aflate în patrimoniul SC M. SA Neamț sunt proprietatea acesteia, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în baza actelor normative în vigoare și cu respectarea H.G. nr. 834/1992. Astfel, această hotărâre de guvern precizează că termenele aflate în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, se determină pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre de guvern, de către organele care conform legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort. Acest lucru s-a întâmplat la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate; prin urmare, a fost emis cu totală bună credință.
Pentru ca acest act să fie considerat nul, ar fi trebuit, astfel cum corect a reținut instanța de fond, să fi fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale.
în speță însă, nu s-a încălcat H.G. nr. 834/1991, iar faptul că recurentul a solicitat retrocedarea în natură a imobilelor anterior emiterii certificatului, nu constituie motiv de nulitate.
Fără putință de tăgadă, imobilele în discuție se află în patrimoniul SC M. SA, ceea ce dă posibilitatea acesteia să soluționeze notificarea făcută în baza Legii nr. 10/2001.
Referitor la SC M.C. SRL, aceasta ocupă o suprafață de teren în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentificat și aflat la dosar și corect instanța de fond a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă, pentru că această calitate o are doar autoritatea administrativă emitentă și titularul dreptului respectiv, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC M. SA, prin lichidatorii judiciari SC F.E. SRL Piatra Neamț și D.M.
Se va înlătura de instanța supremă și susținerea din recurs, în sensul că recurentului i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, prin schimbarea completului de judecată, atâta vreme cât conform probelor admise și administrate a avut acces la justiție și la un proces echitabil, astfel cum este definit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice judecător învestit la instanța curții de apel cu această cauză, neavând interdicția conform legii de organizare judecătorească să se pronunțe în speță.
Față de aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care a respins recursul declarat de A.E., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
A fost anulat recursul declarat de Y.T., ca netimbrat.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4166/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4125/2006. Contencios → |
|---|
